Alerg incet deci slabesc

N-ar fi frumos să existe un remediu universal pentru supraponderabilitate? Să ştim fără îndoială ce avem de făcut dacă ne-am trezit cu cifre indecente afişate de cântarul de baie?

Normal că ar fi frumos, şi tocmai de aceea ne-am băgat şi noi coada într-un soi de investigaţie.

Intră într-o sală de fitness şi o să vezi cum în zona aparatelor de forţă domneşte armonia: toată lumea ridică greutăţi într-un ritm constant şi acordat parcă unei frecvențe universale. Lucrurile sunt clare aici: mută gantera de jos în sus şi muşchii îţi vor creşte.

Aruncă însă o privire înspre aparatele de exerciţii cardio (benzi de alergat, steppere, biciclete eliptice ş.a.m.d.) şi o să ai o reprezentare perfectă a haosului. În timp ce unii sportivi par în pragul colapsului cu ochii ieşiţi din orbite şi limba scoasă de un cot pe benzi care se învârt cu o viteză de câştigat maratonul de la Berlin, alţii rulează liniştiţi de parcă au ieşit să-şi plimbe pechinezul sau să-şi facă ora de meditaţie în mişcare.

Întreabă nevinovat de ce fac oamenii treaba asta şi răspunsul va fi acelaşi: pentru slăbit. Cum adică, şi alergarea rapidă, și mersul liniştit slăbesc?! Ceva nu se leagă aici, aşa că este timpul pentru o investigaţie RUNNING MAG. Trebuie să dăm de capăt acestui mister.

Metoda eliminării

Primul pas al anchetei noastre a fost eliminarea „ştiinţei de sală”, adică a legendelor care circulă printre sportivii amatori. Luate angro, aceste sfaturi de vestiar sunt doar fabule transmise din gură în gură, deformate pe măsura perpetuării lor (şi, de regulă, fără nicio picătură de ştiinţă în ecuaţie).

A doua direcţie a constat în cercetarea literaturii de specialitate disponibilă în mediul online şi nu numai. Aici s-a făcut puţină lumină, însă multitudinea studiilor contradictorii şi imposibilitatea comparării merelor cu… mere ne-au făcut să continuăm căutarea adevărului şi în alte sertare.

Nici empirismul nu ne-a ajutat prea mult, pentru că, deşi alergătorii sunt în general asociaţi cu oamenii slabi, cu toţii am văzut suficienţi maratonişti plinuţi, care să facă să ne contestăm cunoştinţele despre calorii şi modul în care sunt ele arse. La polul opus, practicanţii sporturilor anaerobe (culturişti, halterofili, powerlifteri) sunt şi ei împărţiţi în mai multe bisericuţe, fiecare cu metoda şi logistica proprie.

Singura luminiţă a venit dinspre culturişti, care sunt experţi în alternarea perioadelor de acumulare de masă musculară cu cele de definire, când procentul de grăsime din corpurile lor scade spre cifre ireale, de 4-6%.

Însă aceste performanţe sunt obţinute foarte rar şi cu eforturi nesustenabile (restricţii alimentare, folosirea de diuretice), aşa că le-am tăiat fără ezitare de pe listă. Iar halterofilii… nu ştim pe nimeni din acest sport care să etaleze un abdomen definit. Şi asta este ciudat, pentru că o musculatură dezvoltată întreţine un metabolism ridicat, care la rândul lui arde calorii şi după terminarea antrenamentelor, adică atunci când stai pe canapea la film.

Următoarea pe listă: dieta. Să fie oare alimentaţia singurul răspuns care stă în picioare când vine vorba de slăbit? Şi aici misterele continuă să-şi facă simţită prezenţa şi să împrăştie ceaţă amăgitoare în căutările noastre.

Cu toţii avem prieteni care nu respectă nicio regulă alimentară şi au siluete de vrăbiuţe, dar şi din cei care numără fiecare sfert de gram de carbohidraţi, dar care nu reuşesc să scape de kilogramele nedorite. Deci încă un capăt de linie moartă.

Într-un final, exact când eram pe punctul de a ne declara învinşi, am ajuns la uşa laboratorului lui Paul Sittner, vechiul nostru prieten. Paul ne-a ascultat întrebările şi, în loc de explicaţii savante, ne-a arătat cea mai nouă achiziţie a sa: aparatul Aeroman Professional. La prima vedere, părea că suntem luaţi la mişto, pentru că în epoca maşinăriilor computerizate, complexe şi… mari, Aeroman se prezintă ca o geantă de voiaj, cel mult poate un aparat de făcut fum.

Aeroman și spiroergometria

Însă, după ascultarea descrierii procedurii şi a ştiinţei din spate, ne-a revenit speranţa că ne apropiem de aflarea răspunsului căutat. Testul Aeroscan (care se face cu ajutorul lui Aeroman) îşi are bazele în ştiinţa spiroergometriei, prezentă în lumea medicală încă din anii 1800.

