Testele pentru INEOS 1:59 Challenge

În acest weekend, 31 august – 1 septembrie, echipa INEOS 1:59 Challenge a desfășurat o serie de teste pe traseul din Prater, în Viena, înaintea evenimentului programat pentru luna octombrie.

Eliud Kipchoge, campion mondial și olimpic la maraton și deținătorul recordului mondial pe această distanță cu timpul de 2 ore, 1 minut și 39 de secunde, va încerca să devină primul om care parcurge distanța unui maraton în mai puțin de două ore.

Evenimentul este programat sâmbătă, 12 octombrie, cu o fereastră până pe 20 octombrie în cazul în care condițiile meteo nu sunt propice pentru stabilirea acestui record.

Pentru ca totul să funcționeze perfect la data stabilită, echipa INEOS 1:59 Challenge a simulat în acest weekend, pe traseul din Viena, desfășurarea evenimentului, de la managementul operațiunii, la sistemul de cronometrare și de la facilitățile pentru alteți până la planurile de transmisie în direct.

Printre cei care au participat la acest test s-au numărat și americanul Bernard Lagat, australienii Jack Rayner și Brett Robinson, dar și kenianul Augustine Choge, atleți care fac parte din echipa de paceri.

Eliud Kipchoge a rămas la baza de antrenament din Kaptagat, în Kenya, unde se pregătește pentru încercarea de a coborâ sub două ore pe distanța unui maraton.

Citește și: Aleargă și tu pentru Team Hope la Maratonul București

Urmărește RunningMag.ro pe FacebookYouTubeTwitterInstagramGoogle + și Mixcloud

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

eight + nineteen =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.