Andrei Gligor - Grand to Grand Ultra

Andrei Gligor, expertul RUNNING MAG, a terminat cu succes Grand to Grand Ultra, o cursă din circuitul său CaliVita 7 Deserts.

Și după ce a alergat 273 km La Grand to Grand Ultra, în Statele Unite, are patru sfaturi care te vor ajuta și pe tine să te descurci mai bine dacă vei lua startul la această etapă. Și suntem siguri că într-o zi o vei face…

Grand to Grand Ultra este o cursă care se desfăşoară anual în Statele Unite şi presupune parcurgerea a 273 km cu 5.500 m diferenţă de nivel pozitivă, în șase etape, într-una, poate, dintre cele mai spectaculoase zone de pe Tărâmul Făgăduinţei, şi anume Marele Canion.

Prima tabără de bază este amplasată la 1.700 m, pe marginea inelului de nord al Marelui Canion, iar sosirea este pe Grand Staircase, la aproximativ 2.600 m altitudine, de unde se poate admira întregul traseu parcurs toată săptămâna. Cele șase etape sunt: 50 km, 43 km, 85 km, 42 km, 42 km şi 12 km.

Andrei Gligor - Grand to Grand Ultra

Terenul pe care se aleargă este extrem de variat şi, pe alocuri, tehnic: nisip moale, nisip tare, câmpuri de bolovani, vegetaţie pitică şi cactuşi, stâncărie, canioane înguste, urcări abrupte, coborâri tehnice, dune. Este una dintre cele mai spectaculoase şi, totodată, dificile curse alergate de mine până acum.

Spectaculoasă datorită peisajelor care pur şi simplu îţi taie respiraţia şi te fac să te simţi mic şi neînsemnat, iar dificultatea vine tocmai din varietatea terenului pe care se aleargă şi din diferenţa de nivel cumulată.

Deşi pot spune că am adunat ceva experienţă în astfel de curse, după ce am terminat G2G Ultra mi-am dat seama cât de adevărată este zicala „omul cât trăieşte învaţă”. Într-adevăr, a fost cea mai bună clasare a mea la un astfel de eveniment (locul 7 în clasamentul general şi 2 la categoria de vârstă 40-49 ani), însă sunt câteva lucruri pe care cu siguranţă le-aş face diferit, dacă ar fi să mai particip o dată, lucruri pe care vreau să le împărtăşesc cu voi şi care, în mod cert, vor fi de ajutor oricui ar dori să participe la această cursă.

Andrei Gligor -  Grand to Grand Ultra

Şi profit de această ocazie și vă îndemn cu drag să o faceţi. Este o experienţă incredibilă, care vă va schimba profund modul de a vedea lucrurile şi care vă va îmbogăţi sufleteşte. O cursă impecabil organizată, cu voluntari inimoşi şi fotografi care vă vor surprinde în nişte cadre atât emoţia, cât şi bucuria şi, uneori, deznădejdea, dar care sunt acolo pentru voi şi vă vor încuraja să mai faceţi un pas.

Așadar, 4 lucruri pe care le-am învățat alergând G2G Ultra:

Încearcă să ajungi cu câteva zile mai devreme!

Dacă aveţi timp, bani şi zile de concediu, merită să ajungeţi cu trei-patru zile înainte, întrucât orăşelul Kanab din statul Utah, locul unde sunt aşteptaţi toţi concurenţii, este unul încărcat de istorie şi merită să îl cunoașteți îndeaproape.

În această zonă, s-au turnat cel puţin 100 de filme western, printre care şi cele cu Clint Eastwood, şi, într-adevăr, zona arată ca desprinsă din filmele clasice americane. Un alt motiv pentru care ar fi bine să ajungeţi din timp este şi acomodarea cu fusul orar (nouă ore în urmă faţă de România) şi, nu în ultimul rând, cu altitudinea (1.515 m). Dealurile din jur sunt mai mult decât ofertante pentru unu-două antrenamente înainte de cursă.

