Bucharest International 10K 2019

Cea de-a patra ediție Bucharest International 10K se va desfășura pe 21 aprilie 2019. 

Ediția a patra a cursei de alergare Bucharest International 10K, creată la inițiativa campioanei olimpice de maraton Constantina Diță, se va desfășura anul viitor pe data de 21 aprilie.

La fel ca și la ediția din 2018, la care au participat aproape 1.500 de alergători, traseul include unele dintre cele mai frumoase străzi din București și va fi unul plat, pretabil pentru stabilirea de noi recorduri personale.

“Bucharest International 10K este un eveniment care crește de la an la an și pentru mine traseul este foarte important. Mi-am dorit să avem în București un traseu pe care să se poată stabili noi recorduri naționale și, de ce nu, internaționale pe distanța de 10 kilometri și cred că avem ruta perfectă pentru asta. Ediția din 2019 va fi una plină de surprize și abia așteptă să mă văd cu cât mai mulți prieteni la start”, a spus Constantina Diță.

Începând cu 1 octombrie 2018 înscrierile sunt deschise pe site-ul oficial al competiției. Taxa de înscriere până pe data de 1 ianuarie 2019 va fi de 20 Euro, până pe 31 martie 25 Euro, iar până pe 7 aprilie, ultima zi a înscrierilor, taxa de participare va fi 30 de Euro.

Principala noutate pentru ediția din 2019 este organizarea unei CURSE POPULARE pe distanța de 3,5 kilometri, iar taxa de participare, care nu include tricoul oficial ASICS al evenimentului, este de 10 Euro.

Și la ediția din 2019 cursa va include competiția Team 3 Challenge unde fiecare echipă va include 3 alergători amatori (exclus profesioniști sau cei legitimați la un club sporti). Fiecare membru al echipei trebuie să alerge distanța de 10 km, iar în baza timpului cumulat se va întocmi clasamentul pe echipe.

Premiile totale la Bucharest International 10K vor fi în valoare de aproximativ 20.000 Euro.

Organizatorii Bucharest International 10K susțin în continuare organizația Habitat for Humanity România, organizație care construiește case accesibile pentru persoane cu venituri reduse și luptă pentru a eradica locuirea precară în țara noastră.

“Cred foarte mult în acest proiect, mai ales că am participat activ alături de echipele Habitat for Humanity România la construirea unor case și ne vom implica în continuare pentru susținerea lor”, a mai spus Constantina Diță.

Înscrierile pentru cursa Bucharest International 10K se vor închide pe data de 7 aprilie 2019.

Citește și: Cel puțin 3 motive pentru care să alergi la The Color Run

Urmărește RunningMag.ro pe FacebookYouTubeTwitterInstagramGoogle + și Mixcloud

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + thirteen =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.