Mulțumesc

”Da’ ce ești proastă și nu poți să-ți faci treaba?!?!” și ”Să te ia dracu’ dacă nu ai numărat bine și fac o tură în plus!” mi-a fost dat să aud cu ocazia participării la diverse competiții.

Ambele erau adresate voluntarilor de traseu. În ambele situații, concurentele (da, doamnelor și domnilor, frazele mai sus amintite au ieșit din gura unor concurente) erau departe de podium – știu asta pentru că erau în timp cu mine (că așa am auzit) și știu că podiumul se ocupase demult.

Când merg la concursuri de alergat sau doar la antrenament încerc să fiu cât mai relaxat, cât mai bine-dispus, acesta fiind până la urmă și scopul suprem: să mă simt bine (sau mai bine decât înainte de alergare).

Nu am simțit niciodată că pierd cursa atunci când am încetinit să arunc un ambalaj gol la gunoi sau să întreb un alt concurent dacă se simte bine (părea că nu prea…), sau să mulțumesc unui voluntar.

Culmea este că cei care ocupă podiumul au o atitudine similară (nu că mă dau eu mare), de bună-dispoziție – îi vezi cum mulțumesc din ochi, înclinând ușor capul unui voluntar care îi oferă un pahar cu apă sau îi transmite numărul de ture pe care le mai are de parcurs…

Mie îmi place să primesc pe traseu apă, banane, aplauze, încurajări și indicații. Vouă? Majoritatea vin de la voluntari care renunță la timpul lor liber pentru a ne face nouă viața mai frumoasă. V-ați gândit vreodată că ei stau cel mai mult pe traseu? Dinainte de startul cursei, până termină și ultimul concurent.

Nu contează cât de cald este afară, dacă plouă sau bate vântul – ei ne așteaptă. Mi-aș dori să aud de mai multe ori acest lucru spus direct de noi, cei din concurs, voluntarilor, acolo, la fața locului – până la următoare competiție, așadar: mulțumesc!

Citește și: 10 lucruri esențiale de reținut dacă vrei să te apuci de alergat

Urmărește RunningMag.ro pe FacebookYouTubeTwitterInstagramGoogle + și Mixcloud

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

17 − 9 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.