Băneasa Trail Run 2015

Duminică, 13 decembrie, a avut loc cea de-a 4-a ediție a evenimentului de alergare pentru amatori, Băneasa Trail Run 2015, powered by Băneasa Shopping City, sponsorizat de INTERSPORT, cu susținere pentru campania #RespirăSănătate și organizat de Asociația Trăiesc Sănătos și agenția Running Media.

De la an la an, competiția Băneasa Trail Run a crescut, astfel că de la 180 de participanți la prima ediție din 2012, anul acesta s-a depășit pragul de 1.000 de alergători. Locurile disponibile s-au epuizat cu mai bine de o lună înainte de start, însă cererile – nu, ceea ce dovedește că Băneasa Trail Run a devenit o cursă extrem de populară în rândul alergătorilor. De altfel, succesul demonstrat al evenimentului a determinat organizatorii să ia decizia de a organiza în 2016 trei ediții Băneasa Trail Run: ediția de primăvară (24 aprilie), toamnă (11 septembrie) și de iarnă (11 decembrie).

CITEȘTE ȘI: Unde alergăm: „Pe Argeș în jos” – Pitești

“Băneasa Trail Run este, în primul rând, un eveniment de suflet pentru Running Media, este primul eveniment sportiv în a cărui organizare ne-am implicat, un proiect care a crescut frumos de la an la an și care își merită renumele de <Sărbătoarea Alergătorilor>”, a declarat Theodor Manolache, partener al Running Media Consulting.

La Băneasa Trail Run 2015, s-a alergat pe traseul tradițional de 10,5 km, dar și pe traseul de 21 km, inaugurat anul trecut de echipa Băneasa Trail Run. Ambele trasee îndeamnă participanții să descopere frumusețea alergării în pădure, iarna.

CITEȘTE ȘI: S-au deschis înscrierile pentru SkyRun24

„Pentru al patrulea an consecutiv, încurajăm alergătorii să descopere plăcerea de a alerga în natură, în pădure, și de a-și menține forma fizică. Sperăm ca prin acțiunea Băneasa Trail Run să ducem mai departe mesajul Asociației noastre, și anume, acela de a promova sportul ca activitate normală în viața fiecăruia dintre noi”, a declarat Vlad Mihalache, președintele Asociației Trăiesc Sănătos.

Startul s-a dat din fața restaurantului Casa Albă, lângă intrarea în pădurea Băneasa. 500 de alergatori au participat la proba de 10,5 km și 525 la cea de semimaraton. În total, peste 1.000 de alergători care s-au declarat încântați de traseu și atmosferă. Fiecare concurent care a trecut linia de finish a primit o medalie turnată și o porție de mâncare.

“Am participat și anul trecut la Băneasa Trail Run. Este cursa la care vin cu gașca, suntem o gașcă mare de alergători, ne plac traseul și atmosfera, suntem cu toții prieteni. De fapt, asta este Băneasa Trail Run, o cursă a prietenilor’’, a declarat Adi, participant Băneasa Trail Run 2015.

CITEȘTE ȘI: Bucharest Half Marathon 2016: configurația echipelor la proba de ștafetă a fost modificată

“Traseu frumos, organizare impecabilă, atmosferă degajaăa. M-am simțit bine la această ediție Băneasa Trail Run, am fost și la edițiile anterioare, voi reveni la următoarele. Încurajez oamenii să vină la acest eveniment”, a declarat Monica, participant Băneasa Trail Run 2015.

În kitul de concurs, concurenților li s-a oferit o vestă pentru alergare, o cană filtrantă Aqua Optima, un bidon de hidratare și un baton energizant de la PowerBar , iar câștigătorii au fost recompensați cu premii în bani în valoare totală de 7.200 lei.

Câștigătorii editie a 4-a sunt:

Semimaraton – 21 kilometri
Open Masculin
Locul 1: Munteanu Florin
Locul 2: Stroescu Daniel
Locul 3: Purcea Ionut

Open Feminin
Locul 1: Stroescu Iuliana
Locul 2: Veliscu Maria
Locul 3: Muscalu Ionela

Cros – 10,5 kilometri
Open Masculin
Locul 1: Timbalist Ghenadie
Locul 2: Ene Pavel
Locul 3: Milea Radu

Open Feminin
Locul 1: Manac Antoanela
Locul 2: Buga Florentina
Locul 3: Tempeanu Ilinca

Clasamentul preliminar al competitiei il puteti gasi pe site-ul oficial al evenimentului.

Urmărește RunningMag.ro pe Facebook, YouTube, Twitter, Instagram și Google +

Citește și alte articole din categoria COMPETIȚII:
Un alt fel de duatlon: Red Bull Oslea Hiride 2016
Unde alergăm: Wings for Life World Run 2016
Unde alergăm: Bucharest Half Marathon 2016
Unde alergăm: „Pe Argeș în jos” – Pitești
Provocare epică! Triatlon urban cu doi medaliați olimpici

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

eighteen − ten =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.