Gabriel Mitrache - Nostress Triathlon Callatis

Prima cursă la care, din păcate, mă gândesc că nu mă voi mai întoarce: un traseu relativ periculos combinat cu o organizare mediocră – aceștia sunt factorii care mă pun pe gânduri referitor la o nouă participare la acest concurs.

Am ajuns la Nostress Triathlon Calatis întrucât nu am reușit să ajung la Fără Asfalt la mare, concurs pe care îl aveam în agendă după participarea de anul trecut și care mi-a plăcut enorm.

Cum a fost deci la triatlonul din Venus – la ridicarea kiturilor de concurs, deși era un pic cam aglomerat și de departe părea haos, organizatorii foarte drăguți au reușit să facă atmosfera plăcută și am reușit să-mi ridic kitul într-un timp mult mai scurt decât speram.

CITEȘTE ȘI: Cum ne alegem pantofii de alergare

Tot vineri seara, am aflat că singura porțiune periculoasă din cadrul traseului de bicicletă (niște gropi în asfalt) au fost semnalizate și totul este “ok”.

La o tură de recunoaștere, aveam să recunosc imediat zona desemnată ca fiind periculoasă – o mașină de poliție cu luminile pornite indica zona unui accident ce tocmai se petrecuse.

O baltă mare de sânge pe jos, biciclete pe margine culcate… am crezut că o mașină lovise un biciclist în recunoaștere, dar curând aveam să aflu de la cei ce explicau polițistului ce realiza măsurătorilor că nefericitul biciclist a intrat într-una din gropile marcate de organizatori și a căzut.

Gabriel Mitrache - Nostress Triathlon Callatis

Despre marcajul vestit de organizatori – o dungă de contur realizată cu cretă/spray roșu în jurul gropilor. La o viteză de 20-25 km la oră, venind din lumină în umbră, marcajele nu erau deloc vizibile. Pe lângă aceste gropi, mai era și o gură de canal cu denivelare semnificativă pe interiorul unui viraj fără vizibilitate.

Am mers mai încetinit, prudent. Dar am avut emoții înainte de concurs, după ce am fost martorul scenei post-accident.

În ziua concursului nu am avut emoții – am fost cu gândul să nu-mi ia cineva echipamentul din parcul de tranziție – aici putea să intre oricine nestingherit. Că nu s-au verificat căștile de bicicletă și lungimea aerobar-urilor este una, dar să intre lumea ca la expoziție în parcul de tranziție, a fost o premieră.

Uite așa, cu pași repezi, ne apropiem de start – cu neoprenul pe mine, mă bălăceam în zona de intrare-ieșire pentru proba de înot. Se apropie de mine un alt concurent, de abia mergând (apă mică, până la brâu).

CITEȘTE ȘI: Alex Diaconu la 6’ de recordul național al probei de triatlon pe distanță lungă

Se tăiase pe talpă – fundul mării în zona de intrare-ieșire pentru proba de înot era plin de pietre, scoici, bolovani. Avea să abandoneze cu piciorul însângerat după proba de ciclism.

Și organizatorii se lăudau cu o zonă superioară de concurs față de anul trecut – nici nu vreau să mă gândesc cum a fost la edițiile anterioare….

Înainte de start aflu că traseul de înot este un pic diferit decât cel anunțat pe site – nu se înconjoară balizele albastre, ci cele roșii – nu e mare diferența, dar deja aveam repere luate, distanțe estimate etc…

Oficialii anunță că apa este cam agitată și că dacă cineva nu se simte în stare, mai bine rămâne pe mal și primește ultimul timp + 10 minute. Cred că dacă ar fi fost serioși mai bine înlocuiau proba de înot cu o primă etapă de alergat (stil duatlon) sau măcar să suplimenteze bărcile și caiacele salvamarilor (care nu mi s-au părut deloc suficiente pentru numărul concurenților și pentru distanțele parcurse).

Am aflat ulterior, de pe mal, că undeva la 4-5 participanți au fost scoși din apă cu bărcile…

Și, după un pic de rău de mare din cauza valurilor (prima oară când experimentez așa ceva – notă către mine – de evitat!) , prima tranziție – unde era plin de concurenți de la ștafetă. Până acum, la puținele curse la care am mai participat, ștafetele au un loc separat unde se face schimbul – aici nici nu aveam pe unde să trec de ei…

Proba de alergat a fost ciudată, în sensul că vântul a bătut foarte puternic, jumătate de traseu de abia înaintând – a fost o nouă experiență pentru alergat. Fără covor de cronometrare, cu numărarea manuală a turelor pentru concurenți, alergarea a fost plăcută.

Lume pe margine, datorită traseului relativ compact (dus-întors între Venus și Saturn, respectiv cca. 1,25 km pentru un dus), ceea ce a ajutat ca minutele să treacă mai repede și ritmul să fie mai susținut.

Gabriel Mitrache - Nostress Triathlon Callatis

Mă bucur sincer că nu s-au înregistrat victime în timpul concursului și că nu s-au înregistrat lipsuri din parcul de tranziție (dacă au fost nu am auzit de ele și mi-ar plăcea să aud).

Astfel de concursuri sunt dedicate amatorilor și cred că siguranța trebuie să primeze. Având în vedere că experiența concurenților este mică de multe ori, riscurile cresc proporțional ( a se vedea și situația de la triatlonul Brașov de anul trecut când un concurent era să se înece pe o apă calmă…).

Cred că atât concurenții, cât și însoțitorii, și de ce nu și organizatorii, își doresc ca toată lumea să fie în siguranță și să se simtă cât mai bine.

Urmărește RunningMag.ro pe Facebook, YouTube, Twitter, Instagram și Google +

Citește și articole din categoria ECHIPAMENT:
Huawei TalkBand B3, fashion și tehnologie
Yogasmoga vine cu pantalonii de alergare… cu buton de panică!
Oficial: noile echipamente outdoor de atletism Nike Vapor
Gata, nu trebuie să-ți mai legi șireturile! Nike a prezentat HyperAdapt 1.0
Nu dați banii pe prostii, luați climacool la… copii!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

four × two =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.