Radu Milea - Eroul nostru

Eroul nostru din numărul de vară al revistei RUNNING MAG este clar Radu Milea.

În 2009, s-a reapucat de sport. A început cu orientare, iar din 2010, și cu alergarea. Tot în 2010, Șerban Chiurlea a alergat 24 de ore în Herăstrău și a parcurs peste 150 km, stabilind un record neoficial pe această durată. Și l-a inspirat pe Radu Milea, care, șase ani mai târziu, și-a propus să corecteze acest record național neoficial.

CITEȘTE ȘI: Eroul nostru: George Baltă este la Wings for Life World Run Viena

La jumătatea lunii iunie, tot pe un traseu din Herăstrău, Radu Milea a fost pregătit pentru o cursă de 24 de ore, un test util pentru el și în perspectiva participării la ediția din acest an a Ultra Trail du Mont Blanc.

„Îmi doresc ca această alergare să reprezinte un viitor reper pentru alți sportivi și, în același timp, vreau să contribui și eu cu un bilețel în „cutia cu inspirație” a oamenilor care se află la început de drum în alergare.” Radu Milea

Radu Milea a început cu 14,2 km în prima oră, iar după primele 6 ore alergase peste 61 km. După 12 ore avea deja parcurși 106,1 km, iar după 19 ore a depășit cei 150 km ai încercării din 2010.

CITEȘTE ȘI: Eroul nostru: Alessandro Zanardi

Descoperă întreaga poveste în numărul 3 al revistei RUNNING MAG care este acum disponibil în rețeaua de magazine Inmedio, în magazinul Sport Guru (București) și online pe Books Express.

Abonamentele se pot face prin intermediul partenerului nostru Manpres Distribution.

Urmărește RunningMag.ro pe Facebook, YouTube, Twitter, Instagram și Google +

Citește și articole din categoria PR & MARKETING:
[VIDEO] Nissan și Richard Whitehead te dau jos de pe canapea
[VIDEO] Strania poveste a noului spot Reebok
Visa mizează pe bătăile inimii unui atlet în spotul pentru Olimpiada de la Rio. Fabulos!

Ești suficient de rapid pentru a câștiga o pereche de Reebok?
Primul adidas „The X” a fost inaugurat la Londra
Transpirație sau like-uri pe Facebook? ASICS te provoacă să vrei mai mult!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

four × 5 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.