Ultra Race Romania

Ultra Race România – Where Lengends Meet este prima competiție de ultramaraton survival race din România și a treia din Europa de acest tip, la nivel mondial fiind organizate alte 30 de astfel de evenimente de anduranță.

Competiția presupune parcurgerea a 250 km într-un interval de 7 zile / 6 etape, timp în care concurenții aleargă cu un rucsac în care au toate cele necesare supraviețuirii (mâncare, produse medicale și de igienă personală). Evenimentul se va desfășura în zona Buzăului, în perioada 10-16 august 2020, iar înscrierile se pot face aici, începând de astăzi, 01 octombrie.

Evenimentul este organizat de către doi ultramaratoniști cu experiență: Andrei Gligor și Daniel Nica și susține cauza copiilor cu autism aflați în grija asociației Autism Voice.

Competiția va avea loc în apropierea Buzăului, câteva dintre zonele pe care le vor parcurge ultramaratoniștii fiind Lacul vulturilor, un loc plin de mister, Coșca, cascada comorilor, Prințesa Lera din Valea Chiojdu, Țara Luanei și Poarta lui Dumnezeu, Vulcanii noroioși, Pietrele vii, însă traseul detaliat va fi dezvăluit participanților cu o zi înaintea evenimentului, pe 9 august 2020.

Alergătorii se pot înscrie în competiție, completând formularul de înscriere. Aceștia își vor confirma locul, prin achitarea taxei de înscriere. Mai multe detalii despre documentele necesare înscrierii în cursă găsiți aici.

Pentru a sprijini cauza evenimentului, atleții se vor înscrie într-un club Strava, iar la fiecare 1.000 de km parcurși de către aceștia, un copil cu tulburare din spectrul autist va beneficia de o oră de terapie specializată gratuită.

Fiecare participant care pleacă de la start își va scrie pe traseu legenda personală. Mai mult decât atât, traseul nu va duce lipsă de povești locale și mistere ale naturii. Nu trebuie uităm o cursă de 250 km are o linie de finish, însă cursa copiilor bolnavi de autism nu se termină niciodată. Participând la Ultra Race Romania, alergătorii nu numai își vor depăși limitele, dar totodată, vor contribui la drumul spre normalitate a copiilor cu turburări din spectrul autist, întrucât o parte din taxa de înscriere va fi direcționată în acest scop”, a declarat Andrei Gligor, organizator al Ultra Race Romania.

Asociația Legendary Sports este o entitate centrată pe sport și entertainment care creează experiențe inovative pentru iubitorii de mișcare din toată lumea. Echipa de la Legendary Sports urmărește promovarea sportului și asigurarea climatului optim, organizatoric și financiar pentru desfășurarea activităților sportive care au legătură cu alergarea, cu accent pe competițiile de tip maraton și ultramaraton.

Pe lângă evenimentul organizat în premieră în România, Asociația Legendary Sports este activă în strângerea de fonduri pentru a construi comunitatea și a ajuta următoarea generație de sportivi legendari.

Detalii suplimentare despre eveniment se pot regăsi aici, sau pe pagina de Facebook, aici.

Citește și: O lună de fitness și alergare în Dubai

Urmărește RunningMag.ro pe FacebookYouTubeTwitterInstagramGoogle + și Mixcloud

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

seven + four =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.