Andreea Ibacka - WaterRUN

Cu așteptarea să fie mai degrabă greu decât distractiv, am testat waterRUN, un concept inovator la care m-a atras promisiunea de tonifiere a musculaturii pulpelor, coapselor, feselor, zonei lombare și a abdomenului.

Ideea: o bandă de alergare acvatică, într-o cabină individuală cu apă călduță, o soluție perfectă fie pentru o zi călduroasă, fie pentru momentul în care nu-ți vine să ieși în parc.

Apropo de cabină, am găsit-o goală și dezinfectată. Apa se schimbă după fiecare utilizare, iar nivelul ei crește treptat, pe măsură ce avansezi în antrenament, așa că din acest punct de vedere nu trebuie să-ți faci niciun fel de griji.

Am ales o sesiune de 30 de minute, potrivită vârstei și greutății mele, dar evident, pe măsură ce te obișnuiești cu acest tip de alergare poți să petreci mai mult timp în apă. Pentru o mai bună aderență pe banda de alergare, am folosit o încălțăminte specială care îți asigură stabilitate și confort.

Am început cu un mers relaxat și am crescut progresiv viteza. Iar în ultimele 5 minute, am revenit, tot progresiv, la un ritm domol. Desigur, poți să reglezi intensitatea în funcție de nivelul tău de antrenament.

Primul feedback: waterRUN înseamnă jogging fără tensiune asupra articulațiilor. La fiecare pas, talpa alergătorului are un impact asupra solului cu un șoc echivalent cu de trei ori greutatea sa. Rezonanța șocului este absorbită prin laba piciorului, transmisă prin gambe, șolduri și apoi la coloana vertebrală.

La waterRUN am simțit cum masa lichidă acționează ca un amortizor gigantic și face ca impactul mișcărilor să fie mai delicat. Cu cât corpul este mai adânc imersat în apă, cu atât el va cântări mai puțin la sol.

Am apreciat și efectul răcoritor al apei. Și cele 18 duze de hidromasaj, care fac să crească tensiunea la înaintare și asigură un masaj permanent, favorizând randamentul muscular. În teorie, hidrojeturile ameliorează circulația sangvină și limfatică și oferă un efect drenant, ce conduce la tonifiere, la modelarea siluetei și la combaterea celulitei.

Și totuși, acestea nu sunt efecte demne de reperat „cu ochiul liber” după o singură ședință. Însă rezistența apei, pe care am simțit-o cum acționează în toate direcțiile, îmi oferă convingerea că treaba este bună și pe interior.

La WaterRUN, efortul este constant, susținut, dar partea grozavă este că oboseala nu este resimțită excesiv. Inima obosește și ea mai puțin, așa că valoarea BPM va fi mai mică decât în cazul alergării pe sol. Iar vestea bună este că un aquajogger consumă până la 12 calorii / minut, în timp ce alergătorii obișnuiți ard în jur de 8 calorii / minut.

Cât despre componenta recreativă a întregii experiențe: cromoterapia și muzica odihnitoare induc o ambianță tare plăcută. Chiar și așa, nu te aștepta la vreun răsfăț. WaterRUN nu este masaj de relaxare.

Te ferește de accidentări

Dacă urmezi un program strict de antrenament și vrei să te ferești de accidentări, atunci poți înlocui cu succes una sau două sesiuni de alergare în parc cu alergarea în apă. Sunt șanse mari ca performanțele tale să se îmbunătățească simțitor.

Te ajută să te recuperezi

Nu doar că waterRUN te ajută să te ferești de accidentări înaintea unei competiții, de exemplu, dar te ajută să te și recuperezi după un incident neplăcut. Poți să revii treptat la forma de dinainte de alergare cu câteva sesiuni de waterRUN. Recomandăm să consulți un medic înainte de a începe acest tip de recuperare.

Durată

Dacă sesiunea ta de alergare în parc durează 90 de minute, de exemplu, atunci poți alerga fără probleme 90 de minute și în apă. Adaptează-ți fiecare sesiune de alergare la nevoile tale specifice de antrenament.

Plictiseală maximă?

La primul test, nu am avut timp să ne plictisim deloc, dar este evident că nu se compară cu alergarea în aer liber. Dar o poate înlocui cu succes. Poți oricând să urmărești programul tău preferat la televizor, să asculți muzică sau orice altceva în căști. Până la urmă, contează efectul asupra corpului tău.

Citește și: Renunță la canapea timp de 30 de minute zilnic

Urmărește RunningMag.ro pe FacebookYouTubeTwitterInstagramGoogle + și Mixcloud

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 − one =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.