Andrei Gligor -  Grand to Grand Ultra

Ca să poți lua startul trebuie să ai la tine cel puțin 2.000 kcal pentru fiecare zi de cursă

Regulamentul concursului presupune să aveţi la voi cel puţin 2.000 kcal pe zi ca să puteţi lua startul. Întotdeauna în astfel de curse, unde trebuie să îţi cari într-un rucsac mâncarea, echipamentul, produsele de igienă şi medicale pentru toată săptămâna, eşti pus în faţa unei dileme. Şi anume, vrei să fii cât mai uşor şi atunci mergi cu caloriile la minimum, ştiind că va exista riscul ca organismul să nu mai aibă la un moment dat energie, sau nu te interesează greutatea rucsacului, şi atunci îţi poţi permite să îţi iei mâncare mai multă.

Din acest punct de vedere, suntem diferiţi, nevoile organismului fiecăruia dintre noi sunt diferite şi toţi reacţionăm într-un fel sau altul la un astfel de efort. Am plecat din start cu gândul să trag cât pot la această cursă, aşadar, aveam nevoie de un rucsac cât mai uşor. Caloriile mele pe zi au fost 2.100, în condiţiile în care, după fiecare etapă, ceasul Garmin îmi arăta un consum de 4.000-5.000 kcal. Ştiam, deci, din start că voi merge pe deficit de calorii încă din prima zi, mi-am asumat asta şi am riscat. Însă la rece gândind acum, puteam foarte bine să nu termin cursa, pentru că după etapa a treia şi până la final am simţit o foame cum n-aş putea descrie în cuvinte.

Aş fi mâncat încontinuu, doar că mâncarea era porţionată pe zile şi, oricât mi-aş fi dorit, nu puteam să mă ating de plicurile pentru zilele următoare. Mi-am dat seama atunci că n-ar fi fost rău să fi avut măcar 2.500 kcal, dacă nu 3.000 pe zi. M-ar fi încetinit puţin, însă, cu siguranţă, mi-ar fi dat acel confort necesar care m-ar fi făcut să pot să apăs pedala mai tare, la un moment dat. Dacă era aşa sau nu, bănuiesc că n-o să aflu niciodată. Concluzia pe care o trag de aici este că trebuie să cântăriţi foarte bine ce anume vreţi de la o astfel de cursă şi până unde vă puteţi împinge corpul să asculte ceea ce vreţi voi, în condiţii nu tocmai confortabile.

Andrei Gligor -  Grand to Grand Ultra

Atenție la diferențele de temperatură dintre zi și noapte

Cu toţii ştim că în deşert diferenţa de temperatură zi-noapte este destul de mare. Simţisem pe pielea mea asta, în deşerturile Sahara, Namib, Gobi. Şi, spun eu, ar fi trebuit să fiu pregătit pentru asta. Aveam la mine acelaşi echipament, ca în celelalte curse. În afară de lucrurile cu care alergam ziua, aveam un rând de haine de schimb pe care le foloseam în tabăra de bază, după ce veneam din etapă.

Odihna este extrem de importantă în astfel de curse, pentru că este principala metodă de recuperare a organismului după efortul depus în timpul zilei. Prima tabără de bază vă spuneam că a fost pe marginea Marelui Canion şi fuseserăm avertizaţi că noaptea va fi destul de frig. Cât de frig putea să fie? mi-am zis. Mi-am luat acelaşi echipament ca de obicei: tricou, pantaloni scurţi, şosete, sac de dormit (0-5 grade Celsius) şi o saltea gonflabilă pe care să dorm în cort. Ei bine, în prima noapte a fost atât de frig… n-am simţit în viaţa mea aşa ceva. Nu ştiu câte grade erau afară, însă din oră în oră începeam să tremur în sacul de dormit fără să mă pot controla şi singura modalitate de a mă încălzi era să ies din cort și să fac 5-10 minute mişcări de încălzire, pentru ca organismul să genereze căldură, apoi să mă întorc în cort şi să încerc să adorm.

