msg Maraton Apuseni 2019

msg Maraton Apuseni a avut loc sâmbătă 25 mai 2019 în stațiunea Muntele Băișorii.

Aproximativ 1900 de alergatori și 1000 de suporteri au luat startul cel mai popular festival de alergare montană din Transilvania. Evenimentul este organizat de Clubul Alpin Român Secția Universitară Cluj alături de partenerul oficial msg România și numeroși sponsori și parteneri.

Urmare a campaniei inițiate în 2018 de a reduce impactul competiției asupra mediului, în 2019 organizatorii au renunțat la paharele de plastic de pe traseu și au colectat selectiv 40 de kg de sticle din plastic (aprox. 2000 buc), 110 kg de carton și 10 kg (aprox. 800 buc.) de doze de aluminiu. De asemenea, s-a creat o groapă pentru compost unde s-au îngropat resturile biodegradabile.

Bogat în activități pentru toate vârstele, msg Maraton Apuseni a găzduit în acest an și o proiecție de filme Transylvania Mountain Festival, care îi invită pe participanți la a 2-a ediție care are loc în intervalul 22 -24 noiembrie 2019.

Ediția aniversară cu numărul 10 msg Maraton Apuseni este programată pentru data de 23 mai 2020 și va fi lansată în cadrul Salon Ultra Trail UTMB, unde va fi prima competiție românească cu o prezență în cadrul celebrului eveniment.

Mulțumirile echipei se îndreaptă spre ambasadorii ediției, ultramaratoniștii Viorica Henry și Robert Hajnal – care s-au implicat în intâlnirile cu comunitatea alergătorilor din Cluj-Napoca și cărora le urăm succes la Campionatele Mondiale din 8 iunie 2019 – , Mihnea Prundeanu, Dinu Mititeanu pentru implicare în campania civică Alerg și Votez, celor 200 de voluntari și numeroșilor parteneri și sponsori: Consiliul Județean Cluj și Salvamont Cluj ,Telenav, Pro Nutrition, NIVEA MEN, Pensiunea Skiland, Petras Bio, Izvorul Minunilor, Alpin Expe, Columbia, Nutrend, MOUNTEX, Adrenalin Park, Garmin, SportGuru, ZuMont, La Sportiva, BLife, Panemar, Elfst, Adventure Camps, Camps4u, Centrala de Escaladă, Skai Urban Crag, Gravity, Cărturești, Fast Track Kids, 5 minute de miscare, Cool Camper, Exploratoriu, Mr Nicu Edutainer, Transylvania Mountain Festival, Ture cu Caiacul.

Parteneri media:Rock FM, Zile și Nopți Cluj-Napoca, alerg.ro, Running Mag, Cluj Life

CLASAMENT msg Maraton Apuseni 2019 ULTRAMARATON

Feminin
1. Elena Alexandra Ungureanu 9:45:17,67
2.Valeria Alina Rusu 10:02:18,07
3. Mihaela Bodnariu 10:21:28,73

Masculin
1. Serghei Dzerro 7:48:05.19
2.Ciprian Ionuț Nedea 8:28:33.03
3. Adrian Costea 8:50:29.31
4. Petruț Alex Cosmin 8:54:11.57
5. Alin Cîrdei 9:00:16.65

Citește și: Renunță la canapea timp de 30 de minute zilnic

Urmărește RunningMag.ro pe FacebookYouTubeTwitterInstagramGoogle + și Mixcloud

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

17 + 17 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.