grup de alergare

Ieșirea împreună cu un grup de alergare reprezintă o alternativă pentru momentele în care pare că şi cea mai mică urmă de motivaţie a dispărut din diverse motive.

Iată 5 avantaje ca de acum încolo să ieși la alergare în grup cu prietenii sau să te alături unui grup de alergare mai mare.

Motivaţia reprezintă unul dintre avantaje, dat fiind faptul că o bună echipă are, printre altele, şi rolul de a te stimula; atunci când alergi în grup, tinzi să concurezi cu ceilalţi, deoarece ambiţia sportivă şi dorinţa de a nu fi cel mai lent din echipă se trezesc şi te fac astfel să dai ce-i mai bun din tine.

Mai ales pentru începători, motivaţia reprezintă un argument important, iar atmosfera degajată şi familiară, în care echipa joacă un rol definitoriu, acestea duc către o perseverenţă în ceea ce priveşte antrenamentul şi, implicit, alergarea.

Atunci când alergi în grup, fiecare discuţie despre alergare are rolul de a crea idei noi şi, uşor-uşor, toate acestea duc către dorinţa de a te aventura în noi provocări, lucruri pe care nu le poţi face dacă alergi singur.

Astfel că, după aceste discuţii, afli avantajele şi dezavantaje referitoare la suplimentele alimentare, afli şi despre cea mai nouă încălţăminte pentru alergat, iar următorul pas este acela de a discuta despre înscrierea ca echipă participantă la un eveniment de alergare, acesta din urmă poate fi privit şi ca un obiectiv.

O performanță mai bună este şi ea în strânsă legătură cu alergatul în grup, asta deoarece se realizează tot pe baza motivaţiei puternice. Spre deosebire de alergatul de unul singur, cel în grup nu lasă loc nepăsării sau delăsării să apară, deoarece monotonia nu este starea de spirit generală, iar în timp, perseverenţa duce la obţinerea celor mai bune rezultate.

Siguranţa, mai ales în cazul în care, din diverse motive, poţi alerga doar dupa căderea nopţii; în situaţii de tipul acesta, expunerea în faţa unui risc cu un grad ridicat de nesiguranţă, mai ales în cazul femeilor, este foarte mare. Atunci când alergi în grup, riscurile sunt diminuate din start şi întotdeauna soluţiile în cazul diverselor probleme care pot interveni nu se lasă prea mult aşteptate.

Alergatul în echipă poate fi plăcut şi datorită atmosferei armonioase, mai ales atunci când ai norocul să găseşti oameni cu aceleaşi hobby-uri ca tine sau oameni cu care poţi lega prietenii pe viaţă.

Deci, alergatul în grup poate fi privit şi ca un prilej de a cunoaşte oameni şi de a-ţi face prieteni noi, constituind astfel şi un bun argument motivaţional de a te antrena.

Foto: Shutterstock

Vrei să nu ratezi nici un număr RUNNING MAG / FITNESS MAG în 2020? Abonează-te!

 Abonează-te la RUNNING MAG / FITNESS MAG Print Edition 

Pentru a nu rata nimic din ceea ce postăm urmărește RunningMag.ro pe FacebookYouTubeTwitterInstagramGoogle + și Mixcloud

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

18 − 1 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.