Mina Guli

Mina Guli, fondator și CEO al Thirst, o fundație care încearcă să educe viitori lideri despre importanța conservării apei, a alergat în Spania, Iordania, Antarctica, Australia, Africa de Sud și America de Nord tocmai pentru a atrage atenția asupra acestei probleme. 

Mina Guli a parcurs o distanță echivalentă cu 40 de maratoane prin 7 deșerturi de pe 7 continente, în 7 săptămâni.

Mina Guli nu a fost niciodată o persoană foarte sportivă, dar în 1992, după o problemă la coloană, doctorii i-au spus că nu va mai putea alerga niciodată.

Decisă să nu accepte să-i dicteze altcineva cum îi va decurge viața din acel moment, Mina Guli a parcurs de atunci şase triatloane Ironman și a alergat singură 250 km prin Madagascar și deșertul Sahara în 2013, respectiv 2014.

Pentru 2016, și-a propus să alerge pe șapte continente, să parcurgă șapte deșerturi în șapte săptămâni. 

Iar pentru asta s-a pregătit şase luni și a alergat peste 2.200 km în antrenamente. Principala provocare a fost să alerge încet, iar acum poate alerga aproximativ 9 km, fără să sară de 145 bpm. 

Mina Guli este prima persoană care a alergat pe distanța echivalentă a 40 de maratoane, pentru a atrage atenția asupra crizei globale a apei.

“Am ales să alerg în deșert pentru că aceste locuri reprezintă perfect situația în care vom ajunge în viitor, dacă nu vom avea o reacție imediată la problema apei.” – Mina Guli. 

Aventura ei a început, pe 1 februarie, cu deșertul Tabernas în Spania, a continuat pe 7 februarie în Iordania, pe 14 februarie în Antarctica, pe 24 februarie în deșetul Simpson din Australia, pe 3 martie în Richterveld, Africa de Sud, pe 11 martie în deșertul Atacama din Chile și pe 17 martie în deșertul Mojave din Statele Unite. 

Spania: Deșertul Tabernas, 1 – 7 februarie

Mina Guli a început aventura ei cu deșertul din Spania tocmai pentru a scoate în evidență că Europa nu este ferită de criza apei. Nivelul de precipitații în acest deșert este de 156 mm pe an.

Mina a alergat peste 40 de kilometri în fiecare zi și a devenit conștientă de efortul care va urma în continuare.

“Aici am realizat dimensiunea provocării pe care mi-am impus-o singură. Tot aici am realizat însă cât de mare este problema apei pe planeta noastră.” – Mina Guli

Iordania: Deșertul Arabiei, 7 – 14 februarie

Iordania este a treia cea mai secetoasă țară din lume, cu o populație de 9,5 milioane de locuitori.

“Am ales Iordania tocmai din această cauză. Am fost intrigată cum de reușesc oamenii de aici să se descurce. Am vrut să văd cum trăiesc într-un ecosistem atât de fragil. Și este uimitor să vezi cum se descurcă și cum se bucură de ceea ce au. Nu am înțeles niciodată exact cum este să nu ai apă, să cauți apă în fiecare zi. Până când am ajuns aici. Aici nu mai este doar o provocare fizică. Este o provocare emoțională să vezi cum oamenii pot muri efectiv de sete.”

Antarctica: Deșertul Alb, 14 – 24 februarie

Antarctica este cel mai mare deșert din lume. Deșert pentru că, prin definiție, acesta reprezintă o zonă lipsită de vegetație și cu precipitații foarte puține. Mina a petrecut puțin timp și la o stațiune de cercetări științifice care se ocupă tocmai de problema apei, mai ales că tot ce se întâmplă aici dictează schimbările climatice la nivel mondial.

“Ce m-a impresionat cel mai mult a fost munca depusă de cercetători pentru a schimba ceva. Pentru a înțelege ce se întâmplă și pentru a găsi soluții”, spunea Mina.

După cele două deșerturi parcurse, Mina a avut aici și primele îndoieli că nu va putea face față provocărilor, dar în final a alergat distanța echivalentă cu cinci maratoane.

“E greu să ieși în fiecare zi să alergi la temperaturi atât de scăzute. Trebuie să ai tot timpul obiectivul în minte. Altfel, nu ai cum să reușești. Antarctica m-a învățat cu adevărat să am răbdare.”

AUSTRALIA: Deșertul Simpson, 24 februarie – 3 martie

Mina a revenit în Australia după 30 de ani. Și a trecut de la -24 grade Celsius la + 40 grade Celsius în mai puțin de 24 de ore. Imediat după aterizare, a alergat primii 20 de kilometri pentru a rămâne în graficul stabilit.

Deșertul Simpson este cel mai mare deșert cu dune de nisip din lume și al patrulea ca mărime din Australia. Cea mai mare dună are o înălțime de 40 de metri.

“Oamenii de aici au înțeles că apa este limitată și au un mare respect pentru ea. Unul dintre mesajele pe care vreau să le transmit este că fiecare dintre noi poate să facă ceva în această privință.”

AFRICA DE SUD: Deșertul Richterveld, 3 – 11 martie

“Diferența dintre localnici și noi este că ei au învățat să trăiască în condițiile date, în timp ce noi am adaptat natura la nevoile noastre. Și astfel am distrus-o.”

Aceasta a fost concluzia trasă de Mina în prima zi din deșertul Richterveld. Acesta este cel mai vechi deșert din lume și întregul ecosistem s-a adaptat, într-un fel sau altul.

“A fost o simfonie de emoții. Am văzut o serie de specii de animale și plante care s-au adaptat. Nu știu cum. Dar dacă vom continua să exploatăm apa cum o facem acum, va trebui și noi să facem la fel.”

CHILE: Deșertul Atacama, 11 – 17 martie

Aceasta a fost penultima oprire pentru Mina Guli. În total, a alergat până aici aproape 1.500 de kilometri și mai avea de parcurs încă aproximativ 200 km pentru a-și atinge obiectivul. Pe perioada acestei provocări, organismul Minei reacționa cel mai bine la portocale, așa că echipa de susținere a încercat să-i ofere câte un fruct la fiecare 10 km alergați.

“Pe măsură ce mă apropiam de final, puterea mea fizică era din ce în ce mai mică. Eram copleșită de efort și chiar ridicarea mâinii în semn de salut era deja prea mult pentru mine. De fiecare dată când vedeam însă în ce condiții trăiesc oamenii în cele mai aride locuri de pe Planetă, simțeam că este mai mult decât o datorie să termin ceea ce am început.”

SUA: Deșertul Mojave, 17 martie – 24 martie

Acesta a fost ultimul deșert. Mina a parcurs în șapte săptămâni distanța echivalentă cu 40 de maratoane, trecând prin șapte deşerturi de pe șapte continente. În total, o distanță de 1.688 km.

În 49 de zile. Mina Guli a făcut toate acestea pentru un singur scop. Să atragă atenția lumii întregi că avem o problemă și că lipsa apei poate deveni foarte repede o catastrofă globală.

“Cea mai mare problemă a noastră este că nu ne includem în natură. Ne excludem spunând că suntem ceva diferit, dar nu este așa. Noi suntem parte din natură. Aceasta este marea pierdere a noastră, a oamenilor. Am pierdut bucuria de a simți ce înseamnă să trăiești pe pământ. “

Citește și: Cum alegi pantofii de alergare?

Urmărește RunningMag.ro pe FacebookYouTubeTwitterInstagramGoogle + și Mixcloud

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

eight − four =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.