Toți prietenii îi spun Pyuric și se ocupă acum de proiectul The CEO Library. Noi am vrut să aflăm însă ce o motivează pe Cristina Chipurici să iasă la alergare.

Se fac aproape cinci ani de când alerg aproape zilnic. Înainte, au fost vreo zece ani în care n-am mai făcut deloc sport. Iar dacă mă duc și mai mult în trecut, în copilărie, realizez că eram la extrema cealaltă: eram într-o permanentă mișcare.

Ai mei m-au împins să fac toate activitățile posibile, în încercarea de a-mi mai tăia astfel din energie. Așa am ajuns la a practica timp de câțiva ani gimnastică, pe urmă înot, tenis, karate, fotbal, și – foarte puțin – atletism-viteză. Însă, copil fiind, n-am luat niciodată în serios acele sporturi. Erau doar un alt fel de joacă.

M-am apucat de alergat dintr-un motiv tâmpițel, ușor romantico-naiv: personajele principale dintr-un serial pe care-l urmăream alergau împreună în fiecare seară (dacă vă întrebați, era vorba despre House of cards) Mi s-a părut drăguț. Serialul ăsta s-a nimerit într-o perioadă în care conștientizam că mă apropii de vârsta de 30 de ani și calculam că ar cam fi timpul să găsesc o formă prin care să fac mișcare constant.

Alergarea părea a fi exact ce-mi trebuie – până la urmă, e gratuită, e în aer liber, pot alerga oricând și oricât vreau, că nu depind de vreun loc anume, și pot alerga singură sau cu cineva, după chef. În teorie suna minunat, n-avea ce să fie rău. Până m-a lovit proba practică.

Cinci minute de alergare în parc – atât a fost nevoie ca să trec la culoarea unui rac turbat și să mă simt de parcă plămânii urmau să-mi fie expulzați. În doar cinci minute, îmi înjuram alegerile și blestemam toți acei ani de sedentarism.

Fast forward, ceva ani mai târziu… Alerg aproape zilnic. Să fac un semimaraton? „Piece of cake”. Am alergat dimineața, la prima oră, când nici cocoșii nu făcuseră ochi. Am alergat în mijlocul nopții, când aveam insomnii. Am alergat pe furtună. Am alergat pe viscol. Am alergat când era caniculă și mi se lipeau tălpile de la încălțăminte de asfalt. Am alergat prin pădure. Am alergat pe munte. Am alergat pe plajă. Am alergat cu șosetele îmbibate în sânge, de la niște bășici cât Casa Poporului. Am alergat până mi s-au înnegrit unghiile de la picioare.

Alergarea a devenit ceva vital, precum apa. Am curse planificate pentru fiecare weekend al acestui an. Cele care mă entuziasmează cel mai mult sunt montane. Câteva vor fi prin țări prin care n-am ajuns vreodată – e și ăsta un prilej bun de a vedea lumea.

Vreau să alerg cât mai departe și cât mai repede.

Până la urmă, cum am ajuns aici? De ce alerg?

Da, este vorba și de endorfine. Iubesc să alerg, îmi dă o stare de spirit extraordinară.

Da, este o formă bună de a face sport și de a-mi menține sănătatea – cât timp am grijă să nu exagerez cu antrenamentele.

Da, este și un bun pretext social. Am cunoscut astfel foarte mulți oameni mișto – oameni din complet alte „bule”, unele la care n-aș mai fi avut acces altfel, fiindcă deja mă cam învârteam în aceleași cercuri.

Dar e mai mult de atât. Alergarea a devenit pentru mine introspecție. E felul meu de a face meditație. Mă ajută să-mi fac curat în gânduri, să mă rup de tot zgomotul cotidian și să obțin claritate. Să înfrunt problemele pe care le am și să le găsesc soluții.

M-a învățat să am răbdare. Să conștientizez că mă aflu într-o cursă doar cu mine. Un angajament pe termen lung, fiindcă n-o pot lua pe scurtături fără a mă aștepta la consecințe grave. Nu pot face toate antrenamentele deodată, în seara dinaintea unei curse. Totul în viață e de anduranță, e un maraton, nu un sprint, nu un succes pe termen scurt.

Și tot alergarea m-a ajutat să mă autodisciplinez. Dacă alerg puțin în fiecare zi, indiferent de vreme, de cât de mult chef am, de cât de ocupată sunt sau de cât de obosită mă simt, atunci simt că este un câștig. Trebuie doar să-mi leg șireturile, să ies din casă și să pun un picior înaintea celuilalt. Dacă reușesc să fac asta, pot face orice altceva îmi pun în gând.

Text: Cristina Chipurici
Foto: Marooni

Povestește-ne de ce alergi (pe Instagram cu tag @runningmag.ro și hashtag #decealerg, într-un comentariu la acest articol sau pe mail contact [@] runningmag.ro și îți vom publica povestea. În plus, sunt șanse mari să te alegi și cu un premiu surpriză din partea noastră.

Citește și: Sfaturi de bază pentru începători

Urmărește RunningMag.ro pe FacebookYouTubeTwitterInstagramGoogle + și Mixcloud

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

12 − 8 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.