Antoanela Mănac

Antoanela Mănac a început sportul la doar cinci ani, în bazin, cu înotul, disciplină căreia i-a dedicat zece ani de performanță.

Cu patru ani în urmă, a încercat primul triatlon, ca să vadă dacă are resursele necesare cât să termine o cursă ce îmbină înotul cu alergarea și cu ciclismul. Între timp, a devenit campioană națională la triatlon și duatlon și proaspăt vicecampioană europeană la Cross Triatlon U23.

Antoanela Mănac ne vorbește despre culisele triatlonului, despre miza pe Olimpiada din 2020, dar și despre de ce orice tânăr ar trebui să încerce această disciplină.

„Am început acest sport în urmă cu patru ani, dintr-o întâmplare”, spune sportiva din Constanța. „În orașul meu, se organiza un concurs de triatlon și mi-am propus să particip. Eram doar o înotătoare atunci, trebuia să văd cum mă descurc pe bicicletă și la alergare, sporturi pe care nu le practisem decât în joacă. A fost o adevărată provocare să îmi testez abilitățile în acest sport, care cuprindea alte două discipline străine mie. Eram foarte curioasă dacă pot face față cursei, iar acest lucru m-a ambiționat să termin primul meu triatlon, care mi s-a părut extrem de greu”.

Înotătoare de performanță timp de zece ani, Antoanela Mănac se consideră, în continuare, atrasă cel mai mult de componenta acvatică a triatlonului și, ca prim pas în atacarea competițiilor, s-a specializat și pe bicicletă, pentru a avea rezultate.

„Pot spune că, la alergare, încă am de lucrat la tehnică și, implicit, la îmbunătățirea timpului pe distanțele de 5 și 10 kilometri. Cum alergarea contează foarte mult în triatlon, fiind ultima probă, aceasta trebuie să fie și foarte rapidă. Desigur, este loc de îmbunătățiri și la înot, și la bicicletă”, spune aceasta.

Pentru ea, cea mai bună și, în același timp, neașteptată cursă din punctul de vedere al rezultatului a fost la Campionatul European de Cross Triathlon din 2017, unde a devenit vicecampioană europeană la categoria U23. „Această competiție a fost organizată în România, iar acest lucru cred că m-a ajutat și m-a motivat foarte mult, pentru că eram acasă. A fost o competiție foarte grea pentru mine, pentru că s-a desfășurat pe teren off-road, lucru cu care nu prea eram obișnuită, adică de la bicicleta de șosea am trecut la mountain bike. După proba de înot, unde am avut cel mai bun timp dintre toate concurentele, inclusiv Elite, a urmat traseul de bicicletă prin pădure, unde am fost prinsă din urmă de câteva adversare, iar la alergare am recuperat, reușind să termin a doua la categoria U23. Deși mă simțeam epuizată, m-am ambiționat să termin cursa și am reușit. M-au ajutat foarte mult pregătirea și volumul antrenamentelor făcute cu antrenorul Filip Grigorescu”, spune Mănac, care amintește, ca rezultat pozitiv, și Cupa Mondială de Triatlon pe Distanță Olimpică din Japonia, Miyazaki, unde a ocupat locul 23.

Miza pe competițiile internaționale, ce aduc puncte pentru Olimpiadă

„Obiectivele mele pentru acest sezon sunt cursele internaționale”, declară Mănac. Începând din luna mai a acestui an, rezultatele din competițiile internaționale – cupe europene, mondiale, Campionatul European și Campionatul Mondial – vor puncta pentru calificarea la Olimpiada din 2020. Fiecare clasare în primii 25 la aceste curse oferă un număr de puncte care clasează sportivii în topul mondial. „Mi-am propus ca la finalul acestui sezon să mă situez în top 150 mondial”, spune sportiva cu cea mai dinamică evoluție din România.

