Constantina Diță - Maratonul de la Berlin

La 38 de ani, Constantina Diță a obținut aurul olimpic la maraton, cea mai importantă performanță din carieră. 11 ani mai târziu, la 49 de ani, Constantina Diță aleargă în continuare la maratoane. Și pentru asta este „EROUL NOSTRU”.

În 2008, Constantina Diţă a uimit lumea sportului cucerind aurul olimpic, la 38 de ani, în proba de maraton, cu timpul de 2 ore, 26 de minute şi 44 de secunde. Succesul de la Beijing a fost unul extraordinar, mai ales că este cea mai în vârstă câştigătoare a maratonului olimpic din toate timpurile. Constantina Diță a obținut atunci aurul olimpic cu un avans de 22 de secunde față de următoarea clasată.

În palmaresul său mai figurează victoria în Maratonul din Chicago în 2004 și, un an mai târziu, aurul la Campionatul Mondial de Semimaraton de la Edmonton, în Canada, plus o serie de medalii în competiții prestigioase din întreaga lume. În 2014, după Maratonul de la București, și-a anunțat retragerea din activitatea competițională și a organizat deja patru ediții ale cursei de alergare cu cel mai frumos traseu din Capitală, Bucharest International 10K, iarcea de-a cincea este programată deja pe 26 aprilie 2020.

Ei bine, la 49 de ani, Constantina Diță a început să alerge din nou la maratoane. Sportiva noastră a participat în luna octombrie la Maratonul de la Berlin și a terminat cu timpul de 3 ore, 7 minute şi 46 de secunde. Astfel, a terminat pe locul 239 în clasamentul general şi pe locul 28 în categoria ei de vârstă (feminin, peste 45 de ani).

Peste o lună, în noiembrie, Constantina Diță a participat și la Maratonul de la New York unde a terminat cu timpul de 3 ore, 30 de minute și 40 de secunde.

Ce a determinat-o să alerge din nou un maraton?

„Îmi doresc să am medalia de finisher la toate cele șase maratoane din seria World Marathon Majors. Înainte de Berlin și New York, am mai concurat la Chicago și la Londra. Acum mai sunt cursele din Tokyo și Boston. Am găsit o nouă motivație și m-am simțit excelent să alerg din nou pe distanța unui maraton, chiar dacă pe finalul cursei de la Berlin am resimțit lipsa de antrenament, iar la New York a fost și mai greu. Dar satisfacția a fost la fel de mare”, a spus Constantina Diță.

Pentru performanțele de la Berlin și New York, pentru spiritul ei de luptătoare și pentru motivația pe care o transmite tuturor celor pasionați de alergare, Constantina Diță este EROUL NOSTRU.

Vrei să nu ratezi nici un număr RUNNING MAG / FITNESS MAG în 2020? Abonează-te!

 Abonează-te la RUNNING MAG / FITNESS MAG Print Edition 

Pentru a nu rata nimic din ceea ce postăm urmărește RunningMag.ro pe FacebookYouTubeTwitterInstagramGoogle + și Mixcloud

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

ten − 6 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.