Robert Hajnal

Robert Hajnal împărtășește în cadrul workshopului Școala Alergării, în pași simpli, strategia de antrenament care l-a făcut să câștige toate ultramaratoanele la care a participat în România și să ajungă vice campion la Ultra Trail du Mont Blanc în 2018.

Evenimentul face parte din turneul național Școala Alergării, ce va avea loc în perioada noiembrie 2018 – februarie 2019 și se va desfășura în 10 orașe din România.

La 29 de ani, ultramaratonistul Robert Hajnal a surprins anul acesta lumea alergării mondiale cu obținerea locului doi la UTMB – concursul care adună la un loc elita alergării montane pe distanță lungă.

Rezultatul reprezintă cea mai mare performanță din cariera lui de până acum și se adaugă la șirul de victorii pe plan intern, Robert câștigând toate ultramaratoanele la care a luat startul în România. Autodidact, își întocmește singur planurile de antrenament și de nutriție și a fost pe podium la 85% dintre cursele la care a luat startul în străinătate.

“Pentru practicarea oricărui sport, fie că e judo, caiac canoe sau alergare e nevoie de o bază teoretică care să te ghideze să te antrenezi și să performezi. Citind mult și experimentând, am constatat că există o prăpastie de informații și obiceiuri între alergătorii de top, care fac asta de ceva timp, și cei aflați la început de drum sau cei care simt că se plafonează. În România, alergătorii au nevoie de informații de calitate pentru a evolua și pentru a-și îndeplini obiectivele personale. Dacă cineva mi-ar fi dat informațiile din workshop acum 6 ani, la începutul meu de drum, cred că veneam pe locul 2 la UTMB acum 3 ani”, declară Robert Hajnal.

Workshopurile Școala Alergării sunt dedicate alergătorilor amatori care vor să își îmbunătățească performanțele sportive la cursele pe distanțe scurte, medii sau lungi. Aceștia învață cum să abordeze alergarea astfel încât să se poată antrena eficient pentru a-și atinge obiectivele propuse minimizând, în același timp, riscul accidentărilor.

Deși alergarea e un sport foarte popular și e practicat la o scară din ce în ce mai mare în România, mulți alergători amatori nu își pot concepe un program eficient de antrenament și se confruntă cu probleme precum: accidentări, informații nestructurate și nepotrivite, lipsa motivației sau a unui obiectiv concret, plan de antrenament nestructurat și nepersonalizat.

În cele 3 ore cât durează un workshop, participanții – alergători la început de drum sau deja mai experimentați, află care sunt principiile și tipurile de antrenament pe care le pot pune în practică pentru a-și organiza singuri și eficient antrenamentele. O parte a workshopului e dedicată aprofundării metodelor prin care se pot evita accidentările – o problemă cu care se confruntă majoritatea alergătorilor.

La fiecare workshop sunt disponibile maxim 50 de locuri, iar 5 sunt rezervate celor care aleg biletele VIP. Turneul se desfășoară în 10 orașe din România, și debutează sâmbătă 10 noiembrie la București. Workshopurile au loc sâmbăta sau duminica, în intervalul orar 10.00-13.00, astfel: București (10 nov), Brașov (17 nov), Cluj-Napoca (24 nov), Timișoara (8 dec), Oradea (9 dec), Craiova (12 ian), Sibiu (13 ian), Târgu-Mureș (26 ian), Constanța (9 feb), Iași (23 feb).

“În decurs de 5 ani de zile 80% dintre alergători suferă o accidentare. Cu alte cuvinte, dacă ai alergat anul acesta la Ecomaraton, peste 5 ani majoritatea alergătorilor cu care ai luat startul vor fi suferit cel puțin o accidentare. Te aștept să afli cum am reușit eu să alerg mii de kilometri fără să mă accidentez și să îți împărtășesc din drumul parcurs în transformarea din alergătorul superficial de acum 6 ani într-unul dintre cei mai bine pregătiți alergători din România la momentul de față. Sunt convins că informația din workshop te va ajuta și pe tine să te transformi și să evoluezi”, a mai adăugat Robert Hajnal.

RUNNING TALKS: Robert Hajnal

Urmărește RunningMag.ro pe FacebookYouTubeTwitterInstagramGoogle + și Mixcloud

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

seventeen − 9 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.