adidas Ultraboost x Game of Thrones

adidas Running anunță colaborarea cu legendarul serial de televiziune Game of Thrones și lansează o ediție limitată de șase modele Ultraboost, inspirate de familiile de nobili și facțiunile războinice ale celor Șapte Regate, dar și ale celor de peste Zid.

Dupa o lungă așteptare, adidas Running anunță mult anticipatul proiect dezvoltat în colaborare cu legendara serie Game of Thrones, o producție HBO.

Înaintea premierei ultimului sezon, adidas a reinterpretat renumitele dinastii și personaje din lumea Westeros sub forma unor pantofi pentru alergare. Colaborarea constă în șase modele Ultraboost ediție limitată, fiecare fiind atent proiectat pentru a reprezenta caracteristicile, cromatica și detaliile eroilor, dar și personajelor negative la care fac referire.

Designul modelelor conține referințe din lumea Westeros a faimosului serial. Sigiliul fiecărei facțiuni este poziționat pe limba pantofului, în timp ce motto-ul este amplasat în zona călcâiului.

Motivele caselor din Game of Thrones se reunesc pentru a crea culori îndrăznețe și distinctive. Modelul adidas x Game of Thrones Ultraboost îmbină tehnologia de înaltă performanță cu o cultură vizuală frapantă.

Fiecare model din colecție dispune de revoluționara talpă BOOST pentru un retur nelimitat de energie, iar căptușeala superioară Primeknit combină confortul cu performanța. Pantofii includ conturul iconic în zona călcâiului precum și o varietate de materiale extravagante.

Ediția limitată adidas Ultraboost x Game of Thrones va fi disponibilă exclusiv pe adidas.com și într-un număr limitat în cadrul magazinului Tike Romania, începând cu 22 martie 2019.

Citește și: Cum ne alegem pantofii de alergare

Urmărește RunningMag.ro pe FacebookYouTubeTwitterInstagramGoogle + și Mixcloud

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + six =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.