Cum a fost la ULTRA 6633 în 2016: Tibi Ușeriu, Andrei Roșu și Vlad Tănase au făcut nopți albe ca să treacă primii linia de sosire

0
893
Ultra 6633

ULTRA 6633 este cea mai grea cursă de anduranță din lume, unde mergi non stop ca să nu mori de frig.

O cursă de anduranță fără notorietate în rândul românilor a devenit cel mai mediatizat eveniment sportiv din ţara noastră.

Asta pentru că trei sportivi amatori de la noi au reușit imposibilul: au trecut linia de sosire după șapte zile în frig extrem și cu ore puține de somn. Tibi Ușeriu, Andrei Roșu și Vlad Tănase îți spun cum au data gata o asemenea performanță. O poveste scrisă de Andreea Vasile:

Pe 19 martie 2016, după 180 de ore și 566 de kilometri, Tibi Ușeriu, din Tihuța, județul Bistrița, a trecut primul linia de sosire a cursei de anduranță 6633 Ultra, considerată cea mai grea din lume.

În aceeași zi, la câteva ore distanță, și Andrei Roșu cu Vlad Tănase din București, care au mers împreună pe parcursul competiției, au ajuns la final, pe locul al treilea.

Cu toții fac parte din procentul de 10% dintre concurenții, și-așa puțini, care se înhamă la această cursă și reușesc și să o termine.

În cei nouă ani de când există, cam 30 de oameni din vreo 200 au trecut linia de sosire, cu tot cu finaliștii de anul acesta.

Tibi Ușeriu nu a dormit deloc în primele trei zile

Fiecare dintre concurenți a plecat cu o strategie bine gândită de acasă. Condițiile extreme de care s-au lovit însă în competiție i-a obligat pe toți trei să-și regândească rapid planurile.

” Strategia de bază a fost să alerg 10 ore, apoi să iau pauză de 45-50 minute. Însă acolo am modificat puțin ceea ce îmi planificasem pentru că am vrut să mă distanțez cât mai mult de ceilalți participanți. Astfel, în primele primele trei zile nu am dormit deloc. Făceam pauze foarte scurte și îmi continuam drumul, combinând alergarea cu mersul întins. După cele trei zile am încercat să îmi țin adrenalina sub control și să îmi impun faptul că trebuie să mă și odihnesc putin, fiindcă știam că oboseala o să mă chinuie la un moment dat. Astfel, ațipeam aproximativ 10 minute, oriunde mă opream pe traseu sau în punctele de control, cu excepția de la punctul de control numărul 7, unde, din cauza problemelor pe care le aveam la picioare, tendinită, organizatorii m-au obligat să stau trei ore pe loc, timp în care am încercat să dorm cât mai mult ca să pot să îmi continui cursa până la sfârșit, cu bine, mai ales că știam că numărul doi, PJ, este pe urmele mele. Am vrut să fiu cât se poate de odihnit pe ultima porțiune din cursă ca să o câștig.” – Tibi Ușeriu.

Organizatorii n-au crezut că Andrei și Vlad pot termina cursa împreună

Acasă, planul lui Andrei și al lui Vlad a fost să ia la comun o parte din echipament. Și-au spus că n-au de ce să care mai mult decât e nevoie. Însă în Canada, cu o zi înainte de începerea competiției, organizatorii le-au comunicat că fiecare trebuie să aibă echipamentul lui, complet.

Nu credeau că cei doi vor putea să termine cot la cot competiția. În anii trecuți, văzuseră o mulțime de echipe de doi formate din prieteni foarte buni care, până la finalul competiției, nu și-au mai vorbit deloc.

„Fiecare a trebuit să aibă câte un cort, o butelie și un aragaz ale lui. Cu o zi înainte de concurs ne-am dus la magazin și ne-am luat aceste piese. Organizatorii ne-au spus că ăsta e genul de cursă care te reduce la brutalitate și-n momentele de tensiune maximă orice te irită și te enervează, mai ales dacă vine din partea celui de lângă tine”, explică Vlad.

