„Domn profesor, am o rugăminte la d-stră! Dați-mi, vă rog, un program prin care să mai slăbesc puțin. Adică un program de alergare”, îi spuneam acum fix cinci ani, în ianuarie 2011, profesorului Ionel Tămășan, antrenor de atletism, la ora aceea preparator fizic al echipei de fotbal Oțelul Galați.
Am bătut drumul până la Galați ca să aflu secretul incredibilei condiții fizice a jucătorilor Oțelului, cei care peste mai puțin de jumătate de an aveau să cucerească titlul de campioni ai României, producând astfel una dintre cele mai mari surprize din istoria fotbalului românesc.
Iar profesorul Tămășan s-a numărat printre cei care au pus umărul serios la acea uluitoare performanță.
După ce a auzit rugămintea mea, profesorul a râs! Apoi mi-a vorbit despre alergare, extrapolând la infinit simpla definiție din DEX a termenului. Ca fost sportiv de performanță, la nivel mic însă, l-am ascultat cu atenție, dar mai ales cu respect pe omul din fața mea, care, atunci, la 69 de ani, alerga cot la cot cu elevii săi. În fiecare zi!
Prin IOR
Aveam 120 de kilograme! Alergam aproape în fiecare dimineață în IOR, parcul din Sectorul 3 al Bucureștiului. Locuiam în zonă. Duceam fetele la școală, apoi mă îndreptam spre parc. Făceam o tură completă, aproximativ 3,4 kilometri. Unii susțin că măsoară chiar mai mult. Mai întâi în vreo 2-3 etape. După discuția cu profesorul am reușit să dau gata tura dintr-una!
Atent și la alimentație, pentru că „degeaba alergați, domnul Adi, dacă vă puneți apoi la masă și devorați omleta aia din cinci ouă și o jumătate de kilogram de șuncă”, așa cum îmi spunea Ionel Tămășan!
Din cauza greutății, după prima sută de metri, mă dureau genunchii. Strângeam însă din dinți și continuam. Nu conta ziua, nu conta vremea. Alergam la aceeași oră, alături de aceiași oameni, cu care devenisem, așa, prieteni tăcuți, animați de aceeași pasiune, alergarea.
Uneori eram singur în tot parcul! Pe cuvânt! Făceam o tură și uneori abia la a doua apăreau cele două „arăboaice” (două fete care alergau cu capetele acoperite de baticuri) sau bătrânica ce alerga și ea ținând permanent pe mâna dreaptă o bluză mai groasă.
Promisiuni!
În câteva luni, vreo 3 și jumătate dacă mai țin bine minte (am și scris pe blog despre „uluitoarea” mea performanță!), ajunsesem la 96 de kilograme. „Dădusem jos” 24 de kilograme! Datorită alergatului, dar și a unei diete sănătoase. N-ai cum să le separi pe cele două. Alergarea dădea însă tonul. Ea era „dominanta” în această simbioză.
Am să vă povestesc zilele viitoare despre jogging-ul practicat de români înainte de 1989, într-o perioadă în care în programa școlară erau multe ore de sport, în pauza mare făceam înviorarea (obligatoriu!), iar cei mai mulți dintre copii făceau sport. Și mai ales alergau, fără să-și dea seama uneori că fac asta!
Și am să vi-l prezint aici, pe RunningMag.ro, pe profesorul Ionel Tămășan. Și poate o să dau o fugă în IOR, m-am mutat de ceva vreme din zonă, ca să văd ce mai fac cele două „arăboaiece” și bătrânica mea. Să văd dacă mai aleargă. Am să le întreb și de ce aleargă!
Urmărește RunningMag.ro pe Facebook, YouTube, Twitter, Instagram și Google +
Citește alte articole din categoria ȘTIRI:
Technogym îți face playlistul în funcție de ritmul în care alergi
New Balance lansează ediția limitată runDisney
Back to the future cu Skulpt Chisel
adidas Train & Run este disponibil pe device-urile cu Windows 10
VIDEO: Fabletics te salvează de momentele neplăcute din timpul antrenamentului
Antrenament de alergare pentru Sebastian Vettel
