Crosului IT-iștilor

Crosul IT-iștilor powered by Infodesign revine cu ediția numărul 6, iar înscrierile se pot face până pe 20 iunie.

Sute de IT-iști și iubitori ai sportului sunt așteptați și în acest an să alerge, pe 22 iunie, în Parcul Tineretului din Capitală. Înscrierile se fac pe site-ul evenimentului până pe 20 iunie.

Kitul și participarea celor care activează în domeniul IT (fie că sunt studenți, fie că lucrează în departamente ori companii din industria tehnologiei informației) sunt gratuite. Cu toate acestea, competiția se adresează tuturor persoanelor dornice să facă parte dintr-o comunitate care timp de 5 ani consecutivi a spus ”Log out, shut down, go run”, promovând astfel mișcarea în aer liber și un stil de viață activ și sănătos.

Kitul de participare va conține un tricou tehnic, număr de concurs, insignă, baton energizant, dar și alte surprize din partea sponsorilor. Pe lângă acestea, organizatorii își așteaptă concurenții echipați, ca de fiecare dată, cu energie și voie bună.

Programul evenimentului începe cu distribuirea kiturilor de concurs, la ora 7.30, continuă cu sesiunea de încălzire, la ora 9.00, urmând ca startul competiției să fie dat la ora 9.30. Startul și festivitatea de premiere vor fi amenajate lângă Intrarea Cafeneaua Actorilor din Parcul Tineretului.

Cei care doresc să se înscrie vor putea opta pentru Cursa Hobby de 3km (o tură de lac) sau pentru Cursa Expert de 10 km (trei ture de lac). Indiferent de timpii obținuți pe traseu, participanții se pot simți niște învingători pentru că au renunțat la confortul și sedentarismul cotidian.

Citește și: Antrenamentul sprinterilor de 100 și 400 de metri

Urmărește RunningMag.ro pe FacebookYouTubeTwitterInstagramGoogle + și Mixcloud

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

two × two =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.