Campionatul SE European de Duatlon

Campionii triatlonului românesc Ciprian Bălănescu și Antoanela Manac sunt principalii câștigători ai primei ediții a Campionatul SE European de Duatlon – Buftea 2017, ambii la categoria Elite.

Alături de ei, pe podiumul competiției organizate sâmbătă, 22 aprilie, în orașul ilfovean Buftea, au urcat Lous Woodgate din Grecia (locul I la categoria Cadeți masculin) și Veljko Maksimovici din Serbia (locul I la Juniori băieți), precum și româncele Alice Perjoiu (locul I la Cadeți fete) și Dayana Budisan (locul I la Junioare).

”Trebuie precizat că la juniori baieți am avut foto finish între sârbul Veljko Maksimovici și românul Erick Rogoz, sportivul din Serbia câștigând la sutimi de secunde în fața sportivului nostru titlul de Campion Sud-Est European. A avut o prestație foarte bună și paratriatlonistul Tamirjan Robert care a terminat cursa în timpul de 1:08:22. Atât el, cât și Ciprian Bălănescu, Daniel Attila, Rogoz Erick și Robert Budai ne vor reprezenta la Campionatele Europene de Duatlon din Spania pe 28-29 aprilie.” – Peter Klosz, președintele Federației Române de Triatlon.

La Age-Group individual primul a terminat concursul Răzvan Doica (1:00:18), urmat de Beres Hunor (1:00:33) și John Venable (1:01:21). La fete, cea mai rapidă a fost Mirela Maria Popescu (1:11:10). La ștafetă, câștigătorii au fost CSCT Prahova (0:54:48).

”A fost o cursă frumoasă în care am reușit să-mi îmbunătățesc timpii de alergare și sunt bucuroasă că am câștigat.” – Antoanela Manac

”Duatlonul de la Buftea a fost prima cursă din acest sezon competițional, iar, ca de fiecare dată, obiectivul meu a fost să câștig și mă bucur că mi l-am îndeplinit. Organizarea a fost una bună, iar ca participare mă așteptam la o concurență mai solidă. Mulțumesc familiei, prietenilor și sponsorilor pentru susținere.” – Ciprian Bălănescu

Reprezentanții organizatorului Pegas Club Triatlon au spus că această primă ediție a Campionatului SE European de Duatlon, care a reunit 500 de participanți, a fost una excelentă.

”Singurele emoții le-am avut cu vremea, binențeles, însă ziua competiției a fost una însorită. Astfel că ne-am bucurat și de o participare mare la Crosul Copiilor.”– Cosmin Rogoveanu, vicepreședintele Asociației Pegas Club Triatlon

 

”Un oraș verde, cum e Buftea, nu poate exclude sportul, așa că abia așteptăm și celelalte două competiții de triatlon de anul acesta, iar, la anul, vom reveni aici alături de sportivi.” – Gheorghe Pistol, Primarul orașului Buftea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

eleven + 2 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.