Toma Coconea - Red Bull X-Alps 2017

Sub norii denși și amenințători ai Salzburgului, 31 de sportivi din 20 de țări au luat ieri startul într-o cursă care le va testa la maxmim limitele – cea de a opta ediție a Red Bull X-Alps.

Care este misiunea lor? Să ajungă la Monaco în cel mai scurt timp posibil, cu parapanta sau pe jos, pe un traseul bine stabilit, în care trebuie să atingă opt puncte obligatorii din șapte țări.

Primul punct care a trebuit atins a fost vârful Gaisberg de 1,287m, în apropierea Salzburgului, unde Toma Coconea a ajuns al doilea, cu șapte minute mai târziu decât primul sportiv, germanul Sebastian Huber.

Următorul punct este situat pe vârful Triglav, din Slovenia, la 157 km sud față de primul punct.

Cum vremea a fost ploioasă, concurenții au fost nevoiți să ia cărăile munților la picior, în unele zone chiar să apeleze la abilitățile lor de alpiniști și alergători de anduranță.

Toma Coconea, alăuri de suporterul său, Adrian Miclea, au decis să-și folosească Night Pass-ul chiar din prima noapte de concurs. Acesta le-a dat posibilitatea să meargă pe parcursul întregii nopți, însă fiecare concurent are un singur Night Pass în competiție, mai puțin câștigătorul Prologului, care a mai primit unul în plus.

“Am profitat de vremea rea și de calitatea mea, aceea de a alerga, chiar și în condiții extreme. Ținta noatră a fost să trecem de Lacul Kolnbreinspeicher, o zonă foarte periculoasă și greu accesibilă. Am reușit să trec în jurul orei 2 AM de această zonă vitregă, fiind singurul care s-a încumetat să parcurgă traseul, mai ales că vântul bătea cu peste 100 km/h. A fost o noapte grea, am parcurs peste 120 km, însă sper să ajung astăzi într-o zonă unde vremea arată mai bine pentru zbor. Dacă voi reuși, voi fi singurul atlet care va putea zbura astăzi și avansul ar putea fi considerabil. – Toma Coconea

TOMA COCONEA, DE DOUĂ ORI MAI RAPID DECÂT ESTIMĂRILE GOOGLE MAPS

Dacă verificăm Google Maps timpul mediu pentru a parcurge distanța dintre Gaisberg și satul St Johann din Pongau este de 13h16min. Toma Coconea a parcurs această distanță în aproximativ șapte ore, cu cinci ore mai rapid decât o persoană normală. Românul a alergat cu aproximativ 9 km/h. Dacă am parcurge aceeași distanță cu bicicleta, am parcurge-o în 4h28min, conform Google Maps.

Am făcut aceste comparații pentru a înțelege mai bine cam cât de repede aleargă Toma Coconea, românul care deține în acest moment și recordul de alergare într-o singură zi la Red Bull X-Alps – 140 km. Îl va depăși astăzi?

Toma Coconea - Red Bull X-Alps

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

18 − two =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.