Clinica Sport Therapie - Paul Sittner

Cei care au nevoie de recuperare medicală, sportivi şi nu numai, o pot face acum şi într-o clinică „Made in Germany” situată în… Bucureşti. La clinica Sport Therapie.

Pe Paul Sittner l-am mai avut invitat în paginile revistei, atunci când am vrut să vedem cum se slăbeşte inteligent şi am tot abuzat de aparatul lui de măsurat gazele metabolice.

Şi pe măsură ce trece timpul, realizăm că este foarte bine să stai prin preajma lui Paul, nu ai decât de câştigat din afacerea asta. Paul este un român-neamț şcolit în Germania (la Universitatea Sportivă din Köln), cu un CV de acreditări lung cât o zi de post, iar pasiunea lui este să repare oamenii, mai ales sportivii buşiţi de antrenamente solicitante sau loviţi de ghinion şi accidentaţi din te miri ce.

Clinica Sport Therapie - Paul Sittner

Această dorinţă de a folosi cele mai noi descoperiri medicale s-a materializat prin deschiderea unui centru de recuperare medicală în Bucureşti – clinica Sport Therapie, unde investiţia de 150.000 de euro a presupus achiziţionarea celor mai noi echipamente lansate în Germania, aparatură care pentru mulţi dintre noi pare teleportată de pe o altă Planetă.

Clinica Sport Therapie - Paul Sittner

Abordare „joint-by-joint”

La Sport Therapie, recuperarea medicală se efectuează luând în considerare cele mai noi şi mai avansate metode, având la bază principiul joint-by-joint pentru o vindecare completă şi de lungă durată.

Pentru pacienţii cu afecţiuni ale membrelor inferioare, programul de recuperare poate începe foarte rapid după momentul traumatismului, datorită bicicletelor ergonomice adaptate utilizatorilor cu mobilitate redusă.

În plus, aparatul Vacumed (creează vacuum sau suprapresiune pe membrele inferioare) regenerează musculatura mai rapid, la care se adaugă aparatul de drenaj limfatic Hydroven 12, ce reglează optim circulaţia limfatică.

Cei care suferă de probleme ale coloanei vertebrale vor găsi la Sport Therapie o gamă nouă de aparate dedicate antrenării musculaturii profunde – cea responsabilă de stabilizarea vertebrelor, o metodă benefică, dovedită ştiinţific prin multe studii clinice. Aceste aparate au fost, de fapt, şi cele care ne-au stârnit curiozitatea cel mai mult, fiind echipamente pe care nu le-am mai întâlnit nicăieri prin drumurile noastre.

Clinica Sport Therapie - Paul Sittner

La final, dar nu în ultimul rând, trebuie menţionat faptul că Sport Therapie oferă, pe lângă serviciile complete de recuperare medicală, şi programe speciale pentru sportivi (testări, programe de prevenire a accidentărilor, antrenament funcţional). Toate detaliile pot fi aflate rapid printr-un click, la www.sporttherapie.ro.

Foto: Marooni

Citește și: Iulia Găinariu – de la performanța de pe trasee la implicarea în proiecte pentru adolescenți

Urmărește RunningMag.ro pe FacebookYouTubeTwitterInstagramGoogle + și Mixcloud

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

twenty − one =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.