Ceasul potrivit pentru alergare

Probabil, nu după multă vreme după ce descoperim alergatul ca sport și conștientizăm plăcerea de a-l practica regulat, ne dorim să știm cât timp alergăm (inițial, mă ghidam cu ajutorul ceasului din bucătărie la plecare și la întoarcere, o aproximare grosieră, de început) și ce distanță parcurgem.

Este posibil, cu timpul, să ne dorim și mai mult – să știm pulsul, numărul de pași pe minut (cadența), să avem posibilitatea de a analiza antrenamentul pe calculator, cu diversele caracteristici înregistrate de ceas, distribuite pe un grafic în timp și suprapuse peste un traseu trasat cu ajutorul sistemului GPS (sau GLONASS, echivalentul rusesc al GPS, ce începe să-și facă simțită prezența în carcasele producătorilor de ceasuri de alergare).

La mine, totul a plecat de la ideea de a-mi monitoriza pulsul în timp ce alerg – aveam o teamă că, depășindu-mi condiția fizică, este posibil să mi se facă rău. Nu mi s-a făcut, dar am fost mereu liniștit că îmi monitorizez pulsul și am avut senzația de situație sub control. Când am cochetat pe la început cu alergarea, purtam un ceas Polar (acum, pare relicvă), ce avea și o curea pentru măsurarea pulsului.

Nu mă interesa nici în cât timp alerg, nici pe ce distanță. Alergam până nu mai puteam, mă odihneam câteva minute și o luam din loc mai departe. În cele câteva luni petrecute astfel la antrenament, nu mam uitat niciodată cât timp făceam, doar la ce puls aveam. Ulterior, când am reînceput să alerg, la final de 2011, nu am avut niciun ghidaj. Am alergat pe un traseu (care atunci mi se părea chinuitor de lung), dar fără să știu cât măsoară și în cât timp îl parcurg.

Și, la un moment dat, când am început să pot parcurge traseul de alergat fără să mă opresc, mi-am dorit să-mi îmbunătățesc timpii – bine ai venit, ceasule! La vremea respectivă (deja 2012), oferta de ceasuri de alergat era relativ restrânsă (comparativ cu opțiunile de azi).

Am avut șansa de a achiziționa din SUA un Timex cu GPS și bandă toracică pentru măsurarea pulsului cardiac. Deși trebuia să las ceasul pe balcon, „să prindă semnalul GPS” cât timp mă îmbrăcam eu, să nu aștept în fața blocului până când ceasul „prindea viață”, am fost foarte încântat de funcționalitățile acestuia.

Între timp, am trecut prin mai multe generații de ceasuri Polar și Garmin. În orice caz, nicio alergare fără ceas!

Care sunt, deci, opțiunile privind ceasul de alergare:

  • ceas simplu, care arată ora și, eventual, care are și funcție de cronometru (este foarte ușor, nu este pretențios la utilizare, nu reprezintă un efort investițional);
  • ceas cu receptor de sistem Bluetooth sau ANT/ANT+, pentru a monitoriza pulsul cu ajutorul unui senzor amplasat pe o bandă toracică;
  • ceas cu receptor GPS/GLONASS, pentru a marca și înregistra poziția pe teren și, ulterior, pentru a o cartografia în vederea unei analize. De asemenea, cu un astfel de receptor ceasul poate indica viteza de deplasare în timp real (sau ritmul, în funcție de setări);
  • senzor altimetric – măsoară și distanța parcursă pe verticală, oferind deci informații privind distanța reală parcursă. Fără informații privind distanța verticală, ceasul măsoară în plan deplasarea – în cazul unei ascensiuni, de exemplu, ar fi măsurată cateta lungă a unui triunghi dreptunghic și nu ipotenuza, care reprezintă, de fapt, distanța parcursă.

Cu cât ceasul are mai multe astfel de receptoare, cu atât acesta devine mai scump, mai pretențios privind utilizarea tuturor funcțiilor. În plus, prețul crește proporțional cu numărul de funcții ale ceasului.

Există ceasuri ce oferă senzori și funcționalități suplimentare față de cele menționate în acest articol (temperatură, touch-screen etc.), dar am considerat că acestea nu sunt atât de relevante pentru a monitoriza antrenamentul de alergare.

Analiza bandă toracică pentru puls versus senzor optic pentru puls

  • Senzorul optic este mai comod, nefiind nevoie de niciun alt accesoriu suplimentar pentru a monitoriza pulsul. Foarte util pentru doamne și domnișoare sau pentru persoanele care se irită de la benzile toracice;
  • senzorul optic trebuie să fie mereu în contact cu pielea, deci pe o vreme friguroasă poate fi problematică accesarea acestei funcționalități;
  • banda toracică cu senzor preia și redă mult mai repede și exact informațiile decât un senzor optic (de exemplu, la creșterea efortului, senzorul optic are o întârziere în a afișa creșterea pulsului);
  • anumiți senzori cu bandă toracică oferă informații suplimentare, cum ar fi cadența (numărul de pași), deplasarea verticală (pentru fiecare pas) etc.;
  • senzorul optic nu poate înregistra variabilitatea pulsului (HRV), care este un indicator important în cazul în care se dorește verificarea stării de oboseală/odihnă, de exemplu;
  • dacă se dorește practicarea înotului cu același ceas, pe lângă faptul că acesta trebuie să fie submersibil, senzorul optic nu prea funcționează în mod subacvatic. Centurile toracice cu senzor pot reda pulsul sesiunii de înot (în timp real – Polar sau ulterior – Garmin, Suunto).

Există mai multe moduri și criterii suplimentare de a alege tipul de ceas (funcții de track-back și orientare, moduri multi-sport etc.), dar dacă am încerca o analiză exhaustivă a acestora, pe lângă faptul că nu s-ar putea rezuma la câteva pagini în prezenta revistă, ar deveni, probabil, un material perimat în curs de 6-12 luni, din cauza vitezei cu care producătorii dezvoltă noi modele.

Ceas versus telefon

Ceas vs telefon

Există telefoane care recepționează semnal Bluetooth și ANT+, deci ar putea primi semnal de la o bandă toracică cu senzor de puls. În plus, telefonul deja are GPS iar multe aplicații de alergat sunt gratuite sau foarte accesibile. La o primă vedere, funcționalitățile sunt similare. Cum alegem?

Telefonul reprezintă o variantă grozavă de început pentru a monitoriza progresul alergării, nefiind o investiție suplimentară (sau minimă, în cazul achiziției unei benzi toracice pentru puls și a unui soft specializat pentru alergare);

consider telefonul incomod de purtat în cadrul unei sesiuni lungi de antrenament (greu, voluminos);

nu există acces instant la informație – la ceas ne putem uita oricând, cu o simplă întoarcere a încheieturii. La telefon, mai puțin – vă rog, ziceți-mi că nu alergați cu telefonul în mână și că nici nu umblați cu „vocea din telefon” care vă spune „cum stați” (gândiți-vă, vă rog, și la persoanele din jur, care nu vor să știe astfel de informații!);

prezintă riscuri semnificative pentru telefon (am stricat trei telefoane), crescând șansele ca acesta să cadă din cauza aderenței scăzute (transpirație), mișcărilor bruște, oboseală etc.

Citește și: Cadența în alergare

Urmărește RunningMag.ro pe FacebookYouTubeTwitterInstagramGoogle + și Mixcloud

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

two × five =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.