Băneasa Forest Run 2022

După doi ani de pauză pricinuită de pandemie, Băneasa Forest Run, competiție de alergare pentru sportivi amatori, se întoarce pe 10 aprilie.

Peste 1.300 de participanți sunt deja înscriși la Băneasa Forest Run, competiție care revine după o pauză de doi ani. Toți cei care au fost înscriși pentru ediția din martie 2020 au putut să confirme participarea la această ediție sau la cea din toamnă, după care înscrierile au fost deschise și pentru noi participanți.

Și la această ediție organizatorii au pregătit trei probe pentru participanți: proba de cros (11 km), cea de semimaraton (21 km) și family run (3k) – proba necompetitiva, destinata familiilor cu copii, care vor sa facă mișcare împreună.

Kitul de participare pentru această ediție conține tricou tehnic de alergare pentru probele de cros și semimaraton și tricou de bumbac pentru participanții de la Family run, medalie de finiher turnată, număr personalizat, fotografii de pe traseu și alte produse pe care le puteți vizualiza pe site-ul competiției, KIT DE PARTICIPARE – Baneasa Forest Run – 10 aprilie 2022.

Articolele de pe runningMAG se citesc cel mai bine la cafea. Descoperă pe COFFEElicious.ro peste 100 de sortimente de capsule cu cafea, compatibile cu sistemele Nespresso, Dolce Gusto și Caffissimo, dar și cafea de specialitate proaspăt prăjită de la 9 prăjitorii din România.

Băneasa Forest Run sprijină în continuare cauzele sociale ale partenerilor noștri, Asociația Magic și Hope and Homes for Children. De data aceasta, ne unim eforturile pentru o cauză comună: sprijinirea refugiaților din Ucraina.

De la începutul războiului din Ucraina, Asociația Magic își întinde mâinile de ajutor către oamenii care fug zilele acestea din calea atrocităților războiului, cu toată viața într-o valiză, cu prioritate pentru mame și copii. Asociația ajută familiile cu copii care sosesc la noi în țară cu transport, cazare, mâncare, produse de igienă, asistență medicală și logistică. În București, Iași, Brănești, Viena – în toate locațiile Magic pot fi cazați și ajutați refugiați din Ucraina.

Si Asociația Hope and Home for Children acordă sprijin refugiaților, mai ales copiilor din orfelinatele din Ucraina: Prioritatea noastră sunt copiii care sosesc din orfelinatele din Ucraina: pregătim centrele în care sunt găzduiți, asigurăm hrana, produsele de primă necesitate, suport medical și psihologic. De asemenea, susținem centrele de primire ale refugiaților ucraineni. Suntem permanent în contact cu autoritățile care gestionează primirea refugiaților ucraineni și contribuim cu orice este necesar: mobilier, textile, hrană caldă, îmbrăcăminte, consiliere psihologică”.

Pentru oricare dintre cele două cauze alergătorii care se înscriu la ediția din 10 aprilie a Băneasa Forest Run pot dona sume de bani sau pot deveni ambasadori pentru strângerea de fonduri.

“Băneasa Forest Run este un bun prilej de a ne menține motivați să facem mișcare, dar și să ajutăm. Și acum, la fel ca în timpul pandemiei, mișacrea nu trebuie lăsată deoparte. Cu ajutorul ei reușim să ne menținem sănătatea, iar dacă suntem sănătoși, putem să îi ajutăm și pe cei din jurul nostru. Aceasta este, de fapt, fundația pe care am construit toate evenimentele din seria Forest Run, iar în aceste vremuri tulburi, este cu atât mai important să construim pe această fundație”, a declarant Theodor Manolache, organizatorul evenimentelor Forest Run.

Prima ediție Băneasa Forest Run a avut loc în 2018, iar de atunci competiția a crescut, fără excepție, în fiecare an. Băneasa Forest Run este despre alergare de plăcere în mijlocul naturii, pe potecile pădurii din oraș, despre trail run 100%, într-o atmosferă prietenoasă.

Băneasa Forest Run este un eveniment powered by Kaufland România și sponsorizat de Fram Electrocasnice, iar organizatorii le mutumesc si partenerilor principali Rio Mare, Borotalco, Țac-Pac, precum și partenerilor Gold Nutrition, Salatele Eisberg, Basilur Tea, World Class Romania, Hervis, Heiner, Borsec, Barilla.

Pentru a nu rata nimic din ceea ce postăm urmărește RunningMag.ro pe FacebookYouTubeInstagram și Mixcloud

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 − three =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.