Vlad Tănase încearcă să schițez câteva dintre caracteristicile psihologice de care crede el că ai avea nevoie pentru a reuși în curse de anduranță.
În ultimii ani, după fiecare eveniment de anduranță la care am participat, fie că a fost vorba de Ultra Balaton (ultramaraton de șosea pe distanța de 220 km continuu), de 6633 Arctic Ultra (ultramaraton la Cercul Polar pe distanța de 566 km continuu), fie de The Brutal (ultratriatlon pe distanța de triplu IronMan continuu, adică circa 12 km înot într-un lac glaciar, 580 km de pedalat pe un traseu similar Transfăgărășanului și 126 km de alergare off-road), am primit foarte multe întrebări, atât de la alergători sau triatloniști cu experiență, cât și de la începători, despre cum am reușit să gestionez momentele dificile din timpul acestor concursuri.
Deși întrebările au fost dintre cele mai variate, un lucru e cert: absolut toți cei care mi-au pus întrebările respective au realizat că aspectul psihologic atârnă foarte greu în balanța celor necesare pentru a reuși.
Așadar, prin prezentul articol voi încerca să schițez câteva dintre caracteristicile psihologice de care eu cred că ai avea nevoie pentru a reuși în astfel de încercări, fie ele ultramaratoane sau ultratriatloane.
Desigur, puteam crea un top 10 sau un top 20, dar cred că acestea cinci sunt cruciale. Totodată, cele cinci nu reprezintă niște aptitudini care țin de ADN sau niște superputeri pe care doar puțini le au. Nu. Ele sunt caracteristici care pot și trebuie antrenate la fel ca orice mușchi. Să începem.
Caută-ți „De ce?”-ul
Poate că este doar o impresie de-ale mele, dar în ultimul an îmi pare că numărul celor care vor să ia parte la un eveniment de anduranță a crescut foarte mult, iar acest lucru nu poate decât să mă bucure. Totuși… un proverb spune „graba strică treaba”, iar uneori acesta se aplică și în cazul de față.
De ce spun asta? Pentru că adesea am impresia că sunt foarte mulți cei care vor să ajungă la start, și care vor să o facă repede. Dar dacă vrei să termini un eveniment de anduranță, trebuie să parcurgi întregul drum, începând cu documentarea și antrenamentele, „la pas”. Iar primul pas începe dinăuntrul tău.
Care poate fi acest prim pas? Căutarea motivației tale de a te înhăma la așa ceva. Întreabă-te de ce vrei să faci asta, ce te împinge și ce te determină să faci sacrificii pentru așa ceva. Uită-te în oglindă și răspunde-ți sincer. Nu-ți fie teamă sau rușine de răspunsul care-ți vine în minte. „De ce?”-ul poate fi diferit de la caz la caz. Cineva poate că se gândește la cățelul de-acasă și asta îi dă aripi, pe altcineva poate că gândul unui duș cald este cel care îl împinge de la spate.
Ca să-ți dai seama despre ce vorbesc, am întâlnit un alergător care-mi spunea că el când simte că nu mai poate, își imaginează că familia lui este în pericol și atunci o rupe la sănătoasa. În cazul meu, gândul la cei de acasă, la familie și la cauzele sociale pe care le susțin funcționează de minune.
Dar de ce este motivația ta atât de importantă? Probabil că ți-ai dat seama deja din paragraful anterior, dar dacă nu ai făcut-o, iată motivul: pentru că acest „De ce?” îți va fi cel mai puternic aliat atunci când lucrurile o vor lua razna. Pentru că, da, lucrurile or s-o ia razna la un moment dat, fie că vrei tu sau nu.
În acele momente „De ce?”-ul tău te va împinge de la spate și te va face să accesezi resurse despre care nu credeai că există. Și nu în ultimul rând, tot acest „De ce?” te va scoate din casă la antrenamente atunci când soarele nu strălucește și nici păsărelele nu cântă.
Fii smerit
La ce mă refer când spun asta? La faptul că trebuie să ai încredere în tine, dar să-ți ții capul pe umeri și să știi că linia aia de finiș se atinge greu. Crede-mă când îți spun că între a avea încredere în tine și a deveni îngâmfat este o linie foarte fină.
Am întâlnit oameni care s-au aruncat cu capul înainte în astfel de concursuri și s-au lovit tare. Așa am fost și eu la începuturile mele într-ale alergării. Am alergat primii mei 10 km și mi-am zis: ce pot să-mi facă încă 11 km în plus?
Am aflat răspunsul când, după concurs, priveam cele câteva trepte de la ieșirea dintr-o stație de metrou ca pe Empire State Building. Așadar, să nu faci ca mine.
