Pe 29 aprilie 2017 va avea loc ediția a doua a concursului S-KARP UrbanTrail Sinaia, iar înscrierile au fost deschise pe site-ul oficial al evenimentului.

 

S-KARP UrbanTrail Sinaia este o competiție de tip Knockout, concurs în care alergătorii sunt nevoiți să se califice pe parcursul a trei curse succesive pentru a ajunge în finală.

Traseele, atât cel de 11 kilometri și aproximativ 400 de metri diferență pozitivă de nivel, cât și cele pe care se aleargă în sferturi de finală, semifinale și finală, prezintă un amalgam de suprafețe, se fuge pe asfalt, pe piatră cubică, pe scări, pe pământ și pietriș, și chiar și pe pista de bob și sanie din orașul de pe valea Prahovei.

CITEȘTE ȘI: Trail running: echipamentul potrivit pentru începători

Primii 32 de sportivi și 32 de sportive care termină traseul de 11 km se vor califica în sferturi de finală, iar de aici, în semifinală vor ajunge 16 alergători și 16 alergătoare. Cei mai buni șase dintre ei vor alerga finala al cărui traseu va fi dezvăluit în ziua concursului, înainte de start.

Față de anul trecut s-a schimbat traseul pe care vor alerga cei șase sportivi și cele șase sportive în ultimul act, cele două finale urmând să fie mai intense, mai explozive. Pe unde va trece exact se va afla doar în ziua concursului!

Anul trecut, câștigători au fost Iuliana Stroescu și Gheorghiță Vitalie, atletul basarabean terminând cu doar o sutime de secundă în fața locului doi, Mihail Bizniuc.

Urmărește RunningMag.ro pe Facebook, YouTube, Twitter, Instagram și Google +

Citește și articole din categoria SFATURI:
Cum poți să eviți o fractură de stres a osului navicular
5 sfaturi de urmat pentru a-ți îmbunătăți cel mai bun timp
Mimi Kirk: „Regimul vegan este potrivit și pentru alergători”
Toamna este anotimpul perfect pentru alergare
7 lucruri de care să ții cont când îți cumperi online echipament de alergare
Care este cel mai bun stil de alergare?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

seven + sixteen =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.