Semimaratonul Bucuresti

Se poate și la noi! Sigur nu din cauza așteptărilor mici, dar foarte probabil din cauza unei organizări foarte reușite și a unui public pe măsură, am avut parte de o experiență minunată.

După o perioadă relativ lungă în care nu am reușit să mai iau startul la cele două curse cu tradiție din București (maraton și semi), alte obligații având prioritate în agenda mea, astrele s-au aliniat și pe ultima sută de metri (vineri, mai exact), m-am înscris la semi-maratonul București. Și îmi pare foarte bine!

Deși timpul realizat nu îmi este pe plac (dar indică foarte obiectiv lipsa pregătirii specifice, pe care o recunosc), am fost foarte plăcut surprins de organizatori și de public, mai puțin de participanți.

În primul rând, bucla nouă (pentru mine, nu știu de când este schimbarea) de la Piața Coșbuc mi s-a părut genială; de fapt, eliminarea acelei prime întoarceri de 180 grade în loc este mai mult decât bine-venită pentru concurenți și, indirect, scurtarea traseului de pe Calea Victoriei cred a fost și pe placul șoferilor.

Am fost foarte plăcut impresionat de fanfarele de pe traseu – muzică live a fost la înălțime! Au contribuit enorm la atmosferă și, cel puțin mie, mi-au dat aripi. Pot să afirm, fără să greșesc, că același lucru l-am simțit și la participanții lângă care eram în pluton.

Mi-a plăcut și faptul că anumite business-uri situate pe traseul de concurs s-au prezentat la marginea acestuia pentru a susține alergătorii – cu muzică, cu încurajări, cu pancarte. Și publicul a fost extraordinar – numeros (și în foarte multe puncte de pe traseu), aproape ca la orice concurs cu tradiție ”de afară”.

În plus, am observat lumea foarte zâmbitoare și mereu într-o acțiune de încurajare. Am sesizat de asemenea că au dispărut acele obiceiuri, timpurii, de neadaptare la astfel de concursuri să le spunem, când lumea de pe marginea intra pe traseu pentru a traversa, fără să se asigure, indiferent dacă erau alergători sau nu.

Din păcate, nu am constatat aceeași maturizare, resimțită din plin la organizatori și la public, și la participanți. Poate numărul mare de participanți este una din explicațiile inexperienței. Ce am simțit ca fiind deranjant – când nu mai pot, majoritatea concurenților, pur și simplu se opresc, acolo unde sunt.

Nu zice nimeni că trebuie forțat, dar oricine se poate retrage pe margine înainte să încetinească și poate rămâne acolo până își revine, pentru a nu-i încurca pe ceilalți participanți.

În zona de schimb a ștafetelor (mai ales pe Calea Victoriei), probabil din cauza nerăbdării și a entuziasmului, cei care își așteptau rândul, s-au desfășurat mult pe circuit, obstrucționând practic traseul pentru ceilalți alergători.

Sunt convins că aceste elemente se vor remedia pe parcurs, cu cât pasionații de alergare vor participa la mai multe astfel de competiții își vor însuși codul bunelor maniere al alergătorului.

Așadar, un mare mulțumesc organizatorilor, voluntarilor care au fost foarte numeroși și atenți cu concurenții, publicului și celorlalți alergători pentru o experiență minunată!

Foto via Bucharest Half Marathon

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

twenty − seventeen =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.