Când aproape aţipeam, începea din nou tremuratul şi din nou ieşeam la încălzire. Treaba asta am făcut-o de șase ori în noaptea dinaintea primei etape. A doua zi de dimineaţă, când a început numărătoarea inversă, eu căscam şi m-aş fi culcat, la modul cel mai sincer. Nu ştiu de unde am avut energia să alerg aşa cum am făcut-o. Sincer, e un mister pentru mine, şi asta în condiţiile în care povestea s-a repetat în fiecare noapte. Chiar dacă, începând cu a doua noapte, mi-am pus şi folia de supravieţuire pe mine, tot îmi era frig.

Cred că media orelor de somn pe noapte a fost de una, două ore. De aici nu pot decât să trag concluzia că nu am fost pregătit suficient în ceea ce priveşte echipamentul de stat în tabără. Chiar dacă rucsacul va fi mai greu cu câteva sute de grame, merită să aveţi la voi o bluză cu mânecă lungă şi nişte pantaloni lungi. Vă vor oferi confortul necesar pe timpul nopţii şi odihna şi recuperarea de care aveţi nevoie pentru a duce la bun sfârşit cursa.

Andrei Gligor -  Grand to Grand Ultra

Competiţie sau prietenie?

Deşi în cursa aceasta am avut o ţintă bine stabilită (top 10) şi am dat tot ce am avut astfel încât ajungeam la finalul fiecărei etape cu senzaţia că nu mai aveam niciun strop de benzină în rezervor, a existat un moment în timpul cursei când a contat mai mult prietenia decât competiţia. Este vorba despre finalul etapei a patra, când, uitându-mă pe clasament, am realizat că Dirk, prietenul meu din Africa de Sud, recuperase din cele 12 minute pe care le aveam în faţa lui şi ajunsese chiar să conducă cu 6 minute, datorită faptului că înainte cu câţiva kilometri de finalul etapei am pierdut marcajele, m-am rătăcit şi am alergat astfel vreo 2 kilometri în plus.

Aveam în faţă încă două etape până la finalul cursei: una de 42 km şi una scurtă, de 12 km. În acel moment, Dirk era pe locul 7, iar eu, pe 8, însă stând de vorba seara în tabără, i-am făcut propunerea să alergăm împreună etapa de a doua zi, ca o echipă. Să plecăm de la start împreună, să ne bucurăm de tot ceea ce avea să ne ofere traseul şi să trecem linia de sosire împreună. Ceea ce am şi făcut şi pot spune cu mâna pe inimă că a fost cea mai frumoasă alergare din toată săptămâna petrecută acolo.

Au fost momente în etapă când el era cu energia sus şi eu la pământ, şi invers, însă ne-am susţinut şi ajutat reciproc, am râs, ne-am bucurat, am strâns din dinţi şi am trecut linia de sosire amândoi pe poziţia a cincea, urcând cu câte un loc în clasamentul general, atât eu, cât şi el. Puteam să recuperez cele 6 minute pe care le avea în faţa mea? Cel mai probabil, da. Însă alergând împreună, am câştigat un prieten pe viaţă, iar pentru mine asta a contat mai mult decât încă o poziţie în clasament.

De când ne naştem, suntem într-o continuă competiţie cu noi şi cu ceilalţi de lângă noi, fie că realizăm lucrul acesta sau nu. Că este bine sau mai puţin bine, aceasta ar fi o dezbatere prea lungă pentru scopul articolului de faţă. Însă am învăţat un lucru de aici: prietenia este mai presus de orice fel de sentiment de competitivitate, pentru că, la finalul zilei, te simţi mult mai împlinit sufleteşte alături de un prieten, decât admirând pentru câteva secunde un tabel pe o foaie de hârtie.

A fost încă o lecţie de viaţă preţioasă. De fapt, asta este şi frumuseţea unor astfel de curse. Faptul că nu se rezumă la conceptul de competiţii sportive. Ele sunt adevărate experienţe de viaţă alături de oameni deosebiţi și care te învaţă nişte lucruri absolut surprinzătoare, tocmai atunci când credeai că le-ai văzut şi că le ştii pe toate. Iar pentru mine, si cred că pentru oricine, asta înseamnă evoluţie.

Citește și: 4 lucruri de care să ții cont dacă participi la Fire & Ice Ultra

Urmărește RunningMag.ro pe FacebookYouTubeTwitterInstagramGoogle + și Mixcloud

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 × four =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.