Sport Calendar 2016

Unii dintre cei mai renumiți sportivi polonezi, printre care și două atlete, au decis să pozeze nud pentru Sport Calendar 2016. Proiectul One Year Fund a fost inițiat de fotograful Dominika Cuda și și-a propus să strângă fonduri pentru tinerii sportivi polonezi aflați la început de carieră.

“Cu banii strânși din vânzarea acestui calendar se va cumpăra echipament pentru sportivii care au mai puțin de 18 ani și care au nevoie de susținere în cariera lor”, a spus Dominika Kuda, despre obiectivele acestui proiect.

Sport Calendar 2016 nu este un simplu calendar, ci vine sub forma unei agende cu planuri de antrenament și citate motivaționale pentru fiecare zi a anului. Calendarul conține și o secțiune specială cu tabele în care îți poți trece recordurile, obiectivele, reușitele și rezultatele din competițiile în care participi.

Cele 60 de pagini cu fotografiile făcute de Dominika Cuda, o fostă biatlonistă, îi au în prim plan pe unii dintre atleții de top din Polonia, care au pozat ud pentru acest proiect. Din atletism au acceptat provocarea două atlete.

Edyta Litwiniuk a pozat nud pe malul unui lac, iar Katarzyna Wolska a ales să-și facă exercițiile de stretching în pădure.

Edyta Litwiniuk - Sport Calendar 2016

Katarzyna Wolska - Sport Calendar 2016

Sport Calendar 2016 este disponibil în două versiuni de culoare – în tonuri de gri la interior pentru bărbați și în tonuri de roz pentru femei, la prețul de 129 de zloți, adică aproximativ 135 de lei. Printre sportivii care au acceptat această provocare se mai numără Ania Wierzbowska (canotaj), Marta Witecka și Juri Kussmaul (acroyoga), Kasia Bigos (dans la bară), Katarzyna Dziurska (fitness), Ania Wierzbowska (canotaj), Olga Chmielewska (karate), Marek Gunia (arte marțiale kobudo), Gosia Prochownik (pilates) și Dominik Kruzel (tenis).

Calendarul poate fi comandat și online de pe pagina proiectului One Year Fund.

“Sper să strângem suficient de mulți bani pentru a-i ajuta pe tinerii sportivi. Aceștia trebuie să se concentreze și să practice sportul pe care-l iubesc și nu să-și facă griji cum să adune banii pentru a putea obține performanță”, a mai spus Dominika Cuda.

Iată o galerie foto și cu ceilalți sportivi care au participat la această acțiune caritabilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

10 + 11 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.