Alergarea, la fel ca implicarea socială, se leagă de comunitate şi de dorinţa de a te simţi bine alături de ceilalţi, spune Alex Pădureanu.

În prezent CEO Hospices of Hope (UK and USA) şi fost CEO al HOSPICE Casa Speranţei din România, Alex a făcut bine în paşi de alergare şi a vorbit lumii despre cauza HOSPICE de pe străzile din Los Angeles, din Belgrad sau la maratoanele din România.

Noi am stat de vorbă cu el despre experienţele sale ca fundraiser şi ca alergător, despre ce îl motivează când oboseşte și despre momentele speciale care l-au marcat cel mai tare.

Alex, tu eşti un sportiv antrenat în fapte bune. Ce a fost mai întâi pentru tine, sportul sau caritatea?

Am început să fac sport din clasa întâi şi chiar dacă din facultate n-am mai făcut-o într-un mod organizat – înregistrându-mă la un club şi mergând la antrenamente – am rămas cu el în sânge şi l-am practicat ori de câte ori am avut ocazia.

În ceea ce priveşte caritatea, a fost exact invers: nu am practicat-o în mod organizat în prima parte a vieţii mele (deşi am reacţionat uman ori de câte ori am avut prilejul) şi am simţit nevoia să mă implic în mod organizat într-un proiect caritabil după ce am devenit voluntar HOSPICE. Ulterior, cele două componente s-au contopit ajungând să fac sport, să alerg adunând fonduri pentru organizaţia pe care o susţin.

Numele HOSPICE Casa Speranţei este prezent în competiţiile sportive. Ce înseamnă alergarea pentru HOSPICE? Ce au în comun sportul şi caritatea?

Evenimentul care îmi place cel mai mult în Bucureşti şi momentele când simt că oraşul acesta e cel mai frumos sunt în timpul maratonului de la Bucureşti. Vezi oameni încurajând alergătorii, aplaudând pe cei care fac maratonul în scaune autorulante, ajutându-se unii pe alţii, râzând, suferind împreună, alergând pentru un timp mai bun, pentru o cauză frumoasă, simţi cum s-au adunat pentru mulţi multe ore de antrenament. E o clipă frumoasă din viaţa oraşului, nebunia se opreşte pentru câteva ore şi oraşul se schimbă în bine.

Eu cred că o cauză frumoasă şi un astfel de eveniment sunt foarte compatibile. Alergarea, ca implicare socială, şi caritatea sunt o combinaţie specială de luptă de unul singur (trebuie să te antrenezi, să fii serios sau, în cazul implicării, trebuie să treci de la a fi doar spectator la a pune în practică ce crezi că e bine pentru comunitate) şi pentru echipă.

Comunitatea de alergători e foarte caldă şi unită, încununarea unor luni de antrenament vine la un eveniment cu mii de oameni participând, altfel nu ai avea nevoie, poţi să alergi 42 de kilometri de unul singur oricând, dar alergătorii vor să simtă acel sentiment unic de a face parte dintr-o comunitate imensă, de a se bucura alături de alţii.

Caritatea e la fel, se leagă de comunitate şi se hrăneşte din dorinţa de a te simţi bine alături de ceilalţi, astfel că te poţi bucura de starea materială şi de sănătatea ta de unul singur, nu trebuie să te implici.

Ai vorbit despre cauza HOSPICE în lume. Cum a fost maratonul din LA, care a fost cea mai frumoasă experienţă a ta din SUA, ca fundraiser şi ca sportiv?

Maratonul din Los Angeles este foarte bine organizat, totul este făcut în aşa fel încât să te poţi concentra şi bucura de alergare, există şi infrastructură, şi înţelegerea necesare ca acest lucru să se întâmple.

Cel mai mult m-au impresionat oamenii, treci prin cartiere diferite, cu diferite comunităţi: hispanice, afro-americane, asiatice, prin faţa centrului evreiesc din LA, Hollywood walk of fame, Sunset Boulevard, Beverly Hills etc. şi toată lumea te încurajează în funcţie de cultura şi tradiţiile lor: muzică live, dragoni, instrumente africane, ritmuri latino, muzică cu versuri în idiș, este extraordinar! Un oraş ultracosmopolit, care te primeşte cu braţele deschise în diversitatea sa. L-aş alerga în fiecare an!

Dr. Brennan Spiegel, care este o somitate ca medic, în general, dar mai ales în ceea ce priveşte cercetarea sa în zona de utilizare a realităţii virtuale în medicină, ne-a ajutat foarte mult cu sfaturi, iar în 2018 va alerga în echipa HOSPICE. Îmi spunea că pentru el participarea la acest eveniment este „sacră”, o face de zece ani fără să rateze o ediţie. Asta spune ceva, iar ca el sunt mulţi.