„Încă din iarnă, de când am început pregătirea, am schimbat structura antrenamentului și întregul plan de pregătire pentru acest sezon. Sper ca rezultatele să fie exact așa cum mi le-am planificat. Vreau să mă concentrez pe dezvoltarea vitezei și pe menținerea constantă a ritmului în curse, să reușesc să țin pasul cu cele mai puternice atlete, deoarece pe plan internațional nivelul este foarte crescut”.

Performanța este însoțită însă de sacrificii, iar Antoanela Mănac este de părere că totul depinde de fiecare sportiv, de cât este dispus să muncească, să se autodepășească, să se alimenteze și să se hidrateze corect, și să își respecte recuperarea. „În triatlon, dedici mai mult timp antrenamentelor, pentru că sunt mai numeroase și mai lungi și, implicit, nu ai foarte mult timp liber. Cât despre beneficiile din triatlon, aici aș vorbi despre absența monotoniei, datorită faptului că diversitatea antrenamentelor te ajută să nu te plictisești. Totodată, există o serie numeroasă și variată de curse la care poți participa în lumea întreagă, lucru care pe mine mă atrage și mă motivează”.

Sfaturi pentru tineri: încercați triatlonul

„Aș sfătui toți copiii și tinerii să înceapă acest sport, pentru că nu se vor plictisi. Vor fi tot timpul activi și vor învăța să practice trei sporturi, nu doar unul. Triatlonul nu aduce doar distracție și relaxare prin „bălăceala” din bazin, mersul pe bicicletă și alergarea în aer liber – acest sport este și o cale de dezvoltare a abilităților fizice, psihice și sociale. Sportul te învață să devii competitiv și onest. Practicarea triatlonului îți schimbă stilul de viață și te face să fii deosebit față de alți sportivi, pentru că te specializează în trei discipline”, spune Mănac. 

Echipa cu care lucrează un sportiv, compusă din cei care stau în spatele lui și îi sunt alături, este responsabilă și de succesul, dar și de eșecul acestuia. „Echipa te valorifică, te îndrumă și te motivează mereu. Gândindu-mă la cine ar face parte din echipa mea, i-aș numi, în primul rând, pe părinții mei, antrenorii cu care mă pregătesc în prezent – Răzvan Florea și Andrea Gabba – și Federația Română de Triatlon. Din păcate, nu toți sportivii au parte de o echipă complexă și de aici pleacă și diferența rezultatelor”.

Cât de important este și echipamentul, în triatlon? „Să ai o bicicletă bine echipată și dotată, îți conferă încrederea că poți avea șanse egale de câștig, ca și ceilalți sportivi din competiție. Ca în orice alt sport, fiecare detaliu din echipament contează: începând de la ce ochelari de înot folosești, până la tipul și greutatea pantofilor de alergare cu care concurezi”.

“Sunt foarte mândră că reprezint România pe plan internațional, în cursele de triatlon. Deși suntem o federație mică și la început de drum, am reușit să avem rezultate printre echipele bine dezvoltate.”

Despre Antoanela Mănac

Data nașterii: 14.10.1995
Locul nașterii: Constanța
Înălțime: 170 cm
Greutate: 59 kg
A început sportul la vârsta de: 5 ani
Prima disciplină pe care a practicat-o: înotul
Performanțe naționale:
Campioană națională la triatlon și duatlon, la categoriile juniori și seniori
Câștigătoarea seriei triatlonului în 2016
Cea mai bună sportivă a anului la categoria juniori și seniori, timp de trei ani consecutiv
Performanțe internaționale:
Vicecampioană europeană la Cross Triathlon U23 în anul 2017
Campioană balcanică la triatlon la categoria juniori și vicecampioană la categoria Elite
Campioană balcanică la duatlon categoria Elite
Cupa mondială de triathlon (Miyazaki, Japonia) – locul 23
Cupa europeană de triatlon( Mellila, Spania) – locul 12
Campionatul Mondial de Triatlon U23 – locul 33

Text: Silviu Nicolescu Foto: Radu Cristi

Citește și: Sfaturi de bază pentru începători

Urmărește RunningMag.ro pe FacebookYouTubeTwitterInstagramGoogle + și Mixcloud

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

four × three =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.