Alergarea se află pe locul 3 în topul preferințelor fetelor care fac sport

Dacă până anul trecut statisticile ne arătau că numărul copiilor care practicau sport era îngrijorător, iar interesul pentru astfel de activităţi scădea la an la an, cele mai recente studii ne prezintă o creștere a gradului de implicare a copiilor în activitatea fizică.

Fie că este vorba despre o implicare mai mare a părinților în educația copiilor, fie că este vorba despre interesul copiilor faţă de sport, schimbarea este una cu adevărat benefică pentru ambele părţi.

În ceea ce privește interesul pentru sport în rândul copiilor din mediul urban, procentele sunt îmbucurătoare: 71% dintre aceștia aleg să îşi petreacă timpul practicând activităţi fizice.

CITEȘTE ȘI: Primul număr al revistei RUNNING MAG este acum disponibil în rețeaua magazinelor Inmedio

Deși procentele referitoare la practicarea sportului în funcție de sex sunt aproape echilibrate, totuși băieții practică mai mult sport decât fetele. Aceștia reprezintă un procent de 76%, pe când fetele se situează la 66% din totalul copiilor sportivi.

Între preferințele băieților se află fotbalul, cu un procent de 31%, urmat de artele marțiale cu 22%, apoi de înot cu 13%.

Fetele preferă alte mijloace de a face mișcare, iar în topul preferințelor se află dansul – cu un procent de 25%, urmat de înot cu 13% şi atletism cu un procent de 11%.

Fetele din mediul urban nu sunt foarte deschise la ideea practicării sporturilor care îi atrag pe băieți: statisticile ne arată că doar 5% dintre acestea ar practica fotbalul şi doar un firav 2% ar fi interesate de artele marțiale.

CITEȘTE ȘI: Unde alergăm: Wings for Life World Run 2016

Cât despre numărul de ore de sport practicate de copii în timpul unei săptămâni, acesta este de aproximativ 4 ore, indiferent de mediul din care provin copiii sau tipul sportului practic.

Copiii amatori de mișcare fac aproximativ 3,4 ore pe săptămână, pe când cei care practică sport în cadrul unui club sau însoțiți de un antrenor alocă pentru această activitate în jur de 6,4 ore pe săptămâna.

Deoarece practicarea unui sport nu necesită doar voință și interes din partea copiilor, ci și resurse financiare din partea părinților, trebuie să menționăm că totalul cheltuielilor lunare dedicate acestei activități urcă la puțin peste 200 lei: 53% din cheltuieli sunt de regulă alocate bunurilor (echipament și articole sportive) în timp ce 47% merg în direcția serviciilor (abonamente, ore de antrenament, antrenori și preparatori fizici, deplasări).

Preda Publishing a realizat un infografic în care a adunat toate aceste date.
Sportul in oras

Urmărește RunningMag.ro pe Facebook, YouTube, Twitter, Instagram și Google +

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 × five =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.