 

„Noi doi am reușit să facem cursa asta împreună pentru că starea mea de spirit n-a fost niciodată jos în același timp cu cea a lui Vlad. În mod normal, sportul de anduranță e un sport solitar și e greu să faci echipă cu cineva pe distanță lungă. Dacă nu te înțelegi perfect cu cineva când ești la căldură și când totul e roz, îți dai seama cum o să fie când stresul fizic și psihic e maxim. Dacă vrei să vezi caracterul cuiva, scoate-l la o plimbare patru zile fără somn și o să afli totul despre el. Dacă ne-am fi simțit amândoi nasol în același timp și unul dintre noi ar fi zis <hai la culcare acum, aici>, și celălalt ar fi fost de acord, am fi fost găsiți după cinci ore, morți.” – Andrei Roșu

6633 Ultra e iadul pe pământ

Unul dintre motivele pentru care sunt sportivi amatori care vor să meargă la această cursă este pentru că nu-și dau seama cu adevărat ce înseamnă să participi la ea. În teorie, cu toții știu că e cea mai a naibii, dar, pe de altă parte, în numele marketingului, unele curse beneficiază de cele mai dure atribute ca să-ți atragă atenția.

Totuși, la 6633 Ultra o informație n-are cum să fie „umflată”, că doar o mică parte din concurenții care pornesc la drum trec linia de sosire. Aceasta, deci, ar trebui să dea de gândit!

„A fost de ajuns să aflu că există o astfel de competiție și primul sentiment pe care l-am avut a fost că vreau să particip la această <nebunie> și să câștig. În mintea mea am și numit-o „cursa vieții” mele. Competiția asta te testează din toate punctele de vedere: condiția fizică, rezistența la frig, rezistența la oboseală și, mai ales, psihic. Chiar dacă pregătirea mea fizică nu este la nivelul la care îmi doresc eu să fie, partea psihică și ambiția sunt atuurile mele”, spune Tibi.

 

„Nu distanța e neapărat provocarea, sunt curse pe planeta asta unde trebuie să bați 5.000 de kilometri în 50 de zile. Dacă aceeași distanță de la Ultra ar fi pe traseul București – Timișoara, am termina cursa în trei zile, fără mari probleme, însă 6633 e cu adevărat grea din mai multe motive: monotonia peisajului, faptul că ești singur, vântul, frigul, lipsa somnului. Toate astea, combinate, te fac să-ți iei câmpii, dacă nu ești puternic mental”, adaugă Andrei.

 

„Cursa asta mi s-a părut devastatoare pentru că m-a dezmembrat, la propriu și la figurat. Am stat pe analgezice cinci zile, din cauza problemelor la picioare. Dacă mă opream, îmi lua cam cinci minute să pornesc din nou la drum. Din cauza asta, de multe ori nu am băut apă și nici nu am mâncat, că știam ce chin va fi să pornesc din nou la drum”, explică Vlad, care a plecat în competiție accidentat și așa a și terminat-o.

Oricât ar fi de greu, continuă să mergi înainte

Accidentările, lipsa de somn, hrana și hidratarea insuficientă, frigul sunt probleme cu care orice participant la 6633 Ultra se confruntă. De aceea, o minte puternică este cea care face diferența și cea care i-a ajutat și pe Tibi, și pe Andrei, și pe Vlad să ajungă la final.

Dacă Tibi a fost solo și a trebuit să găsească mereu în el puterea să meargă mai departe, Andrei și Vlad s-au sprijinit moral unul pe celălalt.

„Am dominat cursa cam 80% din timp, am fost liderul ei, dar din cauza problemelor de sănătate, mi-am schimbat strategia în ultima parte din concurs. Nu am avut nicio clipă gândul că nu o să termin învingător, iar dacă s-ar fi întâmplat asta, nu mi-aș fi iertat-o vreodată”, exclamă Tibi.

 

„Psihic, m-a doborât neputința în care mă aflam din cauza accidentărilor. Când mi-am dat seama că îl țin pe Andrei în loc fiindcă merg ca un melc, i-am zis să se ducă în față ca să termine cursa pe un loc mai bun, fiindcă eu nu voi termina. Mi-a zis că am venit împreună și că nu mă lasă singur. M-a întrebat ce m-ar face să renunț la cursă și i-am spus că dacă aș avea fizic ceva grav, atunci aș face-o. L-am întrebat și eu același lucru și mi-a zis că ar abandona dacă aș abandona eu. Nu l-aș fi lăsat oricum să facă asta. Putea să zică că stă lângă mine, dar aș fi găsit eu ce să-i spun ca să-l determin să plece”, își amintește Vlad.