Experienţa mea personală nu a fost cea mai bună, în sensul că mi s-a făcut rău pe la km 30 şi a trebuit să mă târăsc până la finiș J, dar tot m-am bucurat, iar când ajungi la finiș, la Pacific, atunci merită totul. Ca fundraiser în America, mă uimeşte tot timpul generozitatea americanilor dispuşi să susţină o cauză aflată la mii de kilometri de casa lor, nu trebuie să ceri sprijin, vine natural, o societate generoasă şi fascinată de idei, de proiecte, de soluţii. Senzaţional!

Cum a fost primită cauza HOSPICE de comunitatea de români de peste Ocean, de ceilalţi alergători la maraton?

 Cu mare căldură, peste tot. Există o reticenţă, poate suntem mai defensivi noi, românii, ne-am obişnuit să ne protejăm împotriva surprizelor neplăcute. Dar aici apare şi rolul organizaţiei, experienţa echipei. În momentul în care reuşeşti să convingi că vrei să vorbeşti despre un proiect şi cauţi idei, soluţii, parteneri şi că faci treaba asta de mulţi ani, atunci lucrurile se leagă.

Ce fonduri s-au strâns şi spre ce proiect s-au îndreptat?

 În 2017 s-au strâns, în total, peste 220.000 de euro, iar toţi s-au îndreptat către proiectul centrului pentru familii cu membri diagnosticaţi cu boli rare şi ameninţătoare de viaţă de la Copăceni. Doar fondurile adunate personal de mine de la prietenii mei au mers la proiectul nostru din Serbia, am vrut să fac un dar prietenilor noştri de la Belgrad. Vreau să mulţumesc şi pe această cale partenerilor noştri de la Kaufland pentru implicare. Anecdotic: a fost foarte amuzantă reacţia echipei care organiza maratonul în LA când am raportat suma, a fost o reacţie cu urale şi aplauze şi ştiau că banii merg în România…

Ai dus cauza HOSPICE şi la Belgrad. Cum a fost, ce a fost diferit, ce ţi-a plăcut cel mai tare?

Iubesc Belgradul, e special, are o energie aparte, e foarte cald, oamenii sunt calzi. M-am bucurat mult să alerg acolo şi m-am simţit foarte bine. Echipa HOSPICE de acolo e senzaţională, peste 1.000 de alergători doar în această echipă!!! E cea mai mare echipă, iar culorile noastre sunt peste tot, este foarte tonic sentimentul. 

Când simţi că ai obosit și că nu mai poţi alerga, ce te motivează cel mai mult?

În mare parte, componenta sportivă, dorinţa de a-ţi demonstra că poţi să treci peste momentul greu, dar şi responsabilitatea şi dorinţa de a avea o participare bună pentru oamenii care au fost alături de tine şi au donat pentru cauza pentru care tu alergi. Sigur, nici ei şi nici pacienţii nu te-ar judeca vreodată, ştim asta cu toţii, dar… te împing aşa, un pic. Sunt alergători cu adevărat experimentaţi, nu sunt unul dintre ei, care pot gestiona mult mai bine aceste momente, eu trebuie să mă agăţ de orice fir de motivaţie :-).

Ce te-a impresionat cel mai tare, care a fost cel mai frumos lucru de când alergi pentru HOSPICE?

În timpul „călatoriei” mele alături de echipa HOSPICE, au fost multe momente speciale care m-au motivat şi m-au marcat mult, nu neapărat legate de alergare. Pot să spun că am doar amintiri pozitive şi optimiste legate de alergări. Dar sunt două lucruri care m-au motivat şi m-au ambiţionat foarte mult: povestea Kaylei Montgomery, care este diagnosticată cu scleroză multiplă, dar care aleargă în competiţii şi cu care am luat legătura mai târziu.

De asemenea, a fost un pacient care nu putea să meargă, având o dizabilitate severă, şi care îmi spunea că astea sunt lucrurile pe care nu le va putea face niciodată: să se antreneze, să alerge un maraton… atunci când simt că obosesc sau că mi-e lene, mă gândesc că pot alerga şi pentru el şi, din acest motiv, cred foarte mult în ce poate să facă realitatea virtuală în terapie, să ofere experienţe altfel interzise unor astfel de oameni.

Alex Padureanu - Hospice Casa Sperantei

Citește și: Vlad Crișan-Pop aleargă la 6633 Arctic Ultra pentru MagiCAMP

Urmărește RunningMag.ro pe FacebookYouTubeTwitterInstagramGoogle + și Mixcloud

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + one =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.