Duminică, 11 decembrie, toți alergătorii sunt așteptați în pădurea Băneasa la editia de iarnă a evenimentului Băneasa Trail Run.

Evenimentul a ajuns la cea de-a șaptea ediție, iar ediția de iarnă încheie seria de evenimente de alergare Băneasa Trail Run din acest an.

Atât la ediția de primăvară cât și cea de toamnă toate locurile au fost ocupate cu aproximativ o lună înainte de start, iar la ediția de iarnă ne așteptăm să închidem înscrierile și mai repede.

Peste 300 de participanți s-au înscris în mai putin de 48 de ore pentru a se bucura de frumusețea traseului de cros 10,5 km sau pentru a experimenta aventura pe traseul de semimaraton, 21 de kilometri pe timp de iarnă.

„Comunitatea din jurul evenimentului Băneasa Trail Run devine din ce în ce mai numeroasă. Acest lucru reprezintă pentru noi o mare bucurie, dar și o responsabilitate. Oferim alergătorilor aceeași experiență, dar in anotimpuri diferite” – Vlad Mihalache, președintele Asociației Trăiesc Sănătos.

,,Băneasa Trail Run înseamnă provocare, prietenie și aventură. A venit timpul aventurii. Pentru că iarna prin padure, fie 10,5, sau chiar 21 de kilometri, putem spune ca sunt o aventură. Motivația principală în acest sezon ca alergător este să rămâi antrenat. Să nu pierzi prea mult din forma obținută pe parcursul anului sau să rupi pentru o zi monotonia antrenamentelor la sală.” – Theodor Manolache, Partener al Running Media Consulting, coorganizator.

Kitul de participare al Baneasa Winter Trail Run conține un hanorac Intersport, un bidon de hidratare și un baton energizant de la Powerbar, număr de participare personalizat, cip de unică folosință. Fiecare alergator va primi medalie de finisher. Medalia obținută la această ediție completează puzzelul format din cele trei medalii ale seriei.

După cursă participanții sunt invitați la after party unde pot socializa și povesti alergările de peste an. La masă pot opta pentru o porție de sarmale cu mămăliguță sau o porție de paste cu sos roșu (de post) de la Barilla. Masa va fi completată cu o salată Eisberg, o bere Ciuc Natur Radler cu 0,0% alc. și un iaurt Zuzu.

Pentru acomodare, alergătorii sunt invitați la antrenamentele oficiale desfășurate pe traseul de cros în datele de: 16 octombrie, 6 noiembrie, 13 noiembrie si 27 noiembrie.

Pentru mai multe detalii legate de ediția de iarnă Băneasa Winter Trail Run accesați https://baneasatrailrun.ro/winter-trail-run-2/ .

afis-bwtr-2016-a3

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

two × 4 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.