World’s Marathons organizează prima cursă virtuală

World’s Marathons, cel mai mare marketplace pentru evenimente de alergare, va organiza prima cursă virtuală #555 Virtual Run între 1 și 5 mai 2020

Ținând cont că majoritatea evenimentelor de alergare au fost fie anulate, fie amânate și că nu există nicio opțiune pentru moment de a concura într-un eveniment clasic, așa cum le știam până acum, sunt tot mai mulți organizatori care au pus bazele unor competiții virtuale.

Suedezii de la World’s Marathons vor organiza, în perioada 1 – 5 mai, prima cursă virtuală pe distanța de 5 kilometri, #555 Virtual Run, ca o alternativă la clasicele întreceri programate de obicei în această periodă.

Taxa de participare pentru #555 Virtual Run este de 5 euro, fondurile fiind donate asociației Doctori fără frontiere în sprijinul celor care au avut de suferit din cauza pandemiei de COVID-19.

Cum funcționează? Simplu, te înregistrezi pe site, alergi cei 5 kilometri unde vrei tu, respectând restricțiile în vigoare, și le încarci apoi pe site-ul evenimentului. Pentru ca rezultatul să fie validat trebuie să-ți monitorizezi alergarea cu aplicația Strava.

Mai multe detalii poți găsi pe pagina oficială, unde te și poți înscrie, sau pe pagina lor de Facebook.

Pentru a nu rata nimic din ceea ce postăm urmărește RunningMag.ro pe FacebookYouTubeTwitterInstagramGoogle + și Mixcloud

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

seventeen + 13 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.