Semimaratonul Bucuresti 2016

Peste 14.000 de participanți din peste 60 de țări au participat la cea de-a cincea ediție a OMV Petrom Semimaratonul București, competiţie organizată de Bucharest Running Club (BRC).

Învingătorul semimaratonului de 21,097 km a fost kenyanul Birech Cosmas Jairus Kipchoge cronometrat cu 01:02:30, urmat de către, conaționalii săi Makau Nicholas Mulinge cu timpul 01:02:52 pe locul doi şi Kemoi Daniel pe locul trei cu 01:03:06. La proba semimaraton femei categoria internaţională, Arissi Dire Tune din Etiopia a câştigat primul loc, terminând cursa în 01:13:24.

CITEȘTE ȘI: Alergarea face bine, iar digitalul poate ajuta și el. Cum? Vom afla la ICEEhealth

La Cursa individuală Volkswagen 10,5 km, câştigători au fost românii, George Preda, cu timpul 00:33:50 la masculin şi Denisa Dragomir, cu timpul 00:39:41, la feminin.

Cursa Ștafetă Vodafone a fost caştigată de echipele din România, Sporter Run și Team 1– echipa formată din Alexandru Corneschi, Ionuț Zaizan și Marius Ionescu, acesta din urmă fiind atletul care va reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Rio.

Cursa Populară Mega Image a fost câștigată de Florin Anghel și Florentina Buga, iar pentru prima dată la Semimaratonul București a avut loc Cursa Adolescenților, câștigată de către Filip Țuțu la băieți și de Gabriela Caraiani la proba de fete.

CITEȘTE ȘI: DJ OLiX ți-a pregătit mixul pentru primele tale alergări

Alături de alergătorii amatori şi profesioniști au luat startul la curse personalități ale vieții sociale și ale sportului românesc și din străinătate, alergând pentru una dintre cauzele OPBHM 2016: campioana olimpică, gimnasta Andreea Răducan, de personalități TV-Sonia Argint Ionescu, Daniel Osmanovici, Dragoș Bucurenci, Carmen Brumă și de bloggerul sportiv Radu Restivan.

Noutatea acestei ediții a fost reprezentată de prezența unui echipaj de 8+1 alcătuit din campioane olimpice: Viorica Susanu, Doina Ignat, Georgeta Andrunache, Veronica Cochela, Elena Georgescu, Camelia Macoviciuc, Camelia Lupașcu, Laura Oprea și Mădălina Bereș care au luat startul cursei de 10 km, a căror participare la eveniment este unică pentru istoria maratoanelor din întreaga lume.

Unde alergăm: Crosul GoSPrint (București)

Federația Română de Atletism a organizat în premieră la OMV Petrom Semimaratonul București, Campionatul Național de Semimaraton, Seniori, Tineret și Juniori, masculin și feminin.

Urmărește RunningMag.ro pe Facebook, YouTube, Twitter, Instagram și Google +

Citește și articole din categoria EDITORIAL:
Măi, alergătorule, ești enervant rău…
Avem competiția în sânge!
De ce alerg?

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

20 − 5 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.