De ce alerg

Prima alergare. Întotdeauna există o motivație în spate. În timp, fiecare dintre alergători a găsit diverse lucruri care l-au ajutat să continue să alerge. Fiecare alergător are motivele sale. Nici eu nu fac excepție.

La mine a început totul cu faptul că simțeam că trebuie să fac mai mult sport. Probabil că nu am simțit cât trebuie, pentru că acțiunea s-a finalizat doar cu achiziționarea unor pantofi de alergare. Pantofi care au stat aruncați într-un dulap câteva luni bune. Deci, nu, la mine nu a fost asta.

La un moment dat, ajuns pe aeroportul de la München, pe lângă revistele de motorsport am cumpărat și o revistă de alergare. Dracu’ știe de ce și ce a fost atunci în capul meu. Probabil, un semn, dar pe care nu l-am „citit” eu prea bine. Pentru că tot nu am început să alerg. Dar măcar am făcut un pas înainte și, anul trecut, în timpul Raliului Sibiului, pe care-l organizăm din 2001, am introdus o cursă de alergare. Ca parte a promovării raliului. Moonlight Run a fost o cursă de 5 kilometri în nocturnă pe străzile din centrul orașului Sibiu. Și a fost fabuloasă.

Asta, chiar dacă nu știam mare lucru despre cum să organizezi o cursă de alergare, dar a ieșit bine și ideea va continua și în 2016. Atunci a mai sărit o scânteie. Motivul principal însă pentru care am început să alerg a fost frustrarea. Frustrarea că cineva nu dă doi bani pe ceea ce ai făcut tu până atunci. Și am început să alerg ca să-mi limpezesc gândurile. Și așa am ajuns la concluzia că mi-am îndeplinit cam toate obiectivele legate de prima mea pasiune: sporturile cu motor. Am condus cele mai rapide mașini din lume, am cunoscut cei mai buni piloți din lume, am fost la cele mai spectaculoase competiții și am fost implicat în organizarea unora dintre cele mai importante evenimente de la noi.

Nu-ți ascund că după primii kilometri de alergare îmi venea să vomit. Mă întrebam unde naiba e plăcerea aia de care-mi povesteau toți prietenii care aleargă. M-am simțit însă mai bine atunci când, pe aleile din parc, căutam trasele ideale de trecere prin viraje. La fel cum face un pilot de curse. Și mi-am zâmbit. Știam că tocmai am găsit legătura dintre ceea ce am făcut până acum și ce voi face de acum încolo. Și mi-a plăcut atât de tare încât, printre altele, a ieșit și ceea ce vei găsi într-o zi sau două în magazinele Inmedio. Revista RUNNING MAG!

Drumul de pe canapea spre primii 5 kilometri nu e ușor, iar cine îți spune asta o face probabil doar pentru că-ți vrea binele și vrea să te convingă să faci mișcare. Ascultă-l și ieși în parc. În momentul în care-ți vei zâmbi după primii kilometri, sunt sigur că nu te vei mai opri niciodată din alergare.

Urmărește RunningMag.ro pe Facebook, YouTube, Twitter, Instagram și Google +

Citește alte articole din categoria SFATURI:
4 pași pe care trebuie să-i faci pentru a alerga mai rapid
Alex Filip: „In sport nu exista prea frig sau prea cald, ci doar echipament ales gresit.”
Cinci sfaturi de urmat ca să îți îmbunătățești cel mai bun timp
Sport şi dietă pentru o viaţă sănătoasă
Sfaturi pentru alergarea în nocturnă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

10 − nine =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.