alergat-descult

Din când în când, pe la maratoane sau prin parc, apare câte unu’ care aleargă desculţ, deşi după restul echipamentului nu pare că duce lipsă de fonduri. Să investigăm puţin misterul…

Pentru alergătorii urbani, marele boom cu descălţatul a venit imediat după publicarea cărţii lui McDougall, “Born to Run”.

Un adevărat tsunami de sportivi recreaţionali au savurat faza în care autorul s-a vindecat de toate bolile aruncându-şi pantofii de alergare şi întorcându-se la Mama Natură umil, în sandale de câţiva cenţi, asemeni celor din triburile junglelor neatinse de… “civilizaţie”.

Producătorii de încălţăminte sportivă au speculat momentul şi la fiecare marcă care se respectă a apărut linia de pantofi minimalişti, cu talpa cât mai subţire şi cu suport aproape inexistent.

În vârful piramidei s-a aşezat, desigur, regele regilor, Vibram Five Fingers, şoseta de cauciuc, cu degete şi multe culori vesele. Moda nu a ţinut mult, în doi ani apele au revenit în matcă, iar în vitrinele magazinelor şi-au reluat poziţiile modelele clasice, cu talpa groasă, amortizantă, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat şi totul a fost doar un vis urât.

Experiențe

Ce-i drept, pentru unii chiar a fost un vis urât. În elanul renunţării la tehnologia spumei şi a gelurilor fantastice, mulţi alergători au ajuns în cabinetele ortopezilor sau a trebuit să-şi ia câteva luni de liber de la activităţile sportive, durerile şi rănile aparatului locomotor fiind prea serioase pentru a le mai permite etalarea pedichiurii în altă parte decât în intimitatea căminului.

Atât de departe a lovit reculul acestui trend încât Vibram Five Fingers, după o perioadă în care vindea toate stocurile peste noapte, a fost forţat de instanţe judecătoreşti să creeze un fond baban de returnare a banilor către clienţii nemulţumiţi şi cu ţurloaiele buşite.

Cât despre cei care încă preferă să îşi frece tălpile pe asfalt la competiţii… îi numeri pe degetele de la un singur picior.

Şi totuşi, un adevăr şi o lecţie de învăţat tot există în povestea asta. Doar că trebuie luate cu un pahar cu apă. E drept, dacă ai trăit ca Mowgli sau chiar şi pe la noi pe la ţară, mersul desculţ din fragedă pruncie are un efect magnific asupra pielii tălpilor.

Adaptare

Concret, talpa se întăreşte atât de tare încât ultimii opincari povestesc cum călcatul prin mărăcini însemna moartea ţepilor, nu rănirea picioarelor. În vremuri nu de mult apuse, opincile erau scule de lux, pentru mers la biserică sau la înmormântare, piciorul gol reprezentând norma zilnică indiferent de sex, vârstă sau de apartenenţă politică.

S-au câştigat chiar şi maratoane fără pantofi în picioare (Abebe Bikila, în 1960), dar astea sunt doar excepţii care nu fac altceva decât să întărească regula. Dacă vrei totuşi să încerci alergarea desculţ, trebuie să înţelegi că ai nevoie de multă răbdare şi de un plan de antrenament adaptat situaţiei.

Dacă după zeci de ani de purtat pantofi te decizi brusc să renunţi la ei şi să-ţi izbeşti călcâiele de asfalt, atunci corpul tău o să zică kaput înainte de a-ţi da seama de ce laşi o dâră de sânge în urma ta. În societatea modernă nici nu prea ai cum să fii “natural” cu atât de mult beton în jur sau cu poteci pline de cioburi şi de capace ruginite de sticle.

E drept, alergatul desculţ te învaţă multe lucruri: să nu te azvârli pe călcâi, să ai grijă pe unde calci, să păşeşti ca o felină la vânătoare. În acelaşi timp însă, vei pierde viteza cu care erai obişnuit şi vei avea nevoie de o perioadă lungă de tăbăcire a pielii, perioadă care va fi plină de răni (şi, probabil, de infecţiile aferente).

La munte, poţi alerga desculţ fără grija gunoaielor, dar orice coborâre pe teren pietros sau grohotiş va fi trecută la capitolul sporturilor extreme şi rezervată doar celor cu o doagă sărită. Iar celor care insistă să fie “naturali” până la capăt, le spun că asta ar însemna să alerge fie cu o frunză în jurul mijlocului, fie să renunţe la ea, pentru o reîntoarcere completă la esenţa lucrurilor.

Alegere

Cu alte cuvinte, asfaltul şi alergatul desculţ sunt incompatibile. Dacă vrei să înveţi o formă corectă de alergare, în care să nu izbeşti călcâiul cu toată forţa de pământ (bazându- te că şocul va fi preluat de gelul minune din branţul pantofului), atunci, da, alergatul fără pantofi poate fi un profesor bun.

Doar că trebuie făcut pe un pământ moale, fără obiecte contondente, şi pe perioade scurte şi rare. După care, dacă tot ţi-ai pierdut speranţa în tehnologiile de amortizare din pantofii contemporani, să te îndrepţi cu portofelul spre modelele minimaliste ale mărcilor de renume.

Ca în orice pe lumea asta, extremele nu sunt bune. Talpa groasă de 10 centimetri şi pielea goală pe aleea parcului se încadrează amândouă în categoria lucrurilor pe care nu ar trebui să le facem. Există cale de mijloc şi, din fericire, avem toţi loc pe ea.

DE REȚINUT!

Testează pe un teren prietenos

Nu te arunca din prima cu picioarele desculțe pe asfalt, pentru că asfaltul o să câștige întotdeauna. Mai degrabă caută o plajă curată sau o potecă de pământ fără pietre sau rămășițe ale ”civilizației” de weekend, și vezi dacă poți învăța ceva din această experiență. Ideal ar fi să-ți corectezi obiceiurile proaste rezultate din alergarea cu pantofii moderni.

Alternează antrenamentele

Nu te duce în extrema alergatului desculț, sau cel puțin nu o face brusc. Corpul are nevoie de adaptare, așa că mai bine alternează antrenamentele desculț versus încălțat. O să micșorezi astfel șansele de accidentare, iar tălpile tale vor avea și perioade de odihnă, pentru refacere. Desigur, dacă te rănești, stai cuminte până trece, altă soluție nu ai.

Respectă forma corectă

Așa cum susține sus și tare McDougall în ”Born to run” (dar și mulți alți antrenori), dacă alergi desculț nu ai cum să pui călcâiul pe sol, șocul ar fi prea dureros. În consecință, vei păși folosind partea frontală a piciorului, cu un efect imediat de amortizare a impactului. Încearcă să copiezi asta și când alergi încălțat, indiferent de cât de groasă este talpa pantofului.

Încearcă un compromis

Stai departe de extreme și alege calea de mijloc, cu o pereche de încălțări minimaliste. Sandalele cu talpa subțire și fără călcâi înălțat sunt o soluție pentru începători, dar pot aduce bătături nedorite în zona curelelor. Cel mai bine apelează la o pereche de pantofi de alergare de la o marcă consacrată, cu un suport minim și talpă subțire, în care poți învăța forma corectă de alergare.

Citește și: Antrenament la intensitate maximă cu Ciprian Marica

Urmărește RunningMag.ro pe FacebookYouTubeTwitterInstagramGoogle + și Mixcloud

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

fifteen − 2 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.