Spiroergometria se ocupă cu analizarea şi măsurarea compoziţiei gazelor respiratorii, fiind capabilă nu doar să indice volumele de CO2 şi O2 expirate şi inspirate, ci să şi ofere date despre modul de funcţionare a metabolismului subiectului testat. Pe scurt, aerul expirat de noi spune o poveste.

Nu o poveste cu şapte neveste, ci una cu număr de calorii arse în repaus sau efort, dar şi cu sursa din care provin aceste calorii: glucide sau grăsimi (aportul de la metabolizarea proteinelor este insignifiant). Cu alte cuvinte, „aparatul de făcut fum” nu este tocmai o valiză de voiaj, ci un nas electronic care ne spune în timp real ce combustibil foloseşte corpul nostru când face sport.

Aeroman poate testa sportivi folosind banda de alergare, bicicleta staţionară, aparatul de vâslit sau bicicleta eliptică. Noi am ales, desigur, banda de alergare.

Ședința de testare

Am avut nevoie şi de un cobai care să învârtă roata, aşa că l-am convins pe Adrian Dragomir să se ofere „voluntar” şi să transpire în locul nostru. Adrian este antrenor de fitness şi, dacă nu se pregăteşte cu exerciţii cardio pentru vreo şedinţă foto, are o rutină zilnică care constă în ridicarea de greutăţi – adică efort anaerob.

În paralel, am avut ca referinţă rezultatele unui alergător, însă despre asta vorbim mai târziu. Protocolul de testare este foarte simplu: timp de două minute, Adrian a alergat pe bandă la viteză constantă, după care a respirat prin tubulatura lui Aeroman timp de 30 de secunde, păstrând aceeaşi viteză.

După înregistrarea rezultatelor, viteza a fost mărită şi povestea se repetă până la un nivel apropiat de capacitatea maximă de alergare. De notat că atingerea epuizării nu este necesară, testul oferă date relevante chiar şi în regimuri medii. Rezultatele sunt furnizate pe loc şi… DA! Avem răspunsul la întrebarea noastră despre slăbitul cu ajutorul alergării!

Concluzii finale

Conform testării Aeroscan, la 5 km/h, Adrian a folosit 44% grăsimi şi 56% carbohidraţi pentru menţinerea ritmului. La 6 km/h, cifrele s-au modificat astfel: 41% grăsimi şi 59% carbohidraţi. La 7 km/h: 9% grăsimi cu 91% carbohidraţi, iar la 8 km/h: 7% grăsimi şi 93% carbohidraţi. Între 9 km/h şi 13 km/h, cifrele au fost identice: 0% grăsimi şi 100% carbohidraţi!

Asta înseamnă un singur lucru: cohortele de grăsuţi şi grăsuţe care îşi dau duhul pe benzile de alergare mărind viteza cu speranţa că mai mult este mai bine nu fac decât să-şi protejeze ţesutul adipos şi să-şi lichideze şi ultimele depozite de glicogen din muşchi. Mersul alert sau alergarea la ritm scăzut sunt mult mai eficiente pentru arderea depozitelor de grăsime decât alergarea rapidă.

Şi pentru a înţelege mai uşor acest mecanism, să ne imaginăm că depozitele de grăsime ale corpului reprezintă un combustibil preţios şi andurant, însă dificil de prelucrat – un soi de petrol brut. La polul opus, carbohidraţii sunt o benzină de avion megarafinată – disponibilă imediat pentru explozie.

Atunci când cerem corpului să susţină un efort moderat şi constant (mers sau alergat la tempo mic), acesta are timp să se apuce de prelucrat „petrolul” şi, cu suficientă insistență şi perseverenţă, procentul de grăsime scade până la extincţie. Însă când alergăm în datorie de oxigen, adică atât de tare încât gâfâim şi nu mai putem să purtăm o conversaţie, atunci computerul de bord al organismului realizează că singura soluţie rapidă este kerosenul, aşa că se serveşte din resursa disponibilă cel mai rapid : carbohidraţii/glicogenul.

Concluzionând toate astea, avem o veste proastă şi o veste bună. Cea proastă este că fiecare dintre noi are o reţetă individuală de metabolism energetic. Cifrele lui Adrian sunt doar ale lui, pentru ceilalţi sportivi nu reprezintă nimic – pentru comparaţie, avem şi rezultatele unui alergător: la 5 km/h ardea 100% grăsimi şi a continuat să consume lipide inclusiv până la 10 km/h (8%)! Vestea bună este că oricine este interesat să vadă cum îi funcţionează „motorul” o poate face rapid, în 30 de minute.

Testul costă 280 de lei şi toate detaliile sunt disponibile la www.paulsittner.ro. Şi acum, la final, cu adevărat vestea importantă: Paul ne asigură că, prin antrenamente inteligente, ne putem dresa metabolismul să devină mai performant în arderea grăsimilor sau în alte domenii de performanţă care ne interesează.

Foto: Marooni

Citește și: Alerg încet, deci slăbesc! [EPISODUL 2]

Urmărește RunningMag.ro pe FacebookYouTubeTwitterInstagramGoogle + și Mixcloud

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

20 − 7 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.