Răzvan Farkas

Cu 223 de kilometri alergați, Răzvan Farkas și-a asigurat titlul de campion național la 24 de ore. Urmează acum pregătirea pentru mondiale.

În weekendul 22 – 23 septembrie s-a desfășurat, la Timișoara, Campionatul Național de 6, 12 și 24 de ore de alergare. Aflat pe teren propriu, Răzvan Farkas a avut o evoluție remarcabilă și a alergat 223 kilometri, având doar 3 pauze, două de câte 5 minute și una de două minute, plus două jumătăți de tur în care a mers.

Iar după această performanță remarcabilă ne-a răspuns la câteva întrebări.

Cum a fost cursa de 24 de ore?

Așa cum am sperat, așa cum trebuia să fie! Mi-am ținut gura, nu am făcut afirmații mărețe dar pentru mine era clar, doar un singur obiectiv: cursa asta trebuie să o câștig, să prind din nou echipa națională, să ajung la Campionatul Mondial 24h din 2019! Distanța trebuia să fie un nou PB, adică peste 215 km, am ajuns la 223 km terminând cu zâmbetul pe buze, fără daune și cu certitudinea că am învățat ce trebuia (la CE) de la elitele din zona ultra, de care mă voi apropia pas cu pas!

Atmosfera a fost ca de fiecare dată la S24H, exemplară, cu atât mai mult pentru mine fiind acasă la mine, Timișoara. Am ținut să fac o cursă constantă, rațională, echilibrată și să am tot timpul resurse ca să pot ține pasul cu oricine s-ar fi apropiat de mine.

Cum te-ai pregătit pentru cursă?

Recunosc că antrenamentul de data aceasta nu a fost punctul forte. Dacă pentru Campionatul European am alergat 2.750 km în 5 luni, de data aceasta a fost altfel. Am început să mă pregatesc destul de târziu și am avut mai puțin de 3 luni. Am avut foarte mult de lucru și am fost tot timpul sub planul propus.

Ca să compensez, cam 80% dintre alergări le-am făcut noaptea după ora 23. De fapt, de când am început să alerg curse de ultra alerg destul de mult noaptea când toată lumea doarme :-).

Doar așa mă pot adapta pentru ca toate planurile, familia – jobul – alergatul, să nu fie în dezechilibru. Pregătirea în medie presupunea cam 5 alergări pe săptămână, de regulă 21 km, un long run în weekend, un test de 6 ore și un altul la cursa Ultransilvania 100KM pentru 100 de ani! Aici am și câtigat și mental a fost un antrenament bun pentru S24H.

Care a fost strategia ta pentru această cursă?

Am fost încrezător că va fi bine, aveam tot ce îmi trebuie ca să fie bine, mai puțin antrenamentul care nu a fost ideal. Știam că o să compensez cu experiența și cu ceea ce am învățat la Europene. Am ales să fac o cursă inteligentă, să nu mă las influențat de nimeni, să îmi văd de cursa mea. 12 ore nu contează pe ce loc ești. Mulți cad în capcane și aleargă pentru a scoate un timp bun la 6 ore, la 100 km, la 12 ore, dar când alergi 24 de ore, asta este tot ce trebuie să te intereseze.

Am știut că am capacitatea să alerg fără pauze, am avut doar două de câte 5 minute, una de două minute și de două ori am mers câte o jumătate de tur. Cele două pauze le-am făcut exact înainte de bornele “capcană”, înainte de 100 km și înainte de 12h. Observasem că alți alergători aveau un mic avans în fața mea, dar nu m-a interesat, pentru că mai urmau alte 12 ore și știam că eu le voi alerga.

După 12 ore am rămas primul și am avansat încet, dar sigur. Nu am început să visez, pentru că dacă cedezi după 20 de ore ai pierdut. Singurul moment în care am simțit o ușoara oboseala a fost tocmai la început, pe la kilometrul 75, eram ușor deshidratat, dar mi-am revenit când mă apropiam de 90 km, apoi m-am simțit surprinzător de bine până la capăt, deși la km 202 am vomitat, a durat 2-3 minute și eram ca nou.

Am reușit să alerg tot timpul cu sentimentul că am resurse pentru orice situație critică. Dacă la început, am urmărit obsesiv ceasul, când eram puțin slăbit, de la km 75, am alergat fără presiunea ceasului, am alergat ascultând de corp și a fost bine așa.

Cum ai gestionat hidratarea, nutriția și odihna în cursă?

Pentru hidratare am tot băut câte puțin, din 3 în 3 tururi, izotonic, apă, electroliți.

Pentru alimentare mi-am pregătit pe ore câte un gel, banane, fructe uscate, batoane, miere, cafea, un meniu ca la nunta 🙂

O singură dată am mâncat, combinat cu o pauză de masaj, paste. Am încercat să mănânc câte puțin, dar constant. Cât despre odihnă mi-am păcălit mintea că pauza va fi după cele 24 de ore. Am învățat la fiecare cursă din greșeli și eram optimist că de data aceasta va fi bine. M-am setat pe alergare constantă cu pauze minime.

Mai exact au fost două pauze de 5 minute, una de 2 minute și de două ori câte o jumătate de tur de mers.

Ce te motivează cel mai mult să alergi în curse de anduranță?

Cursele de anduranță sunt o experiență aparte. Dacă la maraton este o provocare să treci cu bine de kilometri critici între 35-38 km când te lovești de “zid”, la cursele de anduranță zidul este prezent de multe ori sub tot felul de forme. De la extaz la agonie e cale scurtă, treci prin toate stările rând pe rând.

Când îți este rău trebuie să ai încredere că vine din nou o oră în care îți va fi mai bine. Metaforic este ca o coborâre în “infern”, te confrunți cu fricile tale, pare din ce în ce mai greu, dar cu cât reziști mai mult, cu atât mai puțin timp rămâne, iar sentimentul și trăirea pe care le ai când totul se termină este greu de cuprins în cuvinte. Indiferent că ești un alergător de top sau doar unul care se autodepășește te bucuri că ai dus-o până la capăt.

După o asemenea experiență orice problemă în viața cotidiană ți se pare mai ușor de abordat. Până la urmă este un model pe care îl preiei ori de câte ori dai de greu. Ajungi să fi mai stăpân pe tine, încrezător, organizat și nu cedezi prea ușor dacă un lucru e cu adevărat important.

Care e cea mai mare provocare pentru tine?

Provocarea este să reușești să te adaptezi la situații dificile, indiferent că te-ai pregătit suficient sau nu. Cursele de anduranță îți dau și un plus de înțelepciune, privești lucrurile mai detașat, simți cum este să fi cu resursele pe minus, înțelegi cum reacționezi în situații limită, ajungi să fi mai înțelegător și mulțumit de ceea ce ești.

Care este cursa la care îți dorești cel mai mult să participi?

Sigur că alergatul 24 de ore într-un parc nu este cea mai frumoasă cursă pe care o poți alerga. Eu cursele de 24h le iau drept curse de pregătire fizică și mai ales mentală pentru curse de anduranță de la punctul a la punctul b. Desigur, ca prestigiu Campionatul European de 24h a fost cea mai onorabilă cursă de până acum. Sunt foarte fericit că voi ajunge la Campionatul Mondial, care reprezintă cursa maximala la care poti accede la 24h, dar cu adevărat o cursă de vis este Spartathlonul din Grecia unde se aleargă 246 km de la Atena la Sparta, cu un timp limită de 36 de ore.

La ultima cursă am alergat baremul care îmi permite calificarea directă la Spartathlon în 2019 și 2020. Planul era în 2019 dar se pare ca voi face un sacrificiu și mai amân cu un an pentru că în aceeași perioada va avea loc și Campionatul Mondial de 24h. Aici este vorba de echipa națională, este un campionat mondial, un nivel unde în urmă cu câțiva ani aș fi râs de oricine care mi-ar fi prezis așa ceva. Spartathlonul mi-l doresc mai mult, dar am răbdare, iar asta este una din calitățile mele.

Am ales să alerg la Campionatul Mondial pentru că înseamnă experiență suplimentară la cel mai înalt nivel, iar în 2020 aș fi și mai pregătit. Spartathlonul este mai mult decât o cursă de 246 km. Ea leaga legendă cu alergatul, trecutul de prezent, diverse tipuri de relief, temperaturi diferite, atleți desăvârșiți, iar finishul acolo am impresia că te marchează pe viață.

Care sunt planurile pentru următoarea perioadă?

Până la urmă totul se va adapta pentru Campionatul Mondial de 24h și, pe termen lung, pentru Spartathlon. În mare, doresc să alerg 3 curse “ultra” în 2019 și la mai multe curse mai scurte, care vor fi și de distracție și de antrenamente. Prin martie voi căuta o cursă de 12h, poate chiar de 24h, totuși tind spre 12h ca să avansez treptat. În mai, doresc să alerg o cursă extrem de frumoasă, Ultrabalatonul de 220 km și sper să mă încadrez în aproximativ 24 de ore. Va fi un test atât pentru ce înseamnă Spartathlonul, cât și pentru Campionatul Mondial de 24h.

După o recuperare optimă voi intra în linie dreaptă cu pregătirea pentru mondialul de 24h, unde doresc neapărat să punctez pentru România și să reușesc un PB. Încă nu este cazul să stabilesc distanța, am timp aproape un an să fiu mai bun decât în prezent. Îmi cunosc defectele dar și calitățile 😉

Orice va aduce 2019, nu voi uita să mă bucur de energia și învățăturile oferite de alergare.

Foto: pagina personală de Facebook

Citește și: Florin Ioniță: “Alergarea pe distanțe ultralungi mă scoate din rutina zilnică, pe scurt, mă face să mă simt viu!”

Urmărește RunningMag.ro pe FacebookYouTubeTwitterInstagramGoogle + și Mixcloud

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

fifteen − six =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.