Biblia slabitului

Recomandarea de carte nu este tocmai o noutate editorială, ci mai degrabă un manual clasic pentru slăbit.

Desigur, numărul dietelor contemporane a atins deja un nivel stratosferic, fiecare nutriționist fiind în măsură să promoveze astăzi un mod mai mult sau mai puțin personalizat de a scăpa de kilogramele neplăcute.

Ce face însă specială cartea Biblia slăbitului este cel mai important ingredient: autorul.

Mackie Shilstone nu este vreun tânăr entuziast pornit pe calea afirmării, ci un faimos nutriționist și antrenor de fitness care a avut (și încă are) grijă ca atleți de renume mondial să-și atingă potențialul atletic maxim. Serena Williams a beneficiat de serviciile lui Shilstone timp de șapte ani, iar lista de nume celebre poate continua: Peyton Manning (NFL), Bernard Hopkins (box), Roy Jones Jr. (box) etc.

Paginile cărții The Fat-Burning Bible conțin o abordare completă, în care exercițiile fizice sunt combinate cu sfaturile despre dietă și recomandări de suplimente specifice. Capitolele legate de nutriție vin însoțite de 74 de rețete, iar paginile de exerciții sunt ilustrate pentru o mai bună înțelegere a lor.

Din volum lipsesc cu desăvârșire capitolele tabloide despre viața Serenei, însă abundă informațiile științifice despre corpul uman și modul în care poate fi readus pe linia de performanță. La urma urmei, asta ar trebui să fie prioritatea fiecăruia, nu?

The Fat-Burning Bible este disponibilă în limba engleză pe Books Express, la prețul de 86 de lei.

Citește și: To Be A Runner de Martin Dugald

Urmărește RunningMag.ro pe FacebookYouTubeTwitterInstagramGoogle + și Mixcloud

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

two × three =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.