Gabriela Ștefania Iaciu

La 44 de ani, Gabriela Ștefania Iaciu a reușit să stabilească un nou record național la 48 de ore de alergare după ce a parcurs 268 de kilometri la Festivalul Internațional de Ultramaraton de la Atena.

După ce în 2019, tot aici la Atena, Gabriela Ștefania Iaciu a alergat 225 de kilometri în 48 de ore, la cea de-a 15 ediție a Festivalului Internațional de Ultramaraton ea a reușit să alerge 268 de kilometri.

Performanța ei înseamnă un nou record național, Gabriela Ștefania Iaciu reușind să îmbunătățeasacă cu 15 kilometri rezultatul reușit de Mara Guler, deținătoarea acestui record până acum.

Antrenată de Bogdan Mihai, Gabriela ne-a povesti pe scurt cum a arătat programul ei de pregătire pentru această cursă: “Am alergat pe dealuri, o zi mai mult și o zi mai puțin și, fără glumă, am spart lemne cu toporul cam 30 de minute pe zi. Era foarte frig noaptea când trebuia să alerg măcar 10-20 de kilometri. Nu am avut chiar mereu mâncarea care trebuie, iar pantofii de alergare potriviți pentru asfalt, adică mai ușori și un pic largi, i-am avut abia cu două săptămâni înainte, când i-am primit de la Sebastian.”

Gabriela Ștefania Iaciu
Gabriela Ștefania Iaciu a concurat la Atena cu numărul 108

Cele 48 de ore de alergare nu au decurs, de fiecare dată, conform planului, dar Gabriela a reușit să reziste până la final: “Când a început să mă doară piciorul, Mihai mi-a făcut câteva masaje ușoare, am schimbat pantofii de alergare, ciorapii, nimic nu a mers prea bine. Totul mergea din ce în ce mai rău pentru că au fost foarte multe curbe strâmte. La un moment dat Mihai mi-a zis că Stine Rex, adversarea mea, nu va reuși să termine cursa și atunci mi-am zis în mintea mea că eu o voi termina.”

Și nu doar a terminat, ci a reușit cea mai bună performanță a ei de până acum în 48 de ore de alergare și un record național: “Așa a ieșit, nu mi-am propus asta înainte de start. Am greșit mult, iar data viitoare, dacă va mai exista o ocazie va ieși mai bine”, a mai spus Gabriela.

Pentru performanța de la Atena, pentru că a reușit să depășească toate dificultățile financiare, pentru ambiția și spiritul ei de luptătoare, dar și pentru modestia și simplitatea ei atât în competiții cât și în afara lor, Gabriela Ștefania Iaciu este EROUL NOSTRU din această săptămână.

Foto: arhiva personală

Vrei să nu ratezi nici un număr RUNNING MAG / FITNESS MAG în 2020? Abonează-te!

 Abonează-te la RUNNING MAG / FITNESS MAG Print Edition 

Pentru a nu rata nimic din ceea ce postăm urmărește RunningMag.ro pe FacebookYouTubeTwitterInstagramGoogle + și Mixcloud

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

16 − six =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.