Ce nu te omoară te face mai puternic

Că au mers singuri sau în echipă, toți concurenții au avut atuuri care i-au ajutat să ducă la capăt cursa asta.

„Deși Vlad e nou în sportul ăsta de anduranță și singura lui cursă grea până la Ultra-ul ăsta a fost UltraBalatonul de 230 de kilometri, a rezistat extraordinar, mai ales că a fost accidentat nasol și, în plus, e un fan declarat al somnului, care aici a lipsit masiv. Și am admirat chestia asta la el, că s-a ținut tare. Despre Tibi, ce să zic? S-a pregătit ca un spartan, a concurat ca un spartan, să depășești momentele grele cum a făcut-o el înseamnă să fii un fel de soldat universal”, râde Andrei.

 

„Atuurile principale ale lui Andrei au fost participarea la mai multe competiții internaționale importante, chiar și la Polul Nord și la Polul Sud, iar rezultatele lui sunt de admirat. Cât despre Vlad, pot spune că, pentru determinarea lui și pentru felul în care a putut să ducă o cursă de acest gen la bun sfârșit, are toată admirația mea”, spune Tibi.

 

„La Tibi am apreciat tăria cu care a abordat cursa de la început până la final, a fost foarte bine pregătit fizic, din punctul ăsta de vedere a fost peste mine cu trei viteze. Iar la Andrei am admirat tăria lui de caracter, mai ales că m-a suportat pe mine”, râde și Vlad. „Dar și faptul că e un tip versatil, cunoaște foarte multe despre corpul uman, e ca un roboțel Transformers care se adaptează imediat, în funcție de cum cere contextul. Cu toate astea, mi-a zis că mai degrabă ar mai trece înot Canalul Mânecii de două ori, decât să mai participe la cursa asta.”

Concluzii despre viață, după o săptămână la -52 de grade Celsius

Mulți au spus despre Andrei, Vlad și Tibi că sunt supraoameni pentru că au reușit să termine cursa asta cu rezultate excelente. Însă niciunul dintre ei nu crede despre sine asta. Dimpotrivă!

Cu toții se consideră sportivi amatori care au avut un vis și care s-au pregătit temeinic să-l împlinească.

„Eu nu îmi câștig existența din sport, sunt un amator și o să rămân la acest nivel. Aș fi ipocrit să spun că ceea ce am realizat nu este o reușită pe plan personal și ca sportiv amator. Doar că performanța pentru mine este câștigarea unui campionat mondial, a unei medalii olimpice, ceea ce, aici, nu a fost cazul. Trebuie să fie făcută diferența între sportul amator (extrem) și sportul de performanță. Din fericire, ne dăm seama de fiecare dată că, de fapt, suntem mult mai sensibili decât mulți alții, fizic, dar și psihic. Însă avem devotamentul și ambiția nu doar de a visa, ci și de a duce un vis la bun sfârșit”, explică Tibi.

 

„Suntem obișnuiți să avem rezultate rapide și să luăm de bun tot ce avem la îndemână: pat, duș, mâncare. Când, cu 200 de kilometri înainte de finiș, ne-am oprit într-un check point cu apă caldă și pat, a doua zi m-am simțit ca și când abia începeam cursa. O competiție ca asta îți dă disciplină și consecvență în viața reală, se transpune în existența de zi cu zi, chiar dacă nu-ți dai seama de asta, chiar dacă nu-ți spui: eu am terminat 6633 Ultra, ce, nu-s în stare să mai rezolv un dosar, azi, la serviciu?”, râde Vlad.

 

„Supraom o fi unul, dar n-avem cum să fim trei supraoameni. Cred că mulți folosesc cuvântul ăsta ca să justifice ce cred ei că nu-s în stare să facă, ca pe un pretext, se ascund în spatele lui. E pur și simplu o chestiune de antrenament, de perseverență, de disciplină, de a face, gradual, din ce în ce mai mult pentru a-ți atinge obiectivul. Pentru mine, 6633 Ultra e prima cursă la finalul căreia am simțit că nu-mi mai e teamă de nimic, că nu mai am obstacole, că nu mai am prejudecăți. Asta simt că am câștigat: nu-mi mai e frică”, spune Andrei.

Urmărește RunningMag.ro pe Facebook, YouTube, Twitter, Instagram și Google +