Primește încurajările celor din jur, dar ai grijă că toate acestea te responsabilizează în fața lor. Mulțumește-le, dar du-te la antrenamente și respectă-ți planul, pentru că vei lua startul cu antrenamentul pe care l-ai făcut, nu cu cel pe care ai fi vrut să-l faci.
Ai încredere în tine că poți să faci asta, dar lasă capul plecat și sari în ajutorul tuturor celor care ți-l solicită. Mereu.
Ascultă mult și vorbește puțin. Smerenia este o virtute în sportul de anduranță.
Controlează tot ce poți controla
Să ne imaginăm că ai avut un plan de antrenament bine pus la punct, pe care l-ai executat în mare măsură. Ai avut parte, așadar, de alergări mai scurte, dar și de long run-uri, de alergări mai intense, după cum ai avut parte și de unele în care te-ai plictisit de moarte. Ai suportat lucruri mai puțin plăcute, precum trezitul de dimineață, vremea imprevizibilă sau o pietricică în pantof. La fel, presupun că, la un moment dat te-ai confruntat cu înfometarea, cu lipsa apei sau lipsa … unei toalete.
Dar ai trecut peste toate acestea și iată-te acum gata să iei startul. Ai în fața ta cel puțin 24 de ore de efort susținut. Începi în forță și ești fericit. Pe la jumătatea cursei, începe o furtună. Cauți un copac sub care să te adăpostești, iar din grabă îți sfâșii impermeabila prin care ploaia te face de-acum fleașcă. Una peste alta, vântul puternic a smuls toate marcajele și nu mai știi care-i traseul de urmat.
Ce-i de făcut? Adaptează-te și mergi înainte. Învață să înțelegi că există factori pe care, indiferent cât de mult te-ai antrena, nu îi poți controla. Și acceptă asta. Poți controla vremea? Nu. Poți elimina în totalitate hazardul? În niciun caz. Și atunci, ce rost are să te enervezi și să regreți ziua în care te-ai înscris la un astfel de eveniment? Dar hai să îți spun ce am pățit eu recent.
Eram la The Brutal, acel ultratriatlon extrem din Țara Galilor, la care am participat în septembrie 2017, la startul probei de alergare care începea cu urcarea unui munte. Noaptea. Pe o ploaie torențială. Am început ascensiunea la lumina frontalei, fără să știu că traseul nu era marcat mai deloc.
Am pierdut, așadar, două ore prețioase orbecăind. Două ore pe care le-aș fi putut aloca odihnei (la acel moment, concuram deja de aproape două zile, neîncetat). Două ore care mi-ar fi făcut pace-ul mediu de ținut pentru restul distanței, mult mai lejer.
Îmi amintesc că pe coborâre făceam calcule cu privire la timpul pe care îl mai aveam la dispoziție și la pace-ul pe care trebuia să îl susțin, iar rezultatul a fost devastator pentru mine. Am realizat atunci că îmi este aproape imposibil să termin în timpul-limită.
Dar în acel moment am făcut pace cu mine și mi-am spus că indiferent de rezultat, eu am făcut tot ce am putut să reușesc. În cele din urmă, am reușit să termin în cele 64 de ore impuse de organizatori, dar nu asta este ideea.
Ideea este că atunci când hazardul își face simțită prezența, atunci când factori din afara controlului tău îți fac sarcina mai grea, să faci totul ca să remediezi situația, însă și să accepți că unele lucruri pur și simplu nu pot fi prevăzute.
În acel moment, după ce ai acceptat asta, indiferent că vei termina sau nu concursul, te vei putea privi în oglindă când îți vei spune „chiar am făcut totul pentru a reuși”. Și, cel mai important, vei crede asta.
Acceptă disconfortul/durerea
Concursurile de anduranță nu au cum să fie distractive 100%. Nu ai cum să te bucuri pe tot parcursul celor 160 km pe munte, spre exemplu. Și trebuie să îți asumi asta. Singura ta șansă pentru a reuși să te bucuri integral de un astfel de eveniment ar fi să fii atât de antrenat, încât să faci câte un astfel de ultramaraton în fiecare săptămână, ca long run. Or, nu prea există așa ceva.
Revenind la scenariul de la punctul 4, să ne gândim cum ar fi să te prindă ploaia pe traseu. Vei fi ud la picioare. Urcările și coborârile vor pune presiune pe articulațiile genunchilor tăi, la fel și pe mușchi. Urcările te vor lăsa fără aer. Va veni seara și se va face frig. În plus, te va lua și somnul, dar nu vei putea dormi pentru că nu vei avea unde și, chiar daca ai avea, ai irosi timpul și nu ai mai ajunge la finiș în termenul-limită.
Noapte fiind, te vei împiedica de o piatră, vei aluneca și îți vei scrânti ușor o gleznă. Bășicile vor începe să-ți apară în tălpi, iar una peste alta ai o ață pe interiorul pantalonilor care te freacă de peste 15 ore, în același loc. Îți sună distractiv? Mie, nu. Toate cele de mai sus sunt reale și se pot întâmpla una câte una sau toate deodată. Toate cele de mai sus presupun existența durerii sau, cel puțin, a disconfortului.
Ce poți face? Acceptă-le și așteaptă-le să vină. Până la urmă, pun pariu că toate reușitele notabile din viața ta au venit cu eforturi pe măsură. Ai luat un examen greu, nu? Dar cât ai învățat pentru el? La fel este și aici. Vrei să termini cei 160 km? Acceptă faptul că, la un moment dat, va deveni cel puțin inconfortabil.
Așadar, nu te panica. Mergi înainte ascultându-ți corpul și monitorizându-ți periodic stările. Fii pregătit cu o mică trusă de prim ajutor și oblojește-ți rănile. Desigur, vorbim aici de răni/leziuni/dureri superficiale, nu de lucruri grave. Mintea oricât de puternică ar fi, nu te poate trece linia de finiș dacă ți-ai rupt piciorul și mai ai 20 km.
De aceea, trebuie să fii atent la corpul tău. Așadar, ține cont de faptul că, indiferent cât de mult îți dorești să ajungi la finiș, a-ți ignora corpul și semnalele pe care acesta ți le transmite echivalează adesea cu apariția unor repercusiuni grave asupra integrității tale fizice.
Învață să îngenunchezi
Un concurs de anduranță poate fi privit ca o ecuație cu mai multe necunoscute. Spuneam mai sus că dificultatea unui concurs de anduranță crește exponențial odată cu distanța sa ori cu timpul petrecut în efort. Adaugă la acestea o serie de condiții meteo extreme sau orice alți factori adiționali, precum nevoia de a fi autosuficient, și poți avea o vedere de ansamblu asupra a ceea ce te așteaptă. Prin urmare, gradul de complexitate a ecuației pe care încerci să o rezolvi crește foarte mult prin înmulțirea numărului de necunoscute.
Concret, continuând exemplul anterior, să presupunem că furtuna care te-a făcut fleașcă a trecut. Soarele te-a mai încălzit puțin, iar puterile parcă ți-au mai revenit. Ești încrezător și îți spui cu nu te doboară pe tine o furtună banală. Dar nici nu-ți termini gândul, că o nouă furtună începe și mai tare. Ești surprins pe o creastă, într-o zonă expusă, unde nu te mai poți adăposti. Nici nu apucaseși să te usuci și să te încălzești bine, că ești iarăși ud până la piele. De parcă nu ar fi de ajuns, genunchii îți sunt înțepeniți, iar mușchii te dor foarte tare. Ego-ul îți este tăvălit și ești convins că, gata, ți-a ajuns, că atât ți-a fost. Îți spui că nu are rost să te chinui, că nu contează părerea celor de acasă, că ei nu știu prin ce treci tu acum. Ești hotărât să renunți.
Ai vreo alternativă? Da. Iar aceasta, culmea!, este să te recunoști înfrânt. Să lași ego-ul deoparte și să accepți că natura este cea care are ultimul cuvânt de spus. Să accepți că nu tu ești pionul principal sau factorul decisiv în toată această poveste. Să accepți că, în ciuda tuturor zicalelor de pe Facebook care îți spun contrariul, ești limitat. Dar să nu te dai bătut. Să știi să cazi, dar să te ridici și să mergi înainte către scopul final. Să știi să îngenunchezi, dar să ridici fruntea spunând: „Asta e tot ce pot?”.
Știu că, poate, cele de mai sus par dure, dar crede-mă când îți spun că fac parte din realitatea curselor de anduranță. Totodată, poate că cele de mai sus te fac să te răzgândești în privința participării tale la o astfel de aventură. Dar nu trebuie să fie așa și spun asta pentru că, în ciuda tuturor neplăcerilor și a greutăților întâlnite pe parcurs, ceea ce vei experimenta și trăi participând la un eveniment de anduranță este cu mult peste toate acele aspecte mai puțin plăcute pe care ți le-am povestit mai sus.
Închei cu o zicală care-mi place tare mult și care sună cam așa: „Lanțul este atât de puternic pe cât este de puternică cea mai slabă verigă a sa”. Așadar, îți doresc să antrenezi toate verigile, pentru că un concurs de anduranță ți le va exploata pe toate.
Text: Vlad Tănase / Foto: Marooni / Locație: TCS Racing Park
