Făgăraș Mountain Challenge_Denisa Dragomir

Denisa Dragomir a cucerit trei vârfuri de peste 2.500m din Masivul Făgăraș, într-un timp record de 1 oră și 52 de minute.

În dimineața zilei de 23 iulie, când condițiile meteo au dat semne că nu-i vor sta în cale, Denisa Dragomir a pornit de la altitudinea de 1.200m a Piscului Negru, cu obiectivul de a stabili un record personal incredibil: parcurgerea în alergare a traseului de peste 7 ore – care acoperă Vf. Lespezi (2.517m), Cornul Călțunului (2.505m) și Vf. Negoiu (2.535m) – într-un timp record de sub 2 ore.

Denisa Dragomir, campioană europeană și medaliată de cinci ori la Campionatul Mondial de Alergare Montană din 2019, povestește că „un astfel de traseu se face, în mod obișnuit, în 7-9 ore de mers, fiind unul foarte dificil și tehnic. Trebuie să acorzi destul de multă atenție în două puncte cheie: Vf. Lespezi și Vf. Cornul Călțunului – o zonă extrem de tehnică – și apoi coborârii în Căldarea Berbecilor”.

Supranumiți Alpii Transilvaniei, pentru că aici sunt 8 dintre cele 14 vârfuri de peste 2.500m din România, Munții Făgăraș oferă un spectacol care îți taie respirația. Cu creste amețitoare și circuite glaciare în care s-au format renumitele iezere, secțiunea muntoasă reprezintă arena perfectă pe care natura o oferă celor care vor să-și înfrunte propriile limite.

Făgăraș Mountain Challenge_Denisa Dragomir

Ghidată de motto-ul care-i definește viziunea sportivă, „Aleargă pentru visul tău și transformă fiecare pas într-o nouă aventură”, Denisa a ajuns în mai puțin de o oră pe Vârful Lespezi (2.517m), prima oprire. De pe Vârful Lespezi, Denisa a pornit către Cornul Călțunului (2.505m), o destinație cu mari provocări din cauza terenului extrem de dificil. „Pe traseu e foarte multă piatră, stâncă pe care trebuie să o escaladezi ca să ajungi pe vârf. Totuși, chiar dacă am avut tot felul de obstacole, aceasta a fost cea mai spectaculoasă parte a traseului, una care îți oferă o imagine unică a lacului Călțun”, povestește Denisa.

Făgăraș Mountain Challenge_Denisa Dragomir

A urmat drumul către al doilea cel mai înalt vârf muntos din România, Negoiu (2.535m). „De pe vârful Cornul Călțunului, am coborât pe sub vârful Lespezi spre Căldarea Berbecilor, o coborâre solicitantă și abruptă, unde ai nevoie de multă forță în picioare, epuizantă. La un moment dat, coborârea e șerpuită, o coborâre în cap, așa cum îi zicem noi, alergătorii montani.

Din Căldarea Berbecilor urmează o potecă ușor tehnică, cu multe pietre. Apoi vine urcarea spre vârful Negoiu, cu multă rocă, foarte spectaculoasă. „Când am ajuns pe Vârful Negoiu mi-am dat seama că voi reuși să închei traseul în sub două ore, fiindcă, până aici, am scos un timp de o oră și 35 de minute, iar până la lacul Călțun, destinația finală, mai aveam cam 17 minute. Mi-am zis: Denisa, dacă tragi de tine, urmează coborârea aceea care ție îți place, și sigur vei reuși să scoți un timp sub două ore”, își amintește ea.

Făgăraș Mountain Challenge_Denisa Dragomir

Pe malul lacului Călțun, ceasul cronometrului s-a oprit la 1h:52min:1sec. Un record personal, acasă, în Munții Făgăraș. Mi-ar plăcea ca, într-o zi, să particip la o competiție organizată chiar pe traseul acesta pentru că merită din toate punctele de vedere”, a declarat Denisa la finalul provocării.

Foto: Mihai Ștețcu / Red Bull Content Pool

Pentru a nu rata nimic din ceea ce postăm urmărește RunningMag.ro pe FacebookYouTubeTwitterInstagramGoogle + și Mixcloud

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

11 + 8 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.