Alerg încet, deci slăbesc!

Este clar că grăsimea nu are ce căuta pe corpurile noastre, așa că a venit timpul să ardem niște calorii. Și ar fi bine să le ardem inteligent!

Ne întrebăm destul de frecvent cât de mult se poate slăbi prin alergare și care este cea mai eficientă și mai rapidă metodă de a scăpa de țesutul adipos nedorit.

Pentru asta, ne-am dus în laboratorul lui Paul Sittner și, cu ajutorul spiroergometriei și al aparatului Aeroman, am mers și am alergat pe bandă, monitorizând „live” la ce tip de efort răspunde cel mai bine corpul nostru pentru a consuma grăsimea corporală.

Experimentul

Ei bine, este timpul să scotocim și mai adânc în misterele corpului uman și ale modului în care metabolismul furnizează energie pentru activitățile sportive.

De această dată, nu am mai abuzat de caloriile primului subiect de test, prietenul Adrian Dragomir, ci am decis să fiu chiar eu șoricelul de laborator care să livreze rezultatele mult-așteptate.

Principala temă a acestui episod a fost observarea transformărilor metabolismului energetic prin antrenamente specifice, urmând un protocol ferm. Prin urmare, am efectuat și eu o sesiune de testare Aeroscan, în vederea stabilirii „momentului 0”, testare care a constat în analizarea aerului expirat în timpul mersului pe banda de alergare cu viteze de la 5 la 10 km/h.

Evident, cel mai bun scor pentru arderea de grăsimi a fost înregistrat la viteza de 5 km/h, acolo unde corpul meu folosea 44% lipide pentru a obține energia necesară efortului (23% la 6 km/h, 11% la 7 km/h și 0% la 8 km/h).

Pornind de la acest reper, am început să efectuez din cinci în cinci zile câte o sesiune de mers pe banda de alergare, reglată la viteza de 5 km/h, timp de 60 de minute.

Atât de simplu, atât de ușor. Fără intervale, sprinturi, metode savante sau tehnologii revoluționare. Probabil că și folosirea benzii putea fi evitată în favoarea unui mers prin parc, însă comoditatea sălii de fitness a dus la decizia folosirii unui mediu mai prietenos.

În plus, pentru obiectivitatea și corectitudinea testului, viteza constantă a benzii a reprezentat un argument foarte greu. Motivul pentru care am ales acest interval de cinci zile nu are nicio legătura cu misticismul sau cu numerologia, ci, mai degraba, cu programul personal.

Însă, neapărat de menționat, pe toată perioada experimentului nu am mai efectuat vreo altă formă de exercițiu fizic de tip cardio sau aerobic, singurele manifestări sportive fiind ridicarea de greutăți în regim anaerob.

Așadar, timp de aproximativ două luni și înarmat cu un film bun pe telefon, la fiecare a cincea zi am plictisit biata bandă de alergare cu o oră de rulaj la 5 km/h, pe plan drept, fără înclinare. Desigur, tentaţia de a face mai mult, mai repede sau mai des a fost foarte mare, însă termenii autoimpuși ai protocolului m-au pus înapoi în banca elevilor cuminţi, care pot respecta o promisiune.

Rezultatele

Şi, da, efortul a fost răsplătit cu cifre mai mult decât neaşteptate. După 12 şedinţe de „dresat metabolismul”, o nouă testare la aparatele lui Paul a arătat o îmbunătăţire a arderii grăsimilor de la 44 la… 85%! Exact, nu este o greşeală de tipar, am ars 85% lipide în loc de 44%, la mers constant cu 5 km/h!

Un rezultat mai mult decât extraordinar, nu atât datorită cifrei mari obţinute la consumul grăsimilor, ci, mai degrabă, cifrei mici de ore investite în această transformare. Suplimentar şi în susţinerea teoriei adaptării corpului la efortul specific, menţionez modificarea ritmului cardiac în timpul exerciţiului fizic: de la un puls mediu de 99 bpm am coborât chiar şi până la un minim de 82 bpm! Cu alte cuvinte, întreg sistemul cardio-respirator şi-a modificat modul de operare pentru a oferi maximum de eficienţă cu minim de efort.

Există însă şi un revers al medaliei: pentru testarea la 6 km/h, procentul de grăsimi folosite a căzut la 0%, întreaga mea energie fiind obţinută prin metabolizarea carbohidraţilor. Şi asta confirmă faptul că imediat ce corpul este pus să efectueze un program pentru care nu a fost antrenat, recurge la cel mai rapid disponibil combustibil: glucidele.

Concluziile

Concluzia este aceeaşi pe care am tras-o şi în primul episod al acestui experiment: mersul susţinut este cel mai eficient mod de a scăpa de ţesutul adipos încăpăţânat (însoţit, desigur, de o dietă corespunzătoare) şi orice trecere la un ritm mai rapid este, de fapt, contraproductivă.

E drept, mersul consumă mai puţine calorii pe oră decât orice tip de alergare, însă este o formă mai eficientă şi mai bine ţintită de distrugere a ţesuturilor adipoase. Cere timp, răbdare şi perseverenţă, însă un „trup de plajă” merită sacrificiul, mai ales că riscul de accidentări este inexistent, uzura este minimă, iar efortul, de asemenea.

Însă, înainte de a copia la indigo protocolul de mai sus, să nu se uite că fiecare corp reacţionează individual şi rezultatele diferă în funcţie de mulţi factori, chiar dacă principiile se respectă.

Din fericire, în 2019 nu ne mai luăm după zvonuri şi putem verifica fiecare dintre noi cum operăm în interior. O vizită de 30 de minute la “laborator” clarifică multe mistere şi are darul de a direcţiona eforturile spre cea mai rapidă cale de atingere a țelurilor.

După cum fiecare soldat are în geantă bastonul de mareşal, aşa şi fiecare dintre noi are un corp de plajă ascuns undeva sub un strat adipos. Să-l scoatem la vedere!

Foto: Marooni

Citește și: Banda de alergare: înclinată sau dreaptă? Care este mai eficientă pentru slăbit?

Urmărește RunningMag.ro pe FacebookYouTubeTwitterInstagramGoogle + și Mixcloud

1 COMENTARIU

  1. Buna ziua ! Am verificat deja ce ati spus in articol si confirm ca este o recomandare foarte buna ! Din 15 ianuarie pana acum am aplicat ,, reteta,, mersului pe banda, cu 5 km/h ( am adaugat totusi o inclinare de grad 3 ). Da, am slabit, incet si frumos – chiar daca o data pe saptamana mai mananc o felie de pizza sau o felie de tort. Multumesc !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

11 − 4 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.