Mașini recomandate pentru alergători: MINI Countryman cu… un cort AUTOHOME pe plafon

0
686
MINI Countryman - cort AUTOHOME

Dacă te întrebi de ce scriem despre mașini pe un site de alergare, răspunsul este simplu. Pentru noi alergarea a devenit un stil de viață și cele mai multe alegeri le facem în funcție de asta.

Și oricât de mult ne-ar plăcea să alergăm spre birou și înapoi acasă, uneori mai avem nevoie și de mașină. Poți să contezi pe experiența noastră și în acest domeniu, mașinile au fost prima noastră pasiune.

Ce este cortul AUTOHOME?

Dacă ai prin garaj un MINI Countryman iar prin vene îţi curge un strop de dorinţă pentru a pleca în natură câteva zile, atunci ai nevoie de cortul ăsta. Montat pe barele plafonului oricărui tip de Countryman, te ţine departe de umezeala pământului şi de adulmecările căţeilor de stână. Totodată, rezolvă şi alte probleme logistice: nu mai trebuie să cauţi un loc drept şi fără bolovani, iar dacă insişti cu aventura, poţi parca maşina chiar şi în mijlocul unui râu de munte, vei auzi apa toată noaptea însă vei rămâne uscat!

Are ceva mișto?

Foarte multe chestii. Are uşi şi ferestre pe toate părţile, plus plase contra insectelor, detaşabile cu fermoar sau pliabile cu arici. În interior găseşti rafturi din plasă pentru o depozitare facilă, plus o lampă cu becuri LED, operabilă tactil. În plus, la achiziţie primeşti o saltea confortabilă (ρ= 25 kg/m³) şi două perne incluse în preţ.

Dar ceva nasol are?

Un singur lucru, preţul de 3.085 de euro. E drept, cortul are o calitate impecabilă, de la materiale până la execuţie. Însă când scoţi din buzunar suma asta te gândeşti de două ori dacă dormi pe maşină cu 3.000 de euro sau lângă ea cu doar câteva sute de lei.

Ce opţionale sunt disponibile?

Poţi alege una din cele două culori disponibile: alb sau negru. Probabil că vara la mare o să îţi doreşti unul alb, iar iarna la munte unul negru. În rest nimic de ales, totul vine la pachet.

Cu “performanțele” cum stă?

Are dimensiuni perfecte pentru două persoane (L: 210 m, l: 130 m, h: 94 m) şi cântăreşte doar 58 kg. Materialul textil este impermeabil iar componentele tari sunt din fibră de sticlă. În plus, plafonul este antifonat pentru nopţi liniştite când plouă.

Cum se montează?

După instalarea pe maşină, operarea lui durează câteva secunde. Trebuie doar să desfaci trei cleme şi cortul se ridică singur – cu ajutorul a patru telescoape cu gaz. La strângere stai puţin mai mult, dar tot în zona secundelor, pentru că trebuie să apeşi singurel pe el ca să îl închizi.

Când îl montezi pe maşină sau îl dai jos, are patru mânere pentru o manipulare mai facilă, deci ai nevoie de un prieten care să te ajute.

Crezi că merită să îmi iau unul?

Da!!! Dacă vrei să simţi cu adevărat libertatea, atunci un astfel de cort îţi trebuie. Când ai unul clasic (de pus pe sol) şi pleci la colindat, trebuie să ai mereu grijă pe unde campezi. Ba e interzis, ba sunt bolovani, ba e ud… şamd. Cu AUTOHOME pe plafon, te poţi opri şi într-o parcare lângă autostradă şi să tragi un pui de somn de calitate, când vrei să traversezi rapid Europa de la un capăt la altul. Şi dacă îţi place adrenalina, poţi să duci maşina pe marginea prăpastiei şi să ai cea mai tare privelişte care să îţi aducă un număr record de aprecieri pe Instagram.

Mai mult de atât, dacă te decizi rapid să evadezi pe undeva în weekend, la o alergare montană singur sau la un concurs la care te-ai decis brusc să participi, nu mai ai grija căutării unei cazări în ultimul minut. Te arunci în maşină şi pleci la drum, atât de simplu este!

Ultimele întrebări: poţi să-l foloseşti pe parcursul întregului an şi de unde se cumpără?

De folosit tot anul nu îţi interzice nimeni, însă iarna ai nevoie de un sac de dormit mai serios, care să îţi ţină cald. Cortul trebuie să îl comanzi chiar de pe site-ul producătorului – acolo unde găsești și modelele disponibile pentru toate mărcile de mașini – pentru că în showroom la MINI nu se comercializeză.

În schimb, de la MINI poți pleca cu un Countryman cu tracțiune integrală dacă lași la caserie 28.977 euro sau te bagi la vreun leasing avantajos. În această combinație, ai de luni până vineri o mașină de oraș cu personalitate chic, iar în weekend un tovarăș de aventură care să te ducă pe coclauri. Mai bine de atât nu se poate.

Citește și alte articole din categoria MAȘINI PENTRU ALERGĂTORI:
Suzuki SX4
Renault Kadjar
Honda Civic Tourer
BMW i3
Renault Megane GT
Renault Clio R.S. 220 EDC Trophy

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

twenty − 16 =