Radu Restivan

Radu Restivan, omul din spatele grupului de alergare 321sport, a stabilit un nou personal best pe traseul sufragerie – bucătărie, adică 10 kilometri alergați în casă.

Ținând cont de toate restricțiile impuse în această perioadă, din ce în ce mai mulți alergători pasionați își transformă casa în “pistă de alergare”. Și toți au același mesaj: faceți mișcare în casă și evitați să ieșiți în zone aglomerate și

Radu Restivan este un om care a reușit să-și schimbe radical viața prin sport și a decis că cel mai frumos lucru pe care l-ar putea face ar fi să-i inspire și să-i ajute pe cei din jur să facă același lucru. Întors de la New York, unde ar fi vrut să alerge la maraton, anulat din păcate din cauza epidemiei de COVID-19, Radu Restivan trebuie să stea 14 zile în autoizolare.

Și cum nu poate să stea fără să alerge, Radu Restivan a parcurs traseul sufragerie – bucătărie până când s-au făcut 10 kilometri la un pace ceva mai mare de 8 minute pe kilometru. Adică un timp de 1h:20 min, 36 de secunde.

“N-aș fi crezut că o să spun asta vreodată, dar tocmai am alergat 10 kilometri în sufragerie! E greu să te rupi brusc de la lucrurile care îți fac plăcere, iar 14 zile în autoizolare m-ar fi distrus fără alergare. După vorba “fă-ți rai din ce ai”, mi-am pus echipamentul pe mine și am început să alerg în sufragerie. Nu pot să cred cât de mulți oameni s-au alăturat initiațivei asteia un pic nebune, dar care sper să mă salveze de la a înnebuni. #AlergAcasa. Eu. Tu. Voi. Noi. Hai în nebunia asta, faceți mișcare în casă și folosiți hashtag-ul acesta. PS: am scos Personal Best pe traseul Sufragerie – Bucătarie 🤣”, a spus Radu Restivan, pe pagina sa de Facebook. 

Și totul a fost live pe paginile @321sport de Facebook și Instagram.

Am alergat și noi cu grupul său de alergare, 321sport, și îți recomandăm să faci și tu asta o dată ce trece toată nebunia aceasta declanșată de pandemia COVID-19.

Foto: arhivă personală

Pentru a nu rata nimic din ceea ce postăm urmărește RunningMag.ro pe FacebookYouTubeTwitterInstagramGoogle + și Mixcloud

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

16 + 16 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.