Fundatia Prais - Oltenita in miscare

În aceste zile Fundația PRAIS a lansat o nouă inițiativă – „Oltenița în mișcare!”, un proiect educațional extracurricular adresat elevilor din clasele pregătitoare și I – IV din orașul cu același nume.

Obiectivul principal al acestui proiect este promovarea activităților fizice în rândul elevilor din Oltenița, prin alergare ușoară timp de 10 minute zilnic.

În parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Călărași, echipa Fundației PRAIS își propune ca, alături de cadrele didactice, să informeze familiile elevilor cu privire la beneficiile activităţilor fizice zilnice și a sportului, care pot conduce la prevenirea obezității, la îmbunătățirea concentrării la cursuri și la o stare de bine generală a copiilor.

Oltenița în mișcare!” își propune să construiască o comunitate activă de peste 1.000 de elevi printr-o premieră: angrenarea elevilor, zilnic sau de mai multe ori pe săptamână, în câte 10 minute de alergare ușoară, care nu necesită echipament sportiv.

Activitățile se vor desfășura oricând în școală, în afara orelor de educație fizică. Ele se pot organiza în curtea școlii, pe terenul de sport, sau în sala de sport iarna, în prezența învățătorului sau a profesorului de educație fizică. Vor fi integrați și copiii care nu pot alerga din motive medicale. Aceștia vor fi invitați să meargă 10 minute alături de colegii lor pe același parcurs, făcând astfel și ei mișcare.

Concursul între școli se va derula pe pagina de Facebook. Prima ediție se va încheia cu un cros în cadrul cărora vor fi invitați să participe toți elevii din ciclul primar.

„În cele 10 minute de alergare ușoară zilnică la școală regăsim bucuria mișcării, dar și mândria de a aduce puncte în competiția celei mai active școli. Ele pot dezvolta un nou obicei, care poate deveni un mod de viață. 10 minute de relaxare, ca apoi să fii mai atent la ore. Mai mult decât oricând copiii au nevoie de mișcare, pentru o dezvoltare fizică și psihică armonioasă!” – Silvia Bucur, Președinte Fundația PRAIS.

Pe plan internaţional, Fundația PRAIS este membru activ și un model de bună practică al Epode International Network – EIN, cea mai mare reţea globală de prevenire a obezităţii și promovare a stilului de viață sănătos, care reuneşte 43 de programe cu metodologii similare din 30 de ţări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

eight